Ioana Precup este avocat (de 20 de ani), triatlonistă de anduranță (din 2016), scriitoare și trăiește full-time într-o autorulotă cu care traversează Europa. La 48 de ani, își organizează viața între antrenamente, muncă, scris și alegeri asumate, iar longevitatea se vede, în cazul ei, în rutină, disciplină, mișcare și libertatea de a-și construi singură ritmul.
Este prima femeie nomad pe care o cunosc personal. Mă încearcă sentimente amestecate față de viața Ioanei: o admir și mă gândesc cu curiozitate la sutele de locuri minunate pe care le vede în drumurile ei de nomad, dar mi-e și frică pentru ea: cât de în siguranță este o femeie singură în autorulota ei, pe meleaguri străine?
Interviul a avut menirea să mă calmeze și chiar m-a entuziasmat gândul că ceea ce trăiește ea este cel mai frumos și sănătos exemplu de longevitate.
Longevitate și viața nomadă: cum își organizează Ioana Precup anul între Spania și Suedia
Cel mai des aflu cdespre ce face în newsletterul de pe substack pe care îl trimite săptămânal. Spune că este norocoasă că a descoperit triatlonul, pentru că îi oferă diversitate: înot, bicicletă, alergare. Trăiește într-o autorulotă, își organizează anul între Spania și Suedia și își construiește viața în jurul antrenamentelor, scrisului și unui stil de viață pe care și l-a dorit.
În momentul în care răspunde acestui interviu, se află în Benicàssim, pe coasta Spaniei, loc în care revine constant pentru antrenamentele de iarnă. A ajuns aici prima dată în 2022, pentru o competiție, iar de atunci a integrat acest loc în rutina ei anuală. Accesul la mare, infrastructura pentru ciclism și clima stabilă fac din această zonă un punct de antrenament pe termen lung.
Casa ei mobilă este un Fiat Ducato McLouis (pe care o folosește ca bază pentru antrenamente, lucru și scris), configurată în funcție de nevoile ei: spațiu de dormit separat și un garaj suficient pentru bicicletele de triatlon. Viața din autorulotă presupune organizare și adaptare, dar pentru ea este o formă de autonomie. Își stabilește singură locurile în care stă, durata și ritmul, în funcție de antrenamente, proiecte și starea generală, ceea ce mă face să cred că este cea mai liberă persoană, cu mult peste cei care trăiesc într-un cuplu, într-o proprietate privată fixă.
Ultratriatlon, scris și disciplina unei vieți construite zi de zi
Anul ei este împărțit, de regulă, între Spania și Suedia. În Spania petrece lunile de iarnă și primăvară, când volumul de antrenament este ridicat și are nevoie de condiții constante. În Suedia ajunge vara, unde vorbește despre liniște, ritm mai lent și o relație diferită cu timpul și spațiul. Între aceste două repere, traseul rămâne deschis.
Programul ei de antrenament este structurat și constant. Include alergare, ciclism, înot, antrenamente de forță și yoga. În perioadele de pregătire pentru competiții, ajunge la două sesiuni pe zi, iar weekendurile sunt rezervate antrenamentelor lungi. Își construiește singură mare parte din program, pe baza experienței acumulate, și ajustează în funcție de obiectivele sportive și de context.
În paralel, scrie constant, un exercițiu bun pentru longevitatea minții. Textele publicate pe Substack pornesc din experiențe directe: antrenamente, competiții, viața în autorulotă, relația cu disciplina și cu alegerile personale. A publicat cartea ULTRA, inspirată din participarea la UltraTri Sweden, și lucrează la proiecte noi, în zona de ficțiune și eseu.
Longevitatea, în cazul ei, se construiește din aceste straturi care se susțin reciproc: mișcarea zilnică, timpul petrecut în natură, alimentația simplă, somnul, scrisul și ritmul constant. Viața nomadă a accentuat această relație cu alegerile. Își schimbă locul atunci când nu mai există motivație sau sens, își organizează programul fără constrângeri externe și își asumă consecințele acestor decizii. În scris, revine frecvent la această idee: libertatea vine din structură, nu din absența ei. În răspunsurile de mai jos, vorbește despre toate aceste lucruri cu luciditate, firesc și multă asumare.
