Astăzi inaugurez un proiect personal #StillWriting, inspirat de rubrica Journaler’s Routine din newsletterul The Isolation Journals, creat de autoarea americană Suleika Jaouad. I-am citit cu interes și admirație interviurile și m-am întrebat cum ar arăta o astfel de conversație în România, cu oameni care scriu în jurnal în mod regulat – fie că sunt autori, artiști, antreprenori sau pur și simplu persoane care au descoperit beneficiile scrisului personal.
Tot mai multe studii arată că obiceiul de a scrie de mână – mai ales într-un jurnal – are beneficii reale pentru sănătatea mentală și emoțională. Scrisul ne ajută să procesăm mai bine emoțiile, să reducem stresul, să clarificăm gândurile haotice și să recăpătăm o formă de control interior. Ținerea unui jurnal este asociată cu o mai bună capacitate de reglare emoțională, o memorie mai activă, un somn mai odihnitor și chiar un sistem imunitar mai echilibrat.
Mai mult decât atât, scrisul constant funcționează ca un exercițiu de auto-reflecție care contribuie la echilibrul psihic și la o formă de longevitate emoțională: o viață trăită mai conștient, mai conectat cu sinele și mai coerent în propriile decizii.
Nu e nevoie să scrii „frumos” sau „corect”. E suficient să scrii sincer. Iar uneori, și câteva rânduri sunt de ajuns ca să te întorci la tine.
De ce un jurnal? Pentru că scrisul de mână e mai mult decât o unealtă. E un spațiu de ordine interioară, de clarificare, de prezență. Pentru mine, jurnalul e un ritual care mă ajută să mă opresc (să mă eliberez de o povară, de un gând care persistă, uneori și de o tristețe care mă apasă), să mă observ, să mă recalibrez. E una dintre micile constante care, puse cap la cap, pot contribui la o viață mai lungă, mai conștientă și mai echilibrată – ceea ce numim, în sens larg, longevitate.
Ce vei găsi în această rubrică #StillWriting:
– interviuri cu oameni care scriu (în jurnal, agendă, caiet de idei, de schițe sau liste)
– recomandări de jurnale tipărite (publicate de edituri românești)
– o conversație deschisă despre cum ne poate ajuta scrisul să trăim mai bine
Deschid această serie răspunzând eu prima la “chestionarul” #StillWriting. Nu pentru că am toate răspunsurile, ci pentru că simt că e important să încep chiar cu mine.
De-a lungul timpului, am citit mai multe jurnale, memorii și autobiografii care m-au marcat și care mi-au întărit convingerea că scrisul personal – fie el riguros, haotic, emoțional sau meticulos – e o formă de echilibru și o investiție în propria claritate mentală. Printre favoritele mele se numără Jurnalul din anul Nobelului de José Saramago, unde scriitorul notează zilnic observații despre lume, despre sine și despre scris, Jurnalele lui Mircea Cărtărescu (parte din colecția de Memorialistică a Editurii Humanitas – https://humanitas.ro/cauta/Jurnal), Jurnalul Annei Frank, un text devenit simbol al rezistenței și al umanității în vremuri extreme, Jurnalul lui Mihail Sebastian.
Dintre volumele de memorii, mi-au rămas aproape cele ale cuplurilor politice: O viață americană de Bill Clinton, Despre libertate de Hillary Clinton, Pământul făgăduinței de Barack Obama și Povestea mea de Michelle Obama – fiecare cu o voce distinctă, dar unite prin nevoia de a consemna, de a înțelege și a transmite o formă personală de adevăr.
Din zona de business și lifestyle, am apreciat deschiderea și umorul din Regăsirea virginității de Richard Branson, iar în zona gastronomică – Kitchen Confidential. Aventuri din intimitatea restaurantelor de Anthony Bourdain mi-a confirmat că și bucătarii – nu doar scriitorii – țin minte prin scris, Gust. Autobiografia mea culinară de Stanley Tucci.
