Longevity mindset începe aproape de fiecare dată cu un motiv personal. Pentru dr. Teodor Holhoș – medic oftalmolog și fondatorul rețelei Clinicile Dr. Holhoș (cea mai mare rețea privată de clinici de oftalmologie din România, cu peste 30.000 de intervenții chirurgicale și zeci de mii de pacienți tratați) – acel motiv a venit sub forma unor analize de rutină (cu rezultat colesterol mărit) care l-au făcut să își pună întrebări esențiale despre felul în care trăiește. Nu a fost o veste dramatică, dar a fost suficient cât să aprindă o întrebare: dacă nu ia acum o decizie, ce urmează? Și cum vrea, de fapt, să îmbătrânească?
A urmat o perioadă de reorganizare și conștientizare: sport, alimentație, somn, echilibru. Ajustări ale stilului de viață, care au culminat în această toamnă cu o performanță remarcabilă: finalizarea Ironman – competiția de la Calella (lângă Barcelona) – una dintre cele mai dure curse de anduranță din lume.
Dr. Holhoș a parcurs cei 226 de km în curse de 3,8 km de înot în Marea Mediterană, 180 km de bicicletă pe traseu rutier închis și un maraton de 42,2 km, toate în aceeași zi, într-un efort susținut de aproape 15 ore. Și, cel mai important, fără să abandoneze.
Această decizie nu a fost despre performanță sportivă, ci despre coerență. Despre a pune în practică ceea ce, ca medic, știe că funcționează: prevenția. Pentru că, în cele din urmă, longevitatea nu este despre perfecțiune, ci despre alegeri repetate, zi de zi.
Și dacă alegerile fac diferența, cariera doctorului Holhoș e dovada clară că aceleași principii funcționează și în viața profesională. Dr Holhoș este numărul 1 în preferințele pacienților, potrivit studiului „Piața serviciilor
medicale de oftalmologie” realizat de Reveal Marketing Research. Ca antreprenor în domeniul medical, a construit, plecând de la zero, cea mai mare rețea privată de oftalmologie din țară – Clinicile Dr. Holhoș – cu peste 100 de angajați, dintre care 11 medici, 6 clinici, 14 cabinete de optică medicală și un spital multidisciplinar la Alba Iulia, toate localizate în Transilvania. Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhoș are în spate povestea unui medic care a crezut în primul rând în el însuși.
Dr. Holhoș este azi numărul 1 al pieței de profil atât după cifra de afaceri (circa 11 mil. de euro anual), după numărul de pacienți (peste 120.000 până în prezent), cât și ca brand, acesta fiind primul în preferințele oamenilor potrivit aceluiaș studiu (citat mai sus).
Dar articolul nu este despre medicul sau profesionistul Teodor Holhoș și nici povestea unui sportiv profesionist. Este povestea unui om care a decis că prevenția nu înseamnă doar să le spună altora ce să facă, ci să aplice pe sine tot ceea ce știe că funcționează: disciplină, echilibru, intenție.
Dr. Teodor Holhoș este un om profund recunoscător celor din jur: echipă, prieteni, familie și viață. Am avut ocazia să particip în luna iunie la inaugurarea spitalului din Alba Iulia și am apreciat modestia cu care ne prezenta locul și respectul pe care îl purta soției. “Andra, soția mea și managerul rețelei noastre de clinici, este persoana cea mai apropiată mie și cea care mă aduce de fiecare dată cu picioarele pe pământ”, spune recunoscător doctorul. La Alba-Iulia am aflat că face sport și participă la competiții și mi-am propus să încep această rubrică cu dumnealui.
În interviul care urmează, dr. Holhoș vorbește despre ce l-a motivat, cum s-a antrenat, cum a fost cursa (de la Barcelona) și despre importanța relațiilor pentru a realiza tot ce îți propui. Spune despre disciplină, echilibru, recunoștință, limite și despre cum le gestionezi atunci când alegi să nu mai amâni nimic – chiar și după 40 de ani.
Longevity Mindset: de la vești la acțiune. Cum a început schimbarea la dr. Holhoș
Care a fost momentul care v‑a făcut să spuneți „e timpul să schimb ceva”?
Am muncit dintotdeauna foarte mult. În primii ani an care am profesat ca oftalmolog în practică privată, lucram 16 ore pe zi. Am avut succes, am mers înainte cu deschiderea de noi clinici și cabinete de optică medicală, așa că am continuat să lucrez foarte mult. Am avut grijă și de familie, și de muncă, dar ce mi-a scăpat din vedere a fost alimentația. Nu poți să fii atent chiar la toate. Ca să țin ritmul, mâncam dulciuri în fiecare zi, săptămână de săptămână. Asta, până când am văzut cum arătau rezultatele analizelor.