LONGEVITY MINDSET cu Ioana Precup:
Viața nomadă, între Benicàssim, Spania și Suedia
Ce înseamnă pentru tine mentalitate de longevitate, în contextul unei vieți în mișcare, între antrenamente, competiții și trai nomad? Ce faci concret pentru a-ți crește healthspan-ul, nu doar lifespan-ul?
Longevitatea nu înseamnă doar a trăi mult. Îmi doresc să petrec cât mai mult timp aici, dar mai important este cum. Cred că longevitatea implică o viață trăită bine, cu o stare de sănătate bună, vitalitate, independență și bucurie de a trăi, pe o perioadă cât mai îndelungată.
În primul rând, petrec cât mai mult timp în aer liber, în natură, aproape de mare. Faptul că sunt nomadă îmi permite să aleg unde mă opresc pentru o vreme. Mă antrenez zilnic și sunt norocoasă că am descoperit triatlonul, care oferă diversitate: înot, bicicletă, alergare, la care am adăugat antrenamente de forță și yoga.
Se spune că, pentru o viață lungă, este recomandată mișcarea zilnică de intensitate moderată. Poate că mulți ar considera că antrenamentele mele nu se încadrează în această categorie și că, mai ales în perioadele de pregătire pentru un ultratriatlon, sunt departe de ceea ce este considerat „normal și sănătos”. Totuși, toți cei care facem acest tip de efort am învățat să fim mult mai atenți la corpul nostru și să gestionăm mai bine stresul și riscurile.
De asemenea, sunt atentă la ceea ce mănânc și aleg produse cu etichete cât mai simple, cu efect antiinflamator, menținând echilibrul și diversitatea. Elimin orice simt că nu (mai) îmi face bine. Iau suplimente și vitamine, iar anual îmi fac analizele. Nu țin diete, este un stil de viață pe care caut să îl mențin cât mai simplu și disciplinat.
Care este vârsta ta reală și, dacă ai testat, vârsta biologică? Ai făcut teste precum VO2 Max sau alte evaluări de performanță? Ce au arătat și cum le folosești în antrenamente?
Am împlinit 48 de ani în ianuarie, dar diversele testări îmi spun că am 39. Când am început să practic triatlonul, în urmă cu 11 ani, eram mult mai atentă la cifre. Cu timpul, și mai ales de când am trecut la ultratriatlon, iar antrenamentele au devenit cu adevărat un stil de viață, am renunțat chiar și la centura de puls. Îmi cunosc corpul și cred că acesta este cel mai bun barometru, mai ales pentru un sportiv amator.
Privind în urmă, care sunt obiceiurile pe care le-ai eliminat complet și care sunt cele pe care le-ai construit în timp? Există un moment clar în care a început această schimbare?
Au fost multe momente mici care, adunate în ani, m-au transformat și continuă să o facă, atât din punct de vedere fizic, cât și mental. Am renunțat la fumat după 25 de ani, iar fumatul rămâne, poate, cel mai mare regret al meu. Mi s-au schimbat preferințele culinare, orele de masă și de somn. Am învățat să apreciez somnul și să așez lucrurile într-o altă ordine a priorităților.
Cum ți-a schimbat stilul de viață nomad relația cu disciplina? E mai ușor sau mai greu să rămâi consecventă când nu ai un loc fix?
A fi nomad presupune disciplină. Nu vorbim despre a merge două săptămâni în vacanță cu autorulota, ci despre a trăi astfel full-time. Faptul că sunt disciplinată de când mă știu m-a ajutat, iar sportul și viața nomadă nu au făcut decât să scoată și mai mult în evidență această trăsătură a mea.
Unde te afli în momentul în care răspunzi la acest interviu? De cât timp ești în acel loc și cum ai ajuns acolo?