Una dintre autobiografiile care m-a impresionat cel mai mult este Open de Andre Agassi – o confesiune curajoasă și detaliată, care arată cum jurnalul devine uneori o luptă cu sinele, nu doar o înregistrare a vieții. Am scris despre ea aici: https://www.oanagrecea.ro/agassi-o-victorie-nu-este-atat-de-placuta-pe-cat-de-neplacuta-e-o-infrangere/
Am încercat să remut cărțile din rafturile bibliotecii pentru a surprinde în poză cât mai multe din volumele deținute dar doar atât am reușit fără să mut toată biblioteca).
Genul memorialistic și Jurnalele mie îmi schimbă cel mai mult obiceiuri, credințe, convingeri. Astfel mă aliniez spuselor lui Jose Saramago: “Nu voi înceta să spun că literatura nu poate schimba lumea, dar găsesc motive să cred că viața unui om poate fi transformată de o simplă carte”.
Când ai început să ții un jurnal (sau un fel de agendă personală)?
Dacă îmi amintesc bine, țin un Jurnal de pe la 13 ani. Totuși, am avut ani buni când nu am scris, preocupată fiind să trăiesc, nu să reflectez. Nu-mi dau seama acum dacă acei ani au fost mai buni (în sensul că-mi mergea mai bine), sau mai răi (și eram atât de supărată încât nici să scriu nu vroiam). În ultimii zece ani am avut un Jurnal în adevăratul sens al cuvântului, însă nu scriu chiar zilnic.
#StillWriting. Scrisul de mână – un obicei care limpezește gândurile
Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?
Am vrut – dar nu mi-a reușit – să instaurez disciplina scrisului de dimineață, ca un “morning routine”. Dimineață, din cauză că sunt maniacă ca lucrurile să fie la locul lor, mă arunc în a pune la loc chestii, a spăla sau a șterge ce mai lasă copilul (care face din noapte zi și invers) prin bucătărie/living (că am un open-space). Uneori nu apuc să merg la baie că înhaț câte un lucru de pus la loc. Până mă pun la birou trec cel puțin 30-60 de minute. Așadar, dacă nu reușesc să scriu dimineață, scriu în prima parte a zilei, atunci când am terminat urgențele, sau într-o pauză de urgențe la serviciu (în zilele când lucrez de-acasă). Dacă plec la job sau la evenimente/întâlniri, scriu și seara. Cam de 2-3 ori pe săptămână scriu, însă stau cu gândul la aceste însemnări mai tot timpul. Parcă mă învinovățesc că “azi” nu am scris încă în Jurnal.
Ce fel de instrumente folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat? Preferi un anumit tip de paginare – cu foi albe, dictando, linii punctate sau cu pătrățele? Ai o culoare preferată pentru copertă sau hârtie? Cum știi că un jurnal (caiet) e „bun” pentru tine? Ce te atrage la el?
Aici dacă mă pornesc nu mai termin de povestit. Prefer ca instrument de scris pixul cu gel. Obișnuiesc să alternez albastrul cu negrul, iar atunci când am un citat, un exercițiu, o întrebare inspirațională din ceva ce citesc, scriu cu ceva colorat. Prefer agendele “flexibile”, sunt mai ușor de cărat, dar nu am tot timpul dintr-acelea. De cumpărat îmi cumpăr cam una la doi ani, în rest primesc sau adaptez caietele/agendele din casă. Dacă e să aleg prefer foile punctate, însă mi-am luat agende drăguțe cu foi punctate de la Pepco sau Sinsay și au foaia atât de subțire că nu pot scrie față-verso pentru că se vede scrisul de pe o parte pe alta. Dacă ar fi să aleg agenda ideală, ea ar fi o agendă tip Bullet Journal din gama premium Leuchtturm1917, copertă flexibilă, linie punctată, cu buzunar interior, orice culoare. Sau una ca cea vândută acum câțiva ani de cei de la Decât o Revistă, de la EGO, tot copertă flexibilă, tot linii punctate, dar avea inscripționat pe ea DOR de scris (era superbă, doar nu avea buzunar interior). Nu folosesc două Jurnale la rând aceeași culoare, le alternez. Încă ceva util la agende – și nu au toate – este semnul de “carte”, poate elasticul care presează foile și ține agenda închisă și NUMEROTAREA. Foarte puține au foile numerotate, dar dacă nu le au, stau eu și scriu pe fiecare foaie, în colt, numărul paginii.