În urmă cu vreo trei ani, la un control de rutină, am descoperit că aveam un nivel puțin mărit de colesterol. Acum doi ani era puțin peste dublu față de valorile normale, adică LDL 216 față de 100.
Ce acțiuni ați făcut imediat după ce ați văzut analizele? (alimentație, antrenamente, suplimente, consult medical)
În afară de un nivel mare al colesterolului, analizele nu arătau nimic îngrijorător. Clinic, mă simțeam bine, nu aveam probleme de sănătate. Așa că m-am oprit imediat din a consuma dulciuri. Pasul următor a fost să mă apuc mai serios de sport. Mișcare făcusem dintotdeauna, jucând în fiecare săptămână fotbal cu prietenii, așa că aveam un tonus fizic pe baza căruia care puteam construi. M-am apucat de triatlon – înot, ciclism și alergare, pentru că se potrivea cel mai bine și cu programul, și cu abilitățile mele.
În cât timp v‑ați înscris la primul maraton/competiție/triatlon după decizia de a schimba stilul de viață?
Anul trecut (2024), în ianuarie, mi-am făcut analizele și în februarie m-am apucat deja de alergat. Am reușit să alerg doar 2 km la început, pe stadion. Deși de vreo 5-6 ani jucam fotbal de două ori pe săptămână, totuși n-am reușit să alerg susținut decât 2 km. În câteva luni deja m-am înscris la 10 km, cred că prin aprilie. În iunie deja am făcut primul triatlon, proba olimpică, la Oradea, și la final de an m-am înscris la half Ironman (așa-numitul „Ironman 70.3”), în Italia, la Cervia. Dar visul meu era să termin un Full Ironman.
A fost mai ușor să vă antrenați având motivația aceasta sau ați întâmpinat provocări mari (timp, echilibru cu viața profesională, familie)?
Dintotdeauna am reușit să păstrez echilibrul dintre viața profesională și cea de familie. Îmi păstrez mereu timp să ies și să mă joc cu fetele, să mergem împreună cu bicicleta. E adevărat că îmi gestionez timpul foarte strict. Mulți oameni se întreabă de ce toate clinicile noastre seamănă așa de tare una cu cealaltă. Nu e numai pentru că vrem să păstrăm imaginea brandului Dr. Holhoș. E și asta, dar în primul rând clinicile sunt gândite la fel pentru că toate procedurile de lucru sunt la fel. Când ai 20, 30, 40 de operații de făcut într-o singură zi, e foarte important ca lucrurile să meargă strună, indiferent dacă operezi la Cluj, la Sibiu sau la Târgu Mureș.
Cât despre motivație, am fost întotdeauna o persoană foarte motivată, încă din anii studenției, când am ajuns în America și am văzut cum se muncește acolo. Odată ce mi-am propus să îmi intru în formă, restul a venit de la sine.
Cum arăta programul de antrenament înainte și după decizia de a concura?
Programul a început ușor. Am combinat înotul cu alergarea și antrenamentul pe bicicletă, când aveam timp – în medie, cam 3-4 ore de sport pe săptămână.
Apoi am mers la Oradea, la Istvan Szokolszky, antrenorul care organizează și triatlonul X-Man de la Oradea. Acolo am făcut niște antrenamente mai personalizate. La momentul respectiv ajunsesem să mă pregătesc pentru Ironman în medie 14 ore pe săptămână. Erau zile când nu făceam deloc sport, dar și zile, în weekend, când făceam 6 ore de bicicletă. Am crescut volumul antrenamentelor progresiv, încetul cu încetul, pe măsură ce s-au adaptat mușchii.
Eu monitorizez foarte atent somnul, care este cel mai important în recuperare, monitorizez recuperarea, pentru că dacă sunt foarte obosit a doua zi fac antrenamente ușoare.
Antrenamentele le folosesc într-un program numit Training Peaks, care îmi spune cât sunt de obosit, să nu suprasolicit organismul. Asta, pentru că mușchiul se dezvoltă de fapt a doua zi, când se reface. În prima zi, când faci efort, se produc niște micro-rupturi în mușchi, iar acesta se dezvoltă a doua și a treia zi. Și atunci recuperarea este extrem de importantă.
Antrenorul îmi dădea în fiecare săptămână programul de antrenament. O dată pe săptămână mergeam și la sală, pentru tonus muscular general. În rest, cam de două ori pe săptămână înot, de două ori pe săptămână alergare și bicicletă iar de două ori pe săptămână. Și, foarte important, făceam masaj, ca să nu fac contracturi.
Ce echipamente ați ales pentru Ironman / triatlon și după ce criterii? Ați primit recomandări de la alți atleți/profesioniști?
