Cristiana nu este doar jurnalistă, ci și fondatoarea platformei zenobisme.ro – un spațiu creat pentru femeile care nu se simt reprezentate de clișee și etichete. A publicat „Zenobistele: 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea” la doar 23 de ani și, în prezent, lucrează la „Femei care suferă prea mult”, prima carte românească despre endometrioză. Scrie pentru Haute Culture, Curatorialist și Revista Biz.
Cu Cristiana Pantici sunt (și) colegă la Revista BIZ – locul meu de muncă zi de zi –, dar o urmăresc cu interes și dincolo de ce publică în presă. Pe Instagram, pe Zenobisme.ro și în tot ce scrie, se vede același fir roșu: o voce sinceră, caldă, fără teamă să spună ce o doare sau ce o motivează.
Am invitat-o în rubrica #StillWriting, dedicată celor care țin jurnal – ca formă de scris, de vindecare sau de apartenență. A acceptat cu amabilitate și mi-a povestit despre primul ei jurnal (o agendă maro cu prințese Disney), despre cum scrisul a fost acolo în toate etapele vieții, despre frica de a fi citită fără voie și despre cum, azi, jurnalul e un spațiu viu, aproape ritualic – de scris, de păstrat, de întoarcere la sine.
Cum arată jurnalul ca spațiu personal de vindecare
Când ai început să ții un jurnal (sau un fel de agendă personală)? Dacă nu ții un jurnal în adevăratul sens, există totuși un mod în care îți „așterni” gândurile sau emoțiile?
Aveam opt – nouă ani când am început să scriu, consistent în jurnal. Era o agenda maro, cu prințese Disney, care, nu știu cum, m-a făcut să vreau să scriu în fiecare zi. În acea perioadă mi-am rupt și piciorul. Deci mi-am petrecut o lună în pat, scriind și citind. Și uitându-mă la desene animate.
Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?
Obișnuiam să scriu în fiecare zi atunci când eram mai micuță. Apoi am scris doar când aveam perioade mai tumultoase (mare parte din liceu). Prin facultate am scris destul de haotic și chiar am avut vreo doi ani în care n-am scris mai deloc. Am reluat scrisul în jurnal când am reînceput cursul Juliei Cameron, „Calea Artistului”, și trebuia să meditez asupra paginilor de dimineață.
Acum scriu des, fără un program. Prefer să fac asta dimineața, înainte să mă apuc de orice fel de treabă. Mă ajută mult să mă relaxez.
Ce fel de instrumente folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat? Preferi un anumit tip de paginare – cu foi albe, dictando, linii punctate sau cu pătrățele? Ai o culoare preferată pentru copertă sau hârtie? Cum știi că un jurnal (caiet) e „bun” pentru tine? Ce te atrage la el?
Nu am preferințe când vine vorba de instrumente de scris. Singurul „nu” îl primesc creioanele. Nu-mi place sunetul pe care-l fac atunci când ating hârtia. Să fie pix, nu contează de care.
Legat de agende, da, am ajuns, în acești mulți ani de când scriu, să am niște preferate. Coperta trebuie să fie cartonată, preferabil un A5, dictando sau velină, iar ca branduri recomand din inimă: Moleskine, Paperblanks, Leuchtturm1917 și, fiindcă este important să susținem afacerile românești, Atelier Skoob. Alex face unele din cele mai frumoase agende pe care le-am utilizat. Și, mai mult, le poți personaliza după cum dorești.
Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?
Scriu constant. Uneori când am nevoie, alteori după ce se întâmplă multe lucruri în viața mea, că să le păstrez în amintire.
Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei, liste, planuri, schițe, desene, întrebări, colaje?
Gânduri, în mare parte. Uneori fac colaje, rareori desenez, dar scrisul este baza. Merg foarte mult pe fluxul conștiinței.
Iubesc tehnologia, dar nu mă bazez că toate pozele se vor păstra pentru totdeauna în spațiul virtual, așa că mi-am luat o mini imprimantă și, la un timp de, aleg câteva poze reprezentative și le lipsesc în agende.
Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi?
Scriu oriunde, dar cel mai des se întâmplă asta la biroul meu de acasă.
Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău?
Dimineața.
Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)
Nimic atât de complicat. Altfel nu cred că aș mai scrie. Fac asta în solitudine, atât.
Simți că te ajută acest obicei?
Categoric. Nu doar că păstrez toate amintirile (toate agendele mele, de la opt ani, sunt păstrate într-un cufăr din lemn cu cheie pe care mi l-a făcut tata), dar mă destresez scriind, îmi fac ordine în gânduri și, zic eu, mă ajută să îmi cizelez și tehnica.
Ți se întâmplă să scrii mai mult decât un jurnal? Poezie, eseuri, povești?
Mai făceam asta în trecut, dar acum, având în vedere că trăiesc din scris, partea de eseuri și povești o păstrez pe laptop, iar jurnalul intim rămâne pe hârtie.
Scrii într-o singură limbă sau alternezi? În ce limbă scrii cel mai firesc pentru tine?
Scriu în limba română, dar mi-ar plăcea să fac asta în spaniolă, limbă pe care am reluat-o acum. Sunt destul de la început (chiar dacă am făcut patru ani de spaniolă în liceu), dar sunt determinată să ajung unde îmi doresc.
Desenezi în jurnal? Lipești imagini sau bilețele? Îl personalizezi într-un fel?
