Pe Cristina Lincu am cunoscut-o prin intermediul Danei Tudor — prietena ei din adolescență, colega din interviul precedent și unul dintre oamenii care apar mereu în jurul proiectelor făcute cu suflet. În mod firesc, am simțit că dincolo de legătura lor profesională exista și o prietenie cu rădăcini adânci. Dana vorbește mereu despre Cristina cu un fel de admirație liniștită, aceea pe care o ai pentru un om care rămâne constant în esența lui: creativ, generos, lucid, atent la lume.
Știam despre Cristina că este scriitoare, consultant în comunicare și co-fondatoare a platformei Chic-Elite — proiectul gândit împreună cu Dana, dedicat dezvoltării personale și leadershipului feminin. Știam și despre anii ei petrecuți la Madrid, unde a construit un întreg ecosistem jurnalistic pentru românii din diaspora: ziar, emisiuni radio, portal web, evenimente. Ce nu știam era fibra intimă din care se naște tot acest univers creativ: scrisul. Scrisul ca gest interior, ca ritual, ca nevoia firească de a-și lămuri gândurile și emoțiile.
Cristina scrie de la 10–11 ani, într-o casă în care mașina de scris portocalie a părinților făcea parte din ritualul zilnic. A început cu poezii, apoi cu un roman fantastic niciodată terminat, iar în adolescență cu un jurnal ținut „pe bune”, ani la rând. Mai târziu, scrisul a devenit nu doar un obicei, ci un mod de a fi în lume. O disciplină naturală, spontană, dar constantă.
A folosit de toate: stilou, pixuri, caiete dictando, agende cu coperți elegante, și — inevitabil — „sfântul Word”. Are o slăbiciune pentru fonturi (Liberation Serif este preferatul ei) și pentru caietele frumoase, de care uneori îi e aproape teamă să nu le „strice” cu scrisul. În prezent, scrie aproape zilnic: fragmente de poezie, idei de romane, întrebări pentru interviuri, liste de „to do”, bucăți de viață.
Spațiul ideal de scris ar fi malul mării, dar realitatea o găsește cel mai des la biroul de acasă, cu muzică în surdină și, dacă este încă lumină, o cafea. Liniștea serii o ajută cel mai mult — atunci când gândurile capătă contur și devin materiale bune de așezat pe hârtie. Este și motivul pentru care scrie atât de autentic: scrisul este pentru ea un exercițiu de ascultare de sine, un mod de a se simți bine „în propria piele”, un proces de înțelegere și acceptare.
Cristina a scris nouă