Sunt în Spania, în Benicàssim, o mică localitate din provincia Valencia, pe care am descoperit-o în 2022, când am venit pentru a participa la InfinitriMan Ultraman. Am revenit aici în fiecare toamnă și rămân până primăvara. În 2021–2022, în primul an de viață nomadă, am vizitat și tranzitat 16 țări, am stat în multe locuri, iar, în cele din urmă, m-am „așezat” aici pentru a petrece iarna. În fiecare an, între Spania și Suedia, mă opresc pentru a descoperi locuri noi.
Povestește-mi puțin despre autorulotă: ce model este, cum l-ai ales și cum arată viața de zi cu zi în el?
Este o autorulotă Fiat Ducato McLouis, cu o lungime de 7 metri. Am avut norocul să o găsesc foarte repede, exact așa cum mi-am dorit, potrivită nevoilor mele.
Am avut trei criterii majore: să aibă dormitor separat, cu pat king size; centrala să funcționeze diesel, din rezervorul mașinii, pentru că îmi este teamă să schimb butelii; iar criteriul definitoriu a fost garajul, în care să-mi încapă cele trei biciclete.
Viața mea arată ca a oricărui om în propria casă: lucrez, fac treburile casnice, petrec timp „în curte”, mă bucur de intimitatea spațiului meu citind, scriind, ascultând muzică sau la un pahar de vin, alături de oameni cu care mă intersectez în drumurile mele.
Cum ți-ai adaptat antrenamentele de triatlon la acest stil de viață? Ce s-a schimbat concret față de perioada în care aveai o bază fixă?
Îmi aleg locurile în care mă opresc astfel încât să am acces la un bazin și la un magazin în apropiere. Apoi verific traseele de bicicletă și, evident, ce locuri pot vizita, ce pot descoperi și, în general, ce oferă zona respectivă.
Expunerea constantă la locuri noi, la experiențe și la oameni din culturi diferite m-a făcut mai flexibilă. Îmi este mult mai ușor să mă adaptez, să îmi găsesc soluții și să trec peste anxietatea și teama de necunoscut.
Cum arată o săptămână obișnuită de antrenament pentru tine (înot, ciclism, alergare)? Cum gestionezi logistica – unde înoți, unde alergi, unde pedalezi?
În funcție de perioada în care mă aflu, dacă sunt în antrenamente de menținere sau în pregătire pentru o cursă, îmi adaptez atât programul, cât și locurile în care stau.
Acum, de exemplu, pentru că mă pregătesc pentru o cursă la finalul lunii iunie, am trei–patru zile pe săptămână cu două antrenamente (alergare + înot, forță + înot sau alergare), iar weekendul este rezervat antrenamentelor lungi de bicicletă (peste 5 ore) și alergare (peste 2 ore).
Locul în care mă aflu acum, Benicàssim, îmi oferă tot ce am nevoie pentru a mă antrena în acest mod.
Îți construiești singură programul de antrenament sau lucrezi cu antrenori? Dacă îl faci singură, cum înveți și cum știi că mergi în direcția bună?
Mă antrenez având la bază principiile și planurile de antrenament Trisutto. Am avut șansa să particip la tabere de triatlon cu Brett Sutton și Jo Spindler și să învăț enorm de la acești antrenori absolut extraordinari.
Trecerea la ultratriatlon m-a obligat să adaptez parțial antrenamentele, în special în ceea ce privește volumele, însă principiile au rămas aceleași.
Care sunt obiectivele tale sportive pentru 2026? Există competiții pe care le vizezi în mod special?
Sunt înscrisă la T24 Extreme Triathlon Breizh Bretagne (27-28 iunie), un ultratriatlon de 24 de ore, și la Oceanman Costa Azahar (10 mai), un maraton de înot. Pentru că mă antrenez constant de atâția ani, dacă mai apare ceva interesant pe parcurs, îmi este ușor să mă adaptez rapid, cu puțină pregătire specifică, și să am curajul să mă înscriu.
Cât de important este somnul pentru tine, având în vedere că dormi într-un spațiu mic? Câte ore dormi și cum ai descrie relația ta cu somnul de-a lungul vieții?