Da, dar tot ceea ce lipesc acolo este cu sens. O petală dintr-o floare primită de la iubitul meu, un bilet de la un muzeu unde am fost cu familia, o vedere dintr-un oraș în care am călătorit. Foarte rar doar îl „înfrumusețez”.
Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată?
Acum îl țin la vedere. Apropiații știu că țin jurnale și nu-mi invadează spațiul intim. Dar, da, mi-a mai fost citit, în adolescență.
M-a zdruncinat destul de tare acel gest, fiindcă jurnalul este spațiul în care îmi aruncam toate gândurile, apoi, din păcate, am ajuns să mă autocenzurez. Uneori mai scriu codat, dar, cu timpul, mi-am recâștigat libertatea.
Ce faci cu jurnalele mai vechi? Le recitești? Le păstrezi? Te-ai gândit vreodată să le publici sau să le distrugi? Ți s-a întâmplat să-ți recitești gânduri vechi și să-ți schimbi părerea despre ele?
Le păstrez, după cum am spus și mai sus, pe toate. 😊 Uneori le frunzăresc și îmi place să văd cum am evoluat, nu doar ca scriitură. Nu îmi judec gândurile de la anumite vârste, mai ales că eram foarte foarte tânără. Am zâmbit când am citit gândurile Cristianei de la 16 ani, care se uita, din camera ei mică, la Sex and the City și visa să ajungă și ea precum Carrie. Eu zic că n-am dezamăgit-o.
Jurnalul de care am fost cea mai atașată a fost chiar primul. La câțiva ani, îl frunzăream, și mai notam câte un gând prin locuri rămase libere. Era ca un prieten și îmi plăcea să-l țin la curent.
Nu am de gând să-mi public gândurile și sper ca, atunci când voi fi o scriitoare celebră, să nu facă asta niciun editor. 😊)
Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat?
Jurnalul Virginiei Woolf, care, de altfel, este și scriitoarea mea preferată, a jucat un rol important în viața mea. Așa am și descoperit-o, la 17 ani, pe Virginia. Am citit de trei ori acea carte și de fiecare dată am descoperit ceva nou.
Un alt jurnal pe care-l iubesc este cel al Sylviei Plath. Este de o emoție și o sensibilitate aparte. La fel și „Jurnalul unei fete greu de mulțumit”, de Jeni Acterian sau jurnalul lui Mihail Sebastian. Și, în general, îmi place să citesc jurnale. Nu doar că mă inspiră, dar mă fac să mă simt mai puțin singură.
Ce cărți de tip jurnal, memorii, autobiografii, scrisori ai în bibliotecă? Sau care ți-au rămas în minte din cele citite?
De toate. Iubesc autobiografismul și memorialistica. Și, atunci când îmi place un scriitor (nu numai), îmi place să intru în măruntaiele lor, să le descopăr viața, să aflu cum gândeau, ce făceau.
De multe ori am fost impresionată (Jurnalul lui Kafka sau al lui Bulgakov), dar s-a întâmplat să fiu și dezamăgită. M-am enervat destul de tare citind jurnalele lui Charles Baudelaire și ale lui Salvador Dalí. Le apreciez arta, dar artiștii nu-mi plac deloc.
Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?
Da, fiindcă rămân altfel în istorie. Da, proza este fabuloasă, dar autobiografia/jurnalul te ajută să înțelegi complexitatea autorului.
Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?
Să aleagă o agendă care să-i facă să-și dorească să scrie și să nu încerce să fie perfecți. Perfecțiunea nu are ce căuta într-un jurnal intim. Uneori, ca să scap de presiune, fac o greșeală chiar în primele pagini.
Ce obiect nu lipsește niciodată de lângă jurnalul tău?
Pixul.
Te tentează jurnalele digitale sau preferi mereu hârtia?
Am încercat varianta digitală. Am și un iPad cu pen unde mi-am mutat agendele de care am nevoie pentru muncă (agenda datată și cea de interviuri), dar prefer, fără nicio discuție, varianta fizică pentru jurnalul intim. Plus, este o altă plăcere să îți cumperi un caiet nou.
Dacă ai transforma jurnalul tău într-o carte, ce titlu ar avea?
M-am blocat puțin la această întrebare, fiindcă îmi este destul de dificil să privesc obiectiv textele din jurnal. Poate „Jurnalul unei fete care vrea prea mult”.
SCURT BIO Cristiana Pantici
Sunt Cristiana Pantici, jurnalistă și cititoare pasionată. Am pus bazele site-ului Zenobisme.ro https://zenobisme.ro/ , locul unde spun povești pentru ca alte femei să nu se mai simtă singure și, la 23 de ani, „Zenobistele: 27 de feluri în care să ai succes, regăsindu-ți feminitatea”. Am scris pentru Vice și Revista Golan, iar în prezent semnez articole pentru Haute Culture, Revista Biz și Curatorialist. În prezent lucrez la „Femei care suferă prea mult”, prima care românească despre endometrioză, care va vedea lumina tiparului în martie 2026.
Pe Cristiana o găsiți și pe:
Site: https://zenobisme.ro/
Insta: @Zenobisme https://www.instagram.com/zenobisme/
Rubrica #StillWriting mai are interviuri cu:
Anca Zaharia de la https://ancazaharia.ro/
Oana Grecea (am răspuns și eu, aici)
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
