#StillWriting cu Carla Francesca Schoppel

Carla Francesca Schoppel este artist vizual, scriitoare și autoarea proiectului Schoppel Cut (articole de-ale ei puteți citi aici). A studiat filosofia, dar în paralel a construit un limbaj vizual propriu, în care colajul analog devine o formă de gândire. Lucrările ei sunt straturi de imagine, text și sens — compoziții intime și puternice în același timp. Le poți vedea în galerii de artă, fanzine (reviste alternative, independente, adesea auto-publicate), reviste de cultură sau pe artifactprintboutique.ro, la secțiunea Artiștii Artifact.

Pe lângă colaje, Carla scrie poezie și articole despre artă și societate, colaborează în proiecte culturale dedicate migranților și activează în zona de PR și curatorial. Publică rar, dar cu exactitate. Printre cărțile sale se numără „Rădăcini acvatice”, „Peștii cu șapte nume” și volumul în lucru „Toamna arabă”.

M-am bucurat să o cunosc și să descopăr în răspunsurile ei o viziune clară și personală asupra jurnalului. Poate și pentru că am terminat recent licența în filosofie și sunt acum studentă în anul II la Consiliere Filosofică, conversația cu Carla a venit firesc, în prelungirea acelor întrebări pe care ți le pui despre lume, sine și timp. Jurnalul, pentru ea, nu e nici disciplină, nici exercițiu de stil. E o notare instinctivă, uneori haotică, alteori lucidă — pe telefon, pe marginea unei cărți, în caiete care adună vise, stări, fragmente.

Colajele Carlei Schoppel vor fi expuse în cadrul Collage Festival 2025, la Green Hours, începând cu 24 octombrie și până pe 25 noiembrie.

A acceptat să răspundă la întrebările din seria #StillWriting și a făcut-o cu sinceritate și precizie. Mai jos, interviul integral:

#StillWriting: De ce jurnalul sub formă de colaj și poezie țin loc de voce

Când ai început să ții un jurnal (sau un fel de agendă personală)? Dacă nu ții un jurnal în adevăratul sens, există totuși un mod în care îți „așterni” gândurile sau emoțiile?

Atât jurnal, cât și agendă personală am început să am în copilărie, iar în privința jurnalului, obiceiul a durat toată adolescența. Apoi, am păstrat doar partea cu agenda sau mai bine zis cu agendele, fiindcă am câte una pentru fiecare proiect personal sau de grup în care mă implic, la care se adaugă și agenda cu ce e de făcut zilnic, săptămânal, lunar, precum și carnețelul în care notez idei pentru ceea ce ulterior se transformă în poezie sau în colaj analog. Acum realizez că am cam multe agende. Totuși, deși am aceste spații cu idei și cu fragmente din cercetările mele, poezia și colajul analog au devenit, până la urmă, forma cea mai apropiată de a ține un jurnal, mai criptic și mai necesar mie, având în vedere că deși este confesiv, nu este oferit nimic exclusiv 100% celui care interacționează cu poezia sau cu colajul pe care le-am creat.

Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?

Nu am un obicei, nici măcar o rutină. Dincolo de articole sau lucruri ce țin de activitatea mea editorială, unde îmi stabilesc termene limită, ceea ce scriu exclusiv despre mine este cât se poate de spontan. Pot să îmi iau notițe în timpul unei discuții cu cineva, la terasă, pot scrie înainte de a mă culca, totul depinde de momentul în care simt că sunt coapte niște idei pe care le-am ținut la incubat. Uneori mă trezesc noaptea și notez câte ceva în carnetul pe care îl țin lângă pat special pentru astfel de momente.

Ce fel de instrumente folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat? Preferi un anumit tip de paginare? Cum știi că un jurnal (caiet) e „bun” pentru tine?

Scriu cu pix, stilou, creion, dar și în aplicație, în funcție de context. Prefer să scriu în agende și caiete fiindcă îmi e mai clar conținutul unui text atunci când este scrisul meu acolo, nu un TNR (Times New Roman) cu spațiere 1,5. Îmi place să cumpăr caiete și agende neliniate, pe care să le datez eu în așa fel încât să găsesc ce îmi trebuie în ele în funcție de sistemul pe care l-am creat pentru organizare și care în mod paradoxal nu are niciun sens și pare complet dezorganizat pentru oricine mi-ar deschide aceste caiete. Cred că în felul ăsta am și gândit-o, fără să îmi dau seama inițial, că este nevoie de un sistem oarecum secret, pe care să îl pot accesa numai eu. Mi s-a întâmplat și ca cineva să citească ceva în agenda mea, fără să îmi ceară voie, și să ia foarte personal ceea ce părea o pagină de jurnal, dar care era de fapt nararea unui vis stupid și anxios pe care îl avusesem. Aleg caietele după copertă, după cum simt hârtia, după mărime și volum, cred că e doar despre… if it feels right.

Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?

Pentru agenda cu to do list scriu zilnic, planific următoarele zile, săptămâni, cam tot ce intervine. Dar despre ceea ce e intim sau chiar jurnal de vise, scriu când e nevoie, când simt că pot, că e necesar.

Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei de colaje, liste, planuri, schițe, desene, întrebări?

Notez idei de proiecte editoriale și expoziționale, visele pe care le-am simțit ca fiind semnificative, pe care ulterior le și transform în poezii, dar dincolo de toate notez ce am de făcut și ce aș uita să fac, de altfel, dacă n-ar fi notat undeva. Iar pentru fiecare proiect pe care îl am, schițez în caiete separate planul, ideile, rezultatele așteptate.

Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi?

Deși mi-am improvizat de multe ori acasă acel colț pentru citit și scris, instagramabil, nu prea îl folosesc pentru asta. Îmi place și funcționez cel mai bine atunci când scriu stând pe scaun, la birou fiindcă este singurul spațiu pe care îl asociez cu disciplina, iar de reflectat, hehe, o fac de oriunde, dar prefer totuși să practic un soi de daydreaming în cadă. De asemenea, fiindcă sunt foarte conectată la mare și la luna plină, oriunde le prind împreună sau separat, îmi prinde bine și atunci scriu poate cel mai mult. Scrisul, chiar și atunci când ține de lucratul la un studiu care implică documentare, mi se pare că e ceva cât se poate de spontan și nu aș putea, în ciuda unei programări, să mă așez undeva și să zic: acum scriu, chiar dacă deadlineul este cea mai mare sursă de inspirație.

Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău?

Dintre momentele zilei, mie îmi place foarte mult seara, momentul ăla când e crepuscul și încă zumzăie lumea cu activități, dar se simte și acea lentă pregătire pentru inactivitate. Atunci e momentul în care parcă respir tihna și pot așeza ceea ce am simțit peste zi nu doar în mine, ci și pe hârtie.

Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)

Cum ziceam, nu sunt un fan al scenografiei în acest sens. Nu pregătesc un moment, viața mea e aranjată permanent în jurul unor decoruri și obiecte care să îmi fie eye candy și care să mă încânte din punct de vedere estetic. Lumânări și bețe parfumate folosesc mereu, casa mea e mereu cu lumină caldă și cu lumină de veghe, am multe tablouri și să zicem că atunci când sunt acasă am mereu o atmosferă anume la care nu mai e nimic de adăugat, fie că scriu, fie că nu. Poate că ritualul ține doar de faptul că atunci când vreau să scriu ceva mă retrag, nu îmi place să fiu întreruptă de oameni, de probleme sau activități domestice și banale, așadar obișnuiesc să dispar ca să nu îmi întrerupă nimeni fluxul creativ cu mărunțișurile zilei.

Cum simți că te ajută acest obicei?

În primul rând, să dispar din când în când mă ajută să rămân împământenită în mine însămi. De aceea sunt totodată dependentă și de somn, implicit de faptul că visez mult, iar asta simt că mă vindecă și că mă conectează la niște lumi din care rodesc ideile mele. Apoi, faptul că prioritizez acest timp cu mine, deși creează adesea mici conflicte cu ceilalți, mă ajută să simt că trăiesc mai mult, mai intens, fiindcă timpul acela interior curge altfel și tare-mi place să petrec timp cu mine.

Ți se întâmplă să scrii mai mult decât un jurnal? Poezie, eseuri, povești? Câte ore pe zi scrii? Ai un ritual de a intra în flow?

Da, am scris și eseuri, și povești, și poezii. În ultimii ani am rămas la poezie fiindcă e cea mai apropiată din punct de vedere artistic pentru mine datorită metaforei și a tot ce pot ascunde acolo deși folosesc un vocabular care este accesibil oricui. Am publicat în diverse antologii creațiile mele, iar în volum am debutat cu poezie. Nu am avut niciodată o rutină a scrisului, poate doar când participam la concursuri literare, prin studenție, unde trebuia să urmăresc o anumită tematică și trebuia să produc ceva sub presiunea unui deadline. Altfel, uneori scriu zilnic, alteori nu scriu poate nimic câte o lună. Fiind un hobby, nu îmi place să îl asociez cu rutina și obligația fiindcă oricum nu îmi iese poezia dacă o forțez să apară.

Scrii într-o singură limbă sau alternezi? În ce limbă scrii cel mai firesc pentru tine?

Scriu doar în limba română, deși am avut câteva tentative cu niște poezii scrise în germană, demult. E firesc să scriu în română datorită metaforelor și subtilităților pe care le produc sau le utilizez mai ușor, având în vedere că le gândesc direct în limba maternă.

Desenezi în jurnal? Lipești imagini sau bilețele? Îl personalizezi într-un fel?

Nu, nu personalizez, nu am simțit nevoia asta nici măcar în copilărie, deși mă atrăgeau pixurile colorate, bookmarks și alte artificii care se potrivesc journalingului. Pentru mine este foarte clar separat cuvântul de imagine, sensul lui față de o formă. Singurul ornament în ceea ce privește personalizarea este caligrafia și faptul că am adaptat alfabetul latin în care scriu la alte alfabete pentru a adăuga literelor o notă care din perspectiva mea este un plus din punct de vedere estetic. De aceea poate că prin colaj criptez, separat, alte lucruri.

Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată?

Nu mai țin nimic la îndemâna altcuiva. Oricum locuiesc singură și asta ajută. Altfel, am avut o perioadă când țineam jurnalele într-o servietă cu cifru, în sertar cu cheie sau chiar în seif. Poate de-asta nu mai țin un jurnal, din cauza riscului de a fi citit la un moment dat. În mod bizar, în adolescență făceam schimb de jurnal cu cineva, a fost una dintre cele mai intime și frumoase experiențe care și acum îmi trezește așa, o melancolie și o nostalgie față de acea intimitate sinceră în care reușeam să nu controlez scrisul, să nu ficționalizez nimic în ciuda faptului că știam că va fi citit tot ce e acolo.

Ce faci cu jurnalele mai vechi? Le recitești? Le păstrezi? Te-ai gândit vreodată să le publici sau să le distrugi?

Păstrez doar jurnalele de vise și rareori le recitesc. E haios că în privința unor pagini nu am nicio amintire deși eu am notat visele alea acolo. Cu altele, e fain că reactivează emoția primă și rămâne ca o ancoră în lumea mea lăuntrică, aia secretă și intimă, unde numai eu cunosc dicționarul și imageria viselor mele, unde numai eu știu de ce am visat x sau y.

Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat?

Am citit cam rar jurnale celebre, nu m-au atras niciodată. Le-am citit sau răsfoit doar pentru anumite detalii picante, să zicem, sau lucruri mai puțin știute despre viața autorilor, dincolo de rutine de scris sau informații care acoperă strict viața de scriitor, pictor etc. Am avut mereu senzația că sunt scrise programat, că adevărul poate fi modificat, ficționalizat tocmai fiindcă acele personalități scriau poate cu gândul că va exista un cititor. Am mai mare atracție față de scrisori, dar și acolo am senzația că mă uit pe gaura cheii și că mai bine îmi rămân inaccesibile niște lucruri.

Ce cărți de tip jurnal, memorii, autobiografii, scrisori ai în bibliotecă? Sau care ți-au rămas în minte din cele citite? Ce ai recomanda cititorilor?

Fiindcă eu nu am fost atât de atrasă de jurnale, memorii și scrisori mai mult decât pentru cultura generală, nu am recomandări. Am însă în minte Surprins de bucurie-povestea unei convertiri, a lui C.S. Lewis, care printre altele, mie mi-a plăcut mult ca autor și pentru studiile pe care le-a publicat, nu doar pentru literatura fantasy.

Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?

Mie nu mi se pare relevant genul, nu mi s-a părut niciodată. Mi se pare și că avem un exces de cărți cu memorii, autobiografii despre care zic mereu că până la urmă de ce ar trebui să ne pese de ele?! Poate au sens pentru cel care scrie, care se eliberează astfel sau măcar își face ordine în gânduri, altfel nici nu mă ajută, nici nu mă inspiră, îmi este complet indiferent.

Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?

Cred că cine vrea să înceapă să țină un jurnal nu trebuie să știe de unde să pornească, ci doar să scrie. Nu există rețete universale pentru asta, singurul numitor comun este dorința de a exprima ceea ce e în interior.

Ce obiect nu lipsește niciodată de lângă jurnalul tău?

Mmm poate instrumentul de scris, acela care mi se pare că scrie cel mai bine, care îmi susține caligrafia.

Te tentează jurnalele digitale sau preferi mereu hârtia?

Prefer hârtia, dar și digitalul mi se pare că este un depozitar perfect al lucrurilor pe care le scriem. Chiar și ideea de cloud îmi dă certitudinea că există totuși o șansă la viață a lucrurilor pe care le scriem. Obișnuiesc să scriu pe hârtie, e mai personal, apoi transfer în notes pe telefon și apoi prin foldere sau pe rețele de socializare, depinde mult de ceea ce scriu și dacă doresc sau nu să fac public conținutul.

Dacă ai transforma jurnalul tău într-o carte, ce titlu ar avea?

Parțial, volumele mele de poezie sunt un jurnal pentru câte o etapă importantă din viața mea. Primul volum se numește Rădăcini acvatice, iar al doilea Peștii cu șapte nume. Urmează un al treilea, Toamna arabă.

SCURT BIO CARLA SCHOPPEL

Am absolvit Facultatea de Filosofie, iar timpul studiilor de doctorat am început să aplic concepte filosofice în artele vizuale, folosind colajul analog ca tehnologie personală pentru definirea memoriei și a propriei lumi imaginare sub pseudonimul Schoppel Cut. Altfel, scriu despre artă, societate și cultură, dar și poezie. Activez ca PR și curator în același sector cultural, iar din când în când scriu și implementez proiecte care se adresează în special migranților în România, incluzând de fiecare dată arta vizuală.

Pe Carla o puteți găsi (și) pe:

https://www.instagram.com/schoppelcut/

https://subversiv.ro/author/carla-schoppel/