Nicăieri nu dorm mai bine ca în patul meu. După ce am împlinit 40 de ani am învățat să apreciez din ce în ce mai mult somnul. Încerc să dorm 7 – 8 ore pe noapte și îmi monitorizez somnul. Din păcate, foarte rar mai reușesc să prind câte un power nap în timpul zilei.
Ai descoperit ceva esențial despre somn pe care nu îl știai înainte de acest stil de viață?
În adolescență și apoi până spre 40 de ani spuneam că somnul este o pierdere de timp, că îți încurcă viața. Am citit, la un moment dat o nuvelă care descria viața pe o planetă cu doi sori: ziua, oamenii lucrau și duceau o existență de rutină, monotonă, iar „noaptea”, când răsărea celălalt soare, totul se transforma într-o petrecere continuă. Oamenii acelei planete nu dormeau niciodată. Din cate imi amintesc, chiara asa se numea – „Planeta celor doi sori” .
Mulți ani m-am gândit că mi-ar fi plăcut să trăiesc acolo. Astăzi, îmi place apusul, îmi place să văd luna și stelele, iar apoi să mă retrag pentru un somn de șapte ore.
Cum îți menții sănătatea mentală și emoțională într-un stil de viață care presupune mult timp singură și multă mobilitate? Ce te ajută concret?
Solitudinea ajută enorm la menținerea sănătății mentale și emoționale. Nu am fost niciodată mai bine cu mine, mai echilibrată și mai liniștită ca acum.
În plus, libertatea de mișcare și libertatea de a alege în funcție de propriile dorințe și nevoi sunt extraordinare. Nu sunt singură, ci aleg: unde, cum, cu cine.
Am scris despre asta și pe Substack, în eseul #32 — Despre alegere. https://ioanaprecup.substack.com/p/32-despre-alegere
Există locuri sau comunități la care revii pentru echilibru, chiar dacă nu ai un „acasă” fix?
My soulplace este în Suedia. Petrec acolo 2–3 luni în fiecare vară, iar acel loc mă ajută să mă regăsesc și să mă echilibrez. Acolo simt că descopăr, de fiecare dată, noi straturi ale mele. Este locul în care sunt cel mai liniștită și mai fericită.
Îmi place Spania, cu soarele și marea, cu atmosfera mediteraneană de vacanță continuă, unde este foarte ușor de trăit, dar nu are aceeași profunzime pe care o regăsesc în Suedia.
Ce rol joacă alimentația pentru tine în acest context? Ai reguli clare sau te adaptezi în funcție de locul în care ești?
Singura regulă majoră pe care o aplic este să mănânc ceea ce simt că îmi face bine și să elimin ceea ce nu (mai) îmi face bine.
Organismul se schimbă și se adaptează în funcție de vârstă, fluctuațiile hormonale și nevoia de nutrienți. Îmi organizez mesele în jurul unei surse de proteină, caut să elimin grăsimile nesănătoase și nu consum deloc produse ultra-procesate, mezeluri sau fast-food. Nu îmi plac și nici nu îmi fac bine.
Gătești în autorulotă? Cum arată o zi obișnuită de alimentație pentru tine?
Gătesc acasă și nu sunt o mare fană a mâncării de restaurant. Îmi place să ies din când în când, dar prefer mâncarea pregătită de mine.
Am trei mese principale și două gustări. Mănânc puțin și des și încerc să ajung la un aport de 120g de proteină pe zi. Îmi plac mult ouăle, brânzeturile, nucile și tot ce înseamnă pește și fructe de mare. Nu pot spune că îmi plac în mod deosebit legumele și fructele, dar am grijă să le includ zilnic în alimentație, astfel încât să asigur un echilibru între aportul de fibre și carbohidrați.
Cât de multă mișcare faci săptămânal, dincolo de antrenamentele de triatlon? Există și alte forme de mișcare care te ajută (mobilitate, stretching, yoga)? Meditezi?
Îmi place să ies cu bicicleta în plimbări ușoare de 15–20 km, fac stand-up paddling, kayak și yoga.