Am început cu piese second-hand, primite de la nașul meu. Pentru Full Ironman mi-am luat o bicicletă TT („time trial”, de contratimp, n.r.) BMC, cu cadru de carbon, pe care am luat-o tot la mâna a doua, pentru că aceste modele sunt foarte scumpe. Poți termina cursa și cu o bicicletă mult mai ieftină, dar ajută să ai o bicicletă de competiție, ușoară și aerodinamică. Și celelalte echipamente costă destul de mult: costumul de neopren, de exemplu, pantofii de alergare, casca și ochelarii de bicicletă. Se adună, dar merită.
Bicicleta cu care am concurat este într-adevăr un model ușor, cu cadru din fibră de carbon și, foarte important, cu suporți pentru antebrațe montați pe ghidon, ceea ce ușurează foarte mult postura. La Ironman Barcelona, unde am concurat eu, diferența de nivel în cursa de ciclism este foarte mică (puțin peste 770 de metri), așa că practic toată cursa mergi pe plat. Nu prea ai ocazia să-ți schimbi postura. Iar atunci când se pune problema să stai aplecat peste ghidon timp de 5-6 ore, suporții de brațe sunt un sprijin real, pentru că te ajută să nu soliciți atât de mult coloana.
Ce suplimente folosiți și ce influență ați simțit că au avut?
Suplimente nu prea iau; de exemplu, nu iau suplimente proteice. Iau însă vitaminele care de obicei lipsesc din organism și de care are nevoie cam toată lumea. Vitamina D, de pildă. Acum iau un pic mai mult, 5.000 de unități, pentru că fac sport. Tot 5.000 de unități iau și vitamina C. Mai iau tablete de zinc, creatină (cam 5 mg), omega-3 (cam 5.000 u.m.), și magneziu, cam 500 mg constant; când făceam sport mult, luam chiar 1.000 mg, pentru crampe. Cam acestea trebuie suplinite, pentru că sunt vitamine și minerale pe care organismul trebuie să și le ia din natură.
Dar de departe, lucrul cel mai important e dieta. La dietă am schimbat foarte mult. Trebuie reduși carbohidrații – pâine, pizza, paste, fast food, covrigi. Fructele foarte dulci nu sunt recomandate decât în cantități foarte mici. Am pus accent pe proteine și legume. Dacă reducem carbohidrații și dulciurile și mâncăm mai multe proteine și legume, nu mai facem spike-urile (vârfurile, n.r.) acelea de glicemie. Practic acolo era problema mea: făceam spike-uri de glicemie, am avut rezistență la insulină și atunci orice fel de carbohidrați mâncam se transformau în colesterol.
Ironman-ul (competiția la care ați participat cel mai recent acestui interviu) de la Barcelona: cum a decurs, ce a fost cel mai greu, ce provocări fizice și mentale ați avut, și cum le‑ați gestionat?
Mental, eu eram deja pregătit după Ironman-ul 70.3 din septembrie 2024, din Italia, la Cervia. Fizic, după cum se vede, am reușit să termin cursa fără probleme; a doua zi am fost pe picioare. A contat foarte mult că m-am pregătit consecvent, cu curse de anduranță.
Într-un Ironman, cel mai mult contează forța mentală și capacitatea de a-ți planifica cursa astfel încât să nu îți epuizezi resursele prea devreme. De data asta, la Calella (Barcelona), mi-a ieșit doar parțial; ultimii 5 kilometri din cursa de maraton, înainte de final, au fost foarte dificili, eram obosit și am redus mult ritmul de alergare. Dar n-am cedat și am reușit să termin cursa.
Ce sfaturi ați da unui om de 40+ care vrea să înceapă să-și pună prevenția ca prioritate? Sportul de anduranță ar fi soluția? Sau ce i-ați recomanda?
Ce recomand, de exemplu pentru cei care vor să facă sport, este să facă mișcare în zona 2 de puls, care la mine este până la 126 bpm. Se recomandă cât mai multă alergare ușoară, bicicletă, înot, în general activități cu volum mare de mișcare, dar să nu forțăm inima. În zona 2 ardem grăsime și este cel mai ușor pentru inimă – teoretic putem face sport non-stop, protejând inima.
Cum vă imaginați viața după 80 de ani? Ce activități, ce ritm, cu ce fel de obiceiuri?
Sper ca la 80 de ani să duc o viață nu prea diferită de cea de acum: o viață activă, cu multă mișcare și sport adaptat vârstei. Poate că n-o să mai pot concura la un Full Ironman, dar triatlonul nu este exclus.
Cât de mult contează relațiile apropiate pentru dumneavoastră (prieteni, familie) în susținerea unui stil de viață sănătos? Cine e omul/ persoana cea mai de încredere pentru dumneavoastră?