Un caiet e bun pentru mine dacă mă atrage, mă inspiră, e plăcut la atingere, are dimensiuni potrivite (am și agende mai micuțe, bune pentru genți mici). Cred că e precum “chimia” dintre oameni. Știi când vrei să fii cu cineva…
Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?
Nu scriu zilnic desi mi-aș dori. Completez cam de 2-3 ori pe săptămână în jurnal. Încep Jurnalul scriind ziua săptămânii, data, anul și ora, iar atunci când sunt în altă parte decât acasă, notez și locația (spre exemplu scriu Duminică, 14 septembrie 2025, ora 19,00). #StillWriting
Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei, liste, planuri, schițe, desene, întrebări, colaje? Lipești imagini sau bilețele? Îl personalizezi într-un fel?
Notez toate cele de mai sus: gânduri, vise, idei, liste, planuri. Îmi place să zic că cel mai mult mă vait, pentru că atunci când mă supără ceva notez în Jurnal și-mi mai trece. Când “mă aud” povestind îmi dau seama că nu “e dracu atât de negru”, îmi vin idei, soluții, pe care le exprim fără să fiu cenzurată că aberez sau nu-s posibile. Pentru moment, îmi calmez “călărețul” și văd viața mai pozitiv. Alteori povestesc pur și simplu ce-am mai făcut cu o nuanță personală, despre cum m-am simțit sau senzația de ansamblu cu care am rămas. Tot scriind am început să apreciez mai tare toate interacțiunile cu prietenii pe care le amân câteodată din lipsă de timp. Dar îmi dau seama că-mi fac bine și că energia de-acolo mă ajută să merg mai departe. Plus că, pentru healthspan-ul pe termen lung, a fi parte dintr-o comunitate este benefic. Chiar vreau să țin aproape de oamenii dragi, pentru că odată cu vârsta ne înstrăinăm destul de mult de prieteni, din lipsă de bani, de dinți, de sănătate bună, de mobilitate în deplasare.
Să știți că scriu deseori și despre ce am gătit sau că am fost la manichiură sau că m-am vopsit și mă simt bine. Deci povestesc multe nimicuri din universul zilnic, pentru că asta e viața mea și așa îmi dau seama cum îmi petrec timpul.
Nu desenez (nu am niciun astfel de talent), lipesc uneori câte un mic abțipild care semnifică ceva într-un context, sau vreo listă de To Do-uri micșorată, ca să nu stau să scriu de mână toate acele “planuri”. Dar cel mai mult scriu, și-mi place să scriu frumos, pe cât posibil. Dacă agendele au buzunar, păstrez unele bilețele în acel buzunar.
Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi? Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău? Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)
Pentru spațiul preferat răspunsul este Da și Nu. Condiția esențială este să fie liniște. Nu pun la socoteală sunetele din natură care se aud dacă sunt pe terasă dimineța la cafea, sau în vreo deplasare la munte ori la mare. Nu pot scrie dacă-s mulți oameni cunoscuți în jur (că într-un aeroport sau spațiu unde nu mă știe nimeni reușesc să fac abstracție de zumzetul oamenilor). De cele mai multe ori, acasă, scriu la birou, dar să fie curat în cameră, patul aranjat, biroul aerisit de lucruri. Îmi fac cafea sau ceai (ori amândouă iarna), las balconul deschis vara ca să am aer sau aprind o lumânare parfumată iarna. Ador să lucrez de-acasă și să am timp de acest ritual, al scrierii în Jurnal. Când am multe pe cap în acea zi, recapitulez în Jurnal ce am de făcut, mă limitez doar la două pagini, scriu rapid ce-mi vine în cap. Nu pun muzică niciodată, nu mă pot concentra să scriu nimic (nici articole, nici nimic). Asta cu muzica e curioasă, pentru că acasă nu pot, dar în redacții am avut mereu parte de muzică ori știri pornite și am putut să fac abstracție. Probabil nu am de ales…
Jurnalul ca instrument de echilibru emoțional. #StillWriting
Cum simți că te ajută acest obicei?