De altfel, bicicleta este „mașina mea de oraș” – o folosesc peste tot: la bazin, la magazin sau când ies să vizitez. Face parte natural din stilul meu de viață, nu doar din antrenamente.
Meditez, dar nu pot spune că o mai fac într-un mod organizat, cu excepția sesiunilor de yoga. În sportul de anduranță ai, oricum, foarte multe momente de meditație activă.
Ai un ritual zilnic sau săptămânal care te ține ancorată, indiferent unde ești?
Nu pot spune că am un ritual anume. Îmi place rutina și îmi place să țin lucrurile cât mai simple.
Dacă ar fi să mă refer la ceva constant, faptul că răsăritul este momentul meu preferat al zilei face ca alergările de dimineață, la prima oră, să devină un fel de ritual.
Până la ce vârstă ai vrea să trăiești? Te gândești la acest lucru în mod concret sau te concentrezi mai mult pe cum trăiești acum?
Iubesc viața și, evident, îmi doresc să petrec cât mai mult timp aici. Dar, mai important decât numărul anilor, mi se pare calitatea lor. De aceea, cred că a trăi în prezent este ceea ce te poate duce la un număr optim de ani, raportat la calitatea vieții trăite.
Crezi că oamenii care își propun să trăiască mult sunt mai disciplinați în viața de zi cu zi?
Cred că majoritatea ne propunem să trăim mult, dar fiecare are o altă înțelegere și alte repere asupra modului în care vrea să trăiască. Longevitatea, în sensul unei vieți trăite bine, cu o stare bună de sănătate, vitalitate, independență și bucurie de a trăi pe o perioadă cât mai îndelungată – presupune prezență și disciplină integrate ca stil de viață, nu ca sacrificii sau compromisuri.
Ce te face să zâmbești sau să râzi în viața ta de zi cu zi, pe drum? Care a fost ultima bucurie simplă pe care ai simțit-o?
Oh, sunt foarte multe lucruri. În primul rând, natura îmi oferă infinite motive să zâmbesc și să mă bucur. Apoi muzica, o carte, o postare pe social media, o întâlnire sau chiar un simplu „bună dimineața”.
Încerc să mă distanțez rapid de lucrurile care nu îmi fac bine, care mă dezechilibrează emoțional, fără ca asta să însemne că fug de lucrurile incomode. Le recunosc, le constat, le observ și caut să îmi reglez reacțiile și modul în care mă pot lăsa afectată. Sportul și scrisul ajută foarte mult.
Cât de importante sunt relațiile pentru tine, în condițiile în care ești mai mult pe drum? Câți oameni simți că sunt „ai tăi”, indiferent de distanță?
Relațiile se schimbă, unii pleacă, din varii motive, alții vin. Există, totuși, oameni cu care te însoțești toată viața, pe care îi simți alături indiferent de orice.
Este, desigur, familia. Și, din acest punct de vedere, sunt o norocoasă să am o familie care mă susține și mă iubește. Dar sunt și o mână de oameni de care mă leagă o prietenie bazată pe multă iubire și respect reciproc. În relațiile adevărate, distanța nu are nicio importanță.
Există o persoană de care te simți foarte apropiată și care a rămas constantă în viața ta, în ciuda stilului nomad? Câți oameni poți suna noaptea, la orice oră, la care să apelezi, în caz de nevoie?
Viața de nomad a cernut oamenii din jurul meu. Când faci un pas în spate și privești lucrurile de la distanță, îți oferi spațiul necesar pentru claritate. Iar pe cei care au rămas pot să îi sun la orice oră și știu că vor fi alături de mine și vor face tot ce le stă în putință să mă ajute, dacă am nevoie.
Ți-ai identificat un scop clar în viață? Cum se leagă triatlonul, scrisul și acest stil de viață de sensul tău personal?
Triatlonul a fost deschiderea. Prin triatlon mi-am schimbat stilul de viață, am descoperit viața de nomad și, mai apoi, am redescoperit scrisul. Se leagă și se împletesc foarte frumos, dându-mi o viață bogată și creativă. Scopul meu este să trăiesc frumos, să fiu un om bun și să mă îmbogățesc spiritual și emoțional în fiecare zi.