Andra, soția mea și managerul rețelei noastre de clinici, este persoana cea mai apropiată mie și cea care mă aduce de fiecare dată cu picioarele pe pământ. Fără sprijinul familiei, al celor apropiați și al echipei clinicilor, n-aș fi reușit să am o viață atât de echilibrată. O relație bună cu cei din jur, fie că este vorba de familie sau de echipa de angajați, mi se pare absolut esențială pentru o viață echilibrată, lipsită de stres. Nu poți să ai succes în viață dacă ești în conflict cu cei de lângă tine.
Ați experimentat momente de îndoială/demotivante? Ce v-a ajutat să mergeți mai departe în acele momente?
Ca toată lumea, am avut și eu momentele mele de cumpănă. Eram un tânăr medic când am concurat pentru un post de oftalmolog la spitalul din Alba, orașul unde am crescut. Am fost respins deși fusesem singurul candidat. Am avut atunci un moment de îndoială, când am crezut că poate nu sunt suficient de bun. Dar știam că pot să muncesc mult și am trecut peste asta. A contat foarte mult faptul că văzusem în America ce înseamnă reușita și știam că pot să muncesc mai mult și mai bine ca alții.
Ce activități vă fac să vă simți mai tânăr?
Munca și joaca cu cele două fete ale mele. Nu e o exagerare; fac ceea ce mi-am dorit încă din facultate, să realizez: operații oftalmologice. Eram rezident când m-am dus de la Cluj-Napoca la Târgu Mureș ca să particip la un „wet lab” de operație de cataractă pe ochi de porc. Mai târziu, m-am dus la traininguri de specialitate în străinătate, ca să învăț să folosesc platformele chirurgicale laser și echipamentele de investigații. Meseria mă ține în priză, pentru că trebuie să fii mereu la curent cu noutățile, iar chirurgia oftalmologică e un domeniu care evoluează într-un ritm foarte rapid. Gândiți-vă că acum 20 de ani făceam operații pe ochi cu suturi. Acum incizia poate să fie și de 2 mm, ochiul se vindecă singur postoperator, doar trebuie să păstrăm igiena locală și să punem picături cu antibiotic.
Ce activitate vă aducea bucurie incredibilă în copilărie și pe care nu o mai faceți/practicați?
Șotiile sper că nu se pun. În realitate, încă fac lucrurile care îmi plăceau și în copilărie, deși poate mai rar: să mă plimb în natură, să mă joc (de data asta, cu fetele mele), să joc fotbal cu prietenii…
Ce ați învățat recent de la cineva dintr-o generație mai tânără decât dvs?
Nu e chiar ceva recent: de la fetele mele am învățat ce important este să nu uiți să te joci, măcar din când în când.
Ce vă entuziasmează? Ce vă dă speranță? În privința căror lucruri sunteți optimist? În ce privințe sunteți pesimist?
Eu sunt din fire așa, mai optimist. Văd mai întâi partea plină a paharului și mă gândesc că partea goală o putem umple noi, dacă e nevoie. Am încredere în tinerii care vin din urmă; mă uit la medicii noștri care vin alături de noi și învață să opereze, și cred că o să avem un viitor bun. Dar asta depinde mai ales de noi, nu de ce fac alții. Eu mă bucur foarte tare că pot să fac un lucru de care eu nu am avut parte – adică să mentorez niște medici tineri, să îi ajut să învețe chirurgie refractivă. Eu nu am avut șansa asta; în clinica universitară unde am învățat eu, erau echipamente – modele mai vechi, e adevărat – dar erau ținute sub cheie. Nu puteam să facem nici măcar o angiofluorografie. Așa că acum eu am sentimentul că pot să repar într-un fel o nedreptate, ajutând niște medici tineri care vor să învețe.
Pentru ce sunteți cel mai recunoscător în viață în acest moment? Numiți 3 persoane cărora le sunteți recunoscător în ultima perioadă. Practicați recunoștința ca metodă asociată unei stări de bine mai mare?
Andra și fetele mele. Familia mea. Echipa de la clinică. Dacă n-ar fi ei, nimic în viața mea n-ar merge, nici acasă, nici în viața profesională. Le sunt recunoscător că sunt alături de mine și că mă acceptă așa cum sunt.
Ce alegeri ați făcut în ultimii cinci ani pentru care v-ați fi recunoscător dvs dar și unor terțe persoane?
Am decis să începem construirea unui spital – primul nostru spital, la Alba Iulia, care urmează să devină și operațional. N-aș fi crezut că voi fi atât de mândru și că o să iasă ceva atât de impresionant. Faptul că am început să pregătim medici care să opereze în clinicile noastre îmi dă o nouă satisfacție profesională. Meseria mi-a oferit foarte multe în viață. Eu tot spun că „îmi trăiesc visul”, la modul cel mai sincer.
Despre ce înseamnă rubrica Longevity Mindset am explicat aici.
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
