Dana Tudor scrie jurnale încă din copilărie, iar viața ei se leagă profund de cuvinte, introspecție și jurnalul personal. Când vine vorba de amintiri și de lucruri în comun (în afara scrisului), Dana Tudor este pentru mine unul dintre puținii oameni de la un job din tinerețe cu care m-am intersectat atât de mult de-a lungul timpului. Am fost colege la Express Magazin (o revistă săptămânală fondată în 1990), prin anii 1996–1997. Atunci eu aveam vreo 23 de ani… ea puțin peste 20. Peste câțiva ani, mi-a fost șefă la site-ul eva.ro, primul site românesc dedicat femeilor. Apoi, Dana mi-a fost coach și mentor, iar azi, prietenia noastră își găsește forme comune în proiecte de colaborare.
Dana Tudor este jurnalist, consultant în comunicare și co-fondator al site-ului de dezvoltare personală dedicat femeilor Chic-Elite.ro. Din anul 2010, din calitatea de Chief Inspired Officer al companiei Buticul de Inspiratie, oferă servicii de consultanță în media și comunicare și susține pe liderii (antreprenori, manageri, profesionisti) care își doresc să își facă vocea auzită, să fie căutați și recunoscuți în piața în care activează.
Dar mai presus de toate, Dana e omul care nu spune NU provocărilor de orice fel, sare să te ajute, să te îndrume și este o sursă reală de inspirație pentru cei care au norocul să-i fie prieteni.
Avem multe lucruri în comun, pe lângă meseria de jurnalist. Și fata mea, și fata ei și-au urmat vocația, învățând la Liceul Nicolaer Tonitza. Amândurora ne place Richard Branson (un om de afaceri britanic, antreprenor și filantrop, fondator al Virgin Group). Amândouă locuim în afara Bucureștiului iar toată munca profesională se învârte acum în gestionarea cu brio a lucrului la distanță. Împărtășim aceleași valori și încercăm să vedem mereu viața ca o bucurie, nu ca pe un dat.
În acest interviu pentru rubrica #StillWriting, Dana mi-a povestit că scrie de când era copil și încă mai păstrează agende vechi, bilețele din tabere sau post-it-uri cu mesaje de la fiica ei. Are ritualuri frumoase și simple: o agendă cu copertă de Klimt, o cafea bună, o floare din grădină și priveliștea către pădure. Păstrează gânduri și idei pe hârtie, dar și în Google Docs sau în telefon, și spune că scrie „aproape zilnic”. Uneori și pe bilete de parcare sau șervețele.
Dana Tudor este, dincolo de toate, o arhivă vie de întrebări bine formulate – fie către sine, fie către ceilalți. Una dintre ele i-a schimbat viața: „Cum ar fi să mă fac jurnalistă?”. Întrebare scrisă când era adolescentă, fără să știe că urma să devină chiar asta – și mult mai mult.
În jurnalul din copilărie, nota cântecele din tabere, și păstrează și azi acele caiete vechi. Crede că agendele rețin energia clipelor și că fiecare instrument de scris sau spațiu de notițe are propria lui valoare simbolică. Nu am știut că scrie și visele, că unele i-au adus claritate, altele răspunsuri, prin sesiuni cu Ana Maria Ștefănescu și Ramona Gherasim, doi coach importanți pentru ea. Nu am știut nici că a renunțat la zeci de caiete de interviuri adunate în ani de presă — și că în locul lor a păstrat doar ce a rămas în ea, în memorie și în transformările personale.
#StillWriting: Cum arată relația Danei Tudor cu un jurnal personal
Când ai început să ții un jurnal (sau un fel de agendă personală)?
Întâi vreau să te felicit pentru această rubrică, o pledoarie pentru puterea creatoare a cuvântului, în care cred cu tărie. „Cu un cuvânt poți construi sau dărâma un univers” spunea doamna Oana Pellea într-un workshop, care mi-a rămas puternic întipărit în memorie, deși au trecut mulți ani de atunci.
Am început să țin un jurnal în școala generală. Printre altele, îmi notam în el cântecelele amuzante pe care le învățam în tabere. Cred că îl am și acum, ascuns printre alte caiete. Mă despart greu de agendele unde îmi aștern ideile, mi se pare că păstrează energia unor momente din viață.
Relația mea cu scrisul are rădăcini de la ambii mei părinți – tata scria caligrafic, deci a fost responsabil cu inspirația, iar mama era tartor vigilent peste greșeli de orice fel, deci a fost responsabilă cu execuția. Când scriu, este acolo și o parte din ei, iată!