Care crezi că au fost cele mai mari eșecuri ale tale? Privind retrospectiv, pentru ce te-au pregătit acestea?
Nu cred în eșec, ci doar în lecții, schimbare și noi începuturi.
Dacă este să ne gândim, de exemplu, la abandonul de la UltraTri Sweden din 2021, așa cum am scris și în ULTRA, „nu am terminat cursa, dar am câștigat-o”.
Ce faci zilnic care se aliniază cu acest scop? Există și lucruri care nu mai sunt în acord cu tine?
Privind în urmă și revizitând momente și decizii, am constatat că rămân într-un loc – ca situație, conjunctură sau etapă a vieții – până simt că l-am epuizat, că am dat tot ce aveam de dat. În momentul în care nu mai sunt în acord cu acel lucru, când nu mă mai regăsesc acolo, schimb. Așa a fost și cu plecarea mea din țară.
Care au fost cele mai mari eșecuri sau momente dificile din traseul tău, fie sportiv, fie personal? Pentru ce te-au pregătit?
Cum spuneam, nu cred în eșecuri. Momentele dificile sunt firești și fac parte din procesul de creștere. Privind în urmă, îmi dau seama că cele mai grele etape nu m-au oprit, ci m-au obligat să mă uit mai atent la mine și la direcția în care merg. Am pornit de multe ori de la zero și asta nu mă sperie.
În schimb, am învățat să nu mai rămân într-un loc, într-o situație sau într-o relație mai mult decât este bine pentru mine, doar din inerție, teamă sau atașament. Let it go.
Cred că viața de nomad a accentuat această capacitate. M-a pus constant în situații în care a trebuit să renunț, să mă adaptez, să nu mă agăț de lucruri sau de oameni doar pentru confortul emoțional.
Plecările fac parte din viață. Atașamentele nu trebuie să devină dependențe, iar libertatea vine, de multe ori, din capacitatea de a lăsa lucrurile să plece la momentul potrivit.
Pe baza stilului tău de viață, care crezi că sunt principalele riscuri pentru sănătatea ta (fizică sau mentală)?
Nu știi niciodată ce se poate întâmpla în secunda următoare. Riscuri există peste tot, iar stilul meu de viață nu este nici mai mult, nici mai puțin riscant decât oricare altul.
Diferența este, poate, în nivelul de conștientizare și în modul în care aleg să le gestionez.
Cum gestionezi incertitudinea? Există momente în care lipsa unui loc stabil devine dificilă?
Gradul de incertitudine nu s-a schimbat odată cu viața de nomad. Este un stil de viață asumat, de care mă bucur și pe care am învățat să îl gestionez. Un punct fix pe hartă nu înseamnă, neapărat, stabilitate.
Ai momente în care te gândești să te oprești din acest stil de viață sau să-l schimbi? Ce te face să continui?
Nu mă obligă nimeni să duc această viață. Este o alegere pe care am făcut-o și pe care o voi continua atâta timp cât îmi aduce bucurie și mă regăsesc în acest stil de viață.
Crezi că „slow living” este compatibil cu viața ta actuală sau simți că trăiești într-un ritm intens, chiar dacă e în natură și în mișcare?
Cred în a trăi în propriul tău ritm, așa cum îți face ție bine în acel moment. Nu există o rețetă universal valabilă, nici pentru întreaga ta viață, nici la nivel colectiv. Prezența în propria viață este cea care îți arată ritmul potrivit.
Ce înseamnă pentru tine „acasă”? Este un loc, un om sau o stare?
Este o combinație între cele două. „Acasă”, ca loc, este casa mea pe roți, oriunde este ea parcată. Faptul că îmi pot alege locul în care mă opresc pentru o vreme îmi dă, în același timp, libertate și stabilitate. Libertatea de a alege unde sunt, dar și stabilitatea unui spațiu care este al meu, indiferent de coordonatele de pe hartă.