Foarte mult. Cum povesteam, și când nu scriu, am în cap ce aș fi vrut să scriu. Am devenit dependentă de Jurnal, ador să le răsfoiesc uneori ca o carte, să le miros, să le ating, să le pipăi. Îmi pun ordine în gânduri, sau mă pun singură pe gânduri povestind. Mă ajută să procesez mai bine emoțiile, să am o perspectivă mai detașată și să fiu recunoscătoare pentru tot ce am sau trăiesc. Asta cu recunoștința s-a îmbunătățit mult de când scriu fără întrerupere în Jurnal (vorbesc fără întrerupere ani în șir, nu excepțiile de la zilele când nu scriu). Probabil scriind în Jurnal sunt mai puțin anxioasă și stresată. Scrisul aici îmi face PLĂCERE și-mi aduce BUCURIE!
Ți se întâmplă să scrii mai mult decât un jurnal? Poezie, eseuri, povești?
Nu, cred că scriu doar Jurnal, dar e o formă de scris mărturie, pentru că visez să scriu o carte și știu că mă voi inspira din ce am povestit sau simțit în anumite momente și am mărturisit în Jurnal. Dar scriu versuri sau citate de la alții, de obicei din cărțile pe care le citesc în acea perioadă.
Scrii într-o singură limbă sau alternezi? În ce limbă scrii cel mai firesc pentru tine?
Spre deosebire de fiica mea care își scrie Jurnalul în engleză, eu scriu în română. Nu alternez cu nicio altă limbă, mai pun câte un citat în engleză atunci când nu sunt sigură că am reușit să traduc fidel ceva.
Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată?
Nu-l țin ascuns, dar nu îl las nici cel mai la vedere. Este printre lucrurile pe care le folsesc cel mai des, aproape de mine, însă nu plec și-l las deschis sau închis pe birou, ca unic obiect, să atragă atenția. Nu dau nimănui să citească, m-a întrebat soțul odată dacă-i dau să citească și i-am spus că poate vreodată se v-a întâmpla asta… dar nu în acel moment.
Când eram prin clasa a VIII-a, pe la 14 ani probabil, mi-a găsit cineva din familie Jurnalul, l-au citit și m-au certat pentru ce am scris acolo. Ceva ce spuneau ei că ar fi neadevărat. Am suferit atunci, am rămas traumatizată și cu ideea că cel mai bine nu-ți vede nimeni scrierile dar e ceva ce am înțeles în ultimii ani: lucrurile sunt trăite și văzute de oameni în concordanță cu starea de spirit în care sunt ei la acel moment. Am înțeles greu asta, după ce m-am certat mult timp cu fiică-mea care ne spune lucruri din copilăria ei ca fiind altfel decât știm noi că au avut loc. Dar citind pe tema asta mi-am dat seama că trebuie să încetez să mă învinovățesc, că nu-i voi schimba percepția, în schimb și-o va schimba ea atunci când va fi bine cu ea. Lucrul ăsta este valabil și pentru copilăria mea cu încă 3 frați (suntem 4, 3 fete și un băiat); fiecare din noi ne amintim momentele diferit desi e clar că s-au întâmplat într-un singur fel. Doar noi am fost diferiți și am perceput diferit. Iar amintirile pot fi și ele distorsionate tot legat de cum ne simțim noi în prezent.
Ce faci cu jurnalele mai vechi? Le recitești? Le păstrezi? Te-ai gândit vreodată să le publici sau să le distrugi? A existat un jurnal anume (ca obiect) de care te-ai atașat foarte tare? Ți s-a întâmplat să-ți recitești gânduri vechi și să-ți schimbi părerea despre ele?
Păstrez Jurnalele din ultimi ani foarte aproape de spațiul de lucru. Schimb cam unul la șase luni, așadar am câteva (cam 10 caiete) pe lângă mine. Mereu oscilez dacă să le țin aproape pe cele care urmează (de dragul următoarei agende uneori îmi vine să scriu mai mult ca să termin ce am în curs și să trec la următoarea). Cele foarte, foarte vechi (am câteva din adolescență), le-am urcat în pod și nu le-am recitit niciodată. Știu că nu eram bine cu mine și aproape mi-e rușine de mine cea de-atunci. Nu-mi vine nici să le arunc, desi cred că ar trebui. Mi-am închipuit că vor fi studiu de caz pentru vreo viitoare carte sau personaj complexat ca și mine, dar nu-mi fac curaj să citesc niciun rând… Pe cele din ultimii ani le răsfoiesc pentru că am nevoie de anumite repere sau să-mi amintesc niște lucruri. Și pentru că scriu și citate, rugăciuni, versuri sau chestiuni cu care rezonez, și sunt scrise și colorat, mă atrag să le recitesc și zăbovesc mai mult decât mi-am propus pe caietele vechi.