Păstrez gânduri și emoții în toate formele menționate de tine, în funcție de experiență sau de moment. De pildă, am lucrat o perioadă cu un coach care avea un instrument cu valori, pentru a genera soluții. A fost revelator cât de multe înțelegeri pot să apară atunci când aprofundez definiția unei valori, oferită de diverse dicționare, în limbi diferite dacă simt nevoia, apoi declinată pe o foaie, în acțiuni (de exemplu, cum manifest etică într-o situație profesională). Așa cum, într-o sesiune de coaching cu Ramona Gherasim, psiholog, coach și facilitator sistemic, care are o intuiție puternică și lucrează extraordinar la nivel de simboluri transmise de subconștient, a apărut, cu un mesaj, simbolul lebedei. Ce bucurie când, pe lacul din fața casei, defila din când în când câte o lebădă, în toată splendoarea semnificațiilor pe care le găsisem în sesiunea cu Ramona!
Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?
Iau notiție zilnic: când lucrez, când vorbesc la telefon, cu clienții agenției sau diverși furnizori, când îmi fac listele de priorități. Aș scrie și în mașină, când ascult câte un audio-book în timp ce conduc, dar încă nu am găsit soluția. Poate are cineva o sugestie? Prin natura meseriei, scriu des idei, răspunsuri, brief-uri, aproape oriunde și oricând – pe tichete de parcare, pe agendă, pe calculator, pe telefon. Da, am scris și pe șervețele, când creativitatea cerea să se exprime la restaurant.
Ce fel de instrumente folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat?
De obicei, folosesc pixul și agenda, aplicația de notițe a telefonului și Google Docs, pentru materialele mai voluminoase. La sfârșitul anului trecut, la finalul unei sesiuni de coaching cu Ana Maria Ștefănescu (primul dream teacher certificat din România, terapeut transpersonal, formator autorizat, consilier pentru dezvoltare personală prin artă), pe care o consider cel mai bun terapeut din România în materie de lucru cu vise, am concluzionat că îmi voi lua cea mai frumoasă agendă. Prin urmare, i-am cerut unuia dintre Moș Crăciunii mei acest cadou. Am primit un caiet A4 cu foaie velina, cu o copertă spectaculoasă, cu un detaliu din pictura „Fulfilment”/ „Împlinire”, a lui Gustav Klimt. Un cuvânt bun ca motto pentru 2025! Mă inspiră pentru că pictura are un loc important în viața mea, de când fiica mea studiază la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, ceea ce îmi dă ocazia să înțeleg din interior munca și evoluția unui artist, dar și poate unele subtilități de tehnică sau execuție a unei lucrări. Și pentru că are auriu, îmi place auriul! Avem câteva puncte în comun cu artiștii – construim pornind de la o foaie goală, transmitem emoție și perspective asupra lumii, noi comunicând și mânuind cuvinte, ei prin culoare și forme. Și acest lucru iese cu atât mai bine, cu cât în spate este mai multă muncă, una care adesea nu se vede.
Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?
Zilnic, ce spuneam mai devreme. Când am răgaz, stare și mi le amintesc, vise. Din discuțiile cu Ana Maria Ștefănescu, am înțeles că, dacă uneori ne uităm la un vis ca la o parte din noi care vrea să se exprime, să ne transmită un mesaj, poate să fie o resursă creatoare. Dacă sunteți curioși să aflați mai multe, Ana, care a făcut pionierat în România în domeniul lucrului cu vise și chiar a adus în România, în 2012, o metodă de lucru cu visele, a fost generoasă să îmi acorde un video-interviu aici.
Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)
Aș spune că este un stil de viață mai degrabă decât un ritual. Când ridic privirea din laptop sau din agendă, se oprește în verdele pădurii, probabil cea mai frumoasă imagine la care am putut visa. Estetica mediului în care creăm are impact asupra inspirației, a creativității. Pe lângă, vin cafeluța, lumânarea parfumată în zile friguroase și o floare culeasă din cea mai frumos mirositoare tufă de trandafiri.
Ce faci cu jurnalele mai vechi? Le recitești? Le păstrezi? Te-ai gândit vreodată să le publici sau să le distrugi?
Am și acum jurnalele. Răsfoind jurnalul din liceu acum ceva vreme, am descoperit, uimită, întrebarea „Cum ar fi să mă fac jurnalistă?” (ca o paranteză, întrebările bine formulate sunt foarte puternice și ne pot ajuta real, pentru că declanșează o comandă în creierul nostru, care caută răspunsul – fie că e vorba de soluții, fie de clarificări sau revelații. Nu întâmplător instrumentul principal de lucru al unui coach sunt întrebările. Deci, atenție ce întrebări vă adresați! . Uimită pentru că în liceu nu am făcut demersuri conștiente pentru a lucra în presă – precum să mă pregătesc pentru a urma facultatea de jurnalism – am aterizat pur și simplu în domeniu, în urma unui anunț de angajare decupat dintr-un ziar și ajuns la mine de la mama, care îl avea de la o colegă. Bănuiesc că acea întrebare a fost rezultatul unei intuiții deștepte. Cred că adolescența ne oferă o mare șansă de a ne asculta și cultiva vocea interioară, pentru că nu apucăm să construim prea multe ziduri între intuiția și subconștientul nostru și mintea conștientă. Combinația dintre experiența în presă și studiile în comunicare, relații publice și publicitate îmi susține de 15 ani visul de a însoți branduri și persoane pentru a-și face auzită vocea unică și răspunde curiozității mele, la fel de vie și acum, ca la 18 ani, de a înțelege mecanismele comunicării.