„Acasă” este și o stare, acel sentiment de liniște, de confort, de „coziness”, în care mă regăsesc cu mine, în rutina mea, în lucrurile simple care îmi dau echilibru.
Cum te raportezi la ideea de stabilitate versus libertate, în contextul longevității?
Spuneam că, pentru mine, stabilitatea nu înseamnă un punct fix pe hartă, ci o stare interioară. Este capacitatea de a rămâne echilibrată, indiferent de context, de locul în care sunt sau de schimbările din jur. În acest sens, stabilitatea și libertatea nu se exclud, ci se susțin reciproc.
Libertatea, inclusiv libertatea de mișcare, îmi permite să aleg ce este potrivit pentru mine, să mă adaptez, să rămân în acord cu propriile nevoi. Iar această flexibilitate cred că are un rol important în longevitate: reduce stresul, susține echilibrul și te ajută să rămâi conectat la tine.
Pentru mine, nu este despre a alege între stabilitate și libertate, ci despre a le construi împreună, împletite, într-un mod care să îmi susțină viața pe termen lung.
Dacă ar fi să alegi trei lucruri care îți susțin viața în acest moment (fără a le numi explicit ca „piloni”), care ar fi acelea?
Sănătatea, libertatea de mișcare și independența financiară.
Ce ai învățat despre tine în ultimii ani, de când trăiești și te antrenezi în acest mod?
M-am descoperit, m-am redescoperit și m-am modelat în multe feluri. Am ajuns să mă iubesc, să mă respect și să creez spațiul necesar pentru a mă dezvolta și a evolua ca om.
Am învățat să am răbdare cu mine, să îmi ascult corpul și să îmi respect limitele, dar și să mă provoc atunci când simt că este momentul. Am învățat să stau cu mine, fără să fug, și să îmi asum alegerile pe care le fac. Spatiul mic si minimalismul ajută.
Poate cel mai important, am învățat să îmi dau voie să fiu exact acolo unde sunt, fără să grăbesc lucrurile, dar nici să rămân blocată în ceea ce simt că nu mai este pentru mine.
Dacă cineva ar vrea să înceapă un stil de viață similar cu al tău, ce i-ai spune să înțeleagă înainte de toate?
În primul rând, să se documenteze. Apoi să încerce, să testeze, iar decizia să vină natural și asumat.
Nu cred că a face un lucru, oricare ar fi el, simțind că sacrifici ceva sau că faci un compromis este un mod de viață sustenabil pe termen lung. La fel cum nu cred în a face ceva dintr-o motivație externă, pentru a demonstra altora ceva.
Cred că astfel de alegeri trebuie să vină dintr-un loc personal, dintr-o nevoie reală, nu dintr-o idee despre cum „ar trebui” să arate viața.
Viața Ioanei Precup, se desfășoară între disciplina cu care se antrenează, în relația cu corpul ei, în libertatea de a pleca și în răbdarea de a rămâne acolo unde simte că are sens. Poate tocmai de aceea povestea ei nu pare exotică după ce o citești până la capăt, ci surprinzător de coerentă, valoroasă în sens profund.
Scurt BIO Ioana Precup
Practică avocatura de peste 20 de ani și din 2016 participă la competiții internaționale de triatlon și ultratriatlon. Trăiește full-time într-o autorulotă și călătorește prin Europa, îmbinând munca juridică cu antrenamentele și scrisul.
Textele ei pornesc din experiențe trăite direct și explorează teme precum sportul de anduranță, alegerile personale și viața în afara convențiilor. A publicat ULTRA, un memoir despre experiența UltraTri Sweden și parcursul din spatele acestei curse, iar în paralel dezvolt proiecte de ficțiune și publică săptămânal eseuri pe Substack, în română, engleză și spaniolă, despre anduranță, reziliență, procesul creativ și viața nomadă.
Conturile Ioanei de social media le găsiți aici.
Despre ce înseamnă rubrica Longevity Mindset am explicat aici. Iar alte interviuri din această rubrică găsiți aici.
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