Mi-am mai schimbat din păreri, desigur, au fost oameni/situații, care s-au dovedit altfel decât initial și nu am apucat să fac up-date în acel caiet sau la acea notiță.
Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat? Ce cărți de tip jurnal, memorii, autobiografii, scrisori ai în bibliotecă? Sau care ți-au rămas în minte din cele citite?
Am scris despre Jurnalele care m-au inspirat în introducerea acestui articol. Dar cel mai tare m-a inspirat ca scriitură Autobiografia lui Andre Agassi, care nu a fost scrisă de el ci de un jurnalist câștigător de premiu Pulitzer – J. R. Moehringer. Ca poveste, toate mi se par inspiraționale. Am foarte multe memorii, jurnale, autobiografii în bibliotecă pentru că sunt genul meu preferat de lectură. Și din memoriile politicienilor am avut de învățat, și din poveștile antreprenorilor am avut de învățat, și din cărțile celor care gătesc (Antony Bourdain, Stanley Tucci), din toate am învățat câte ceva. Mi-e greu să spun acum vreuna, dar știu că pot povesti când văd o carte de acest gen pe care am citit-o, vreo întâmplare care mi-a rămas în minte.
Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?
Da, cred că este relevant, cred că poate ajuta pe oricine. Toți oamenii care au ajuns să publice acest gen au realizat ceva în viață. De obicei poveștile lor arată că talentul sau norocul de a fi într-o țară sau familie bogată (să zicem) nu este suficient fără muncă. Sau fără empatie, fără echipă, fără prieteni. Sau fără curaj. Vorbim de disciplină, de lucruri care îți arată sau te pun pe gânduri.
Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?
I-aș spune că scrisul de mână ajută pentru atunci când ajungi la orice ghișeu în România și trebuie să completezi formulare (să sperăm că în viitor se va schimba asta în România, dar anul ăsta am schimbat ceva în actele firmei și pentru actualizări la Registrul Comerțului am făcut scurtă la mână completând, în condițiile în care eu scriu des de mână).
Lăsând gluma la o parte, aș îndemna pe oricine ia în considerare să înceapă un Jurnal să o facă, fie că sunt câteva idei pe o foaie de hârtie. A-ți nota gândurile sau ideile ajută memoria, ajută la organizare, ajută să te detașezi. Poate fi o bucurie de caiet/agendă în care scrii de dragul de a purta cu tine acel obiect. #StillWriting
Ce obiect nu lipsește niciodată de lângă jurnalul tău?
Pixul cu gel și o cană cu ceva de băut (pahar cu apă, ceașcă de cafea sau cană de ceai).
Te tentează jurnalele digitale sau preferi mereu hârtia?
Atunci când scriu o notiță tip Jurnal la laptop, am tendința să editez, să o fac să sune frumos, exact ca atunci când scriu textele pentru revistă sau site. Din cauza asta, că mă autocenzurez, prefer ca Jurnalul să rămână o notiță de mână (plus avantajele scrise mai sus legate de claritate, perspectivă). Ador hârtia mai ales când e de calitate, când are culoarea ivory, sau când e alb porțelan. Este exact ca la cărți, de ce le prefer pe cele printate celor digitale.
Dacă ai transforma jurnalul tău într-o carte, ce titlu ar avea?
Nu m-am gândit prea mult la asta. Poate “Bucuriile vieții când nu ești favoritul sorții”? Sau: “Ce-am visat, ce-am trait și ce am ajuns în cele din urmă”? Hm… Nu sunt prea haioasă și nici prea inspirată. În tot cazul, este o viață în care am făcut din rahat bici, o viață de muncă, trăită cu resurse (financiare) puține, dar cu mult ajutor din partea celor dragi.
Tu ai ținut vreodată un jurnal? Scrie-mi dacă vrei să răspunzi la setul de întrebări #StillWriting – poate povestea ta va inspira pe altcineva.
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