Am păstrat ani de zile caietele mele de notițe, luate în urma interviurilor cu lideri din România și din străinătate și participării la conferințe, evenimente, cursuri. Umpleau 2 pungi grăsuțe, de rafie, pe care abia reușeam să le mut din loc. Mă gândeam, într-adevăr, că într-o bună zi voi publica o carte, pe baza lor. Conceptele din mediul de afaceri despre comunicare, leadership, management s-au rafinat, iar mulți din experții internaționali pe care i-am intervievat au publicat propriile lor cărți, astfel încât, într-o bună zi, am inspirat adânc și m-am despărțit de ele. Consolarea a fost că rămân în și cu mine experiența întâlnirii cu acei oameni și ce a fost valoros de luat din acele sute de notițe și interviuri.
Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat?
Jurnalul este una dintre speciile literare pe care le savurez încă din adolescență. Sunt fascinată de șansa de a intra în universul altcuiva, fie prin intermediul unei cărți, fie al imaginației mele (unul din exercițiile mele preferate atunci când am puțin răgaz să privesc oamenii din jur este să brodez povești despre ei).
Legat de întrebare, îmi amintesc de „Cișmigiu & Co”, de Grigore Băjenaru, sau „Jurnalul” lui André Gide, în anii de liceu, iar, din ultima perioadă, de „Hour of the Heart: Connecting in the Here and Now”, de Irvin D. Yalom și Benjamin Yalom, „Open: An Autobiography”, de Andre Agassi, „Unstoppable: My Life So Far”, de Maria Sharapova, „Alegerea: Acceptă cu bucurie posibilul”, de Dr.Edith Eva Eger, „The Well-Lived Life: A 102-Year-Old Doctor’s Six Secrets to Health and Happiness at Every Age”, de Dr. Gladys McGarey și Mark Hyman.
A fost un dar special să primesc, din partea directorului britanic al unei companii internaționale de resurse umane, în perioada în care abia începusem să scriu despre leadership, în anul 2002, „Losing My Virginity”, efervescenta autobiografie a lui Richard Branson, ale cărui admiratoare știu că suntem amândouă. Deși este biografie, aș menționa și „Anna: The Biography”, despre cariera Annei Wintour, redactor-șef al revistei Vogue în perioada 1988 – 2025, unul din acei oameni capabili să influențeze direcția unei industrii și destinul jucătorilor ei, prin, iată, chiar ceea ce vorbim: puterea cuvântului scris și a imaginilor.
Te tentează jurnalele digitale sau preferi mereu hârtia?
Suportul digital are, evident, avantajele lui, însă nu poate înghesui, printre bagaje, mesaje surpriză pentru copilul plecat în prima tabără și nici nu poate înlocui declarațiile sale de iubire, de pe vremea când era o bucățică de om iar tu lumea lui toată, scrise pe post-it-uri și pe tot ce prinde din caietele tale (am agende cu inimioare și desene printre notițe; chiar și acum mai apare câte unul). Dacă vorbim de jurnal sau alte note personale, aleg hârtia.
Scurt BIO Dana Tudor
În 2010, a fondat agenția de comunicare și branding personal Buticul de Inspirație, iar acum 10 ani a lansat site-ul de dezvoltare și leadership feminin Chic-Elite.ro, alături de Cristina Lincu, creativ autor și fosta colegă de liceu (Mihai Viteazul, pe scurt, Mișu). D′Inspirație by Dana Tudor este un proiect de interviuri video cu oameni care au viziunea, pasiunea și determinarea să schimbe lumea în jurul lor. În pandemie, a urmat o formare în coaching, la Coaching Partners, unde a învățat foarte multe despre limbajul subtil al comunicării și a aprofundat arta de a adresa întrebări, care se completează cu un masterclass excepțional de Coaching Generativ, organizat de Ana Maria Ștefănescu și Ramona Gherasim, ținut de Stephen Gilligan, psihoteraupeut, discipol al lui Milton Erickson.
Pe Dana Tudor sau munca ei o puteți găsi pe:
https://buticuldeinspiratie.ro
https://www.linkedin.com/in/danielatudor/
https://chic-elite.ro/
https://www.facebook.com/ChicEliteRomania
și din când în când aici https://www.youtube.com/@danatudor7237
Rubrica #StillWriting mai are interviuri cu:
Antoneta Galeș, consultant în dezvoltare organizațională, coach, scriitoare, formator, facilitator de grupuri – antonetagales.ro
Petronela Rotar, scriitoare și psihoterapeut – petronelarotar.ro
Mihail Vakulovski, poet
Carla Schopel de la Schopel Cut
Cristiana Pantici de la Zenobisme
Anca Zaharia de la https://ancazaharia.ro/
Oana Grecea (am răspuns și eu, aici)
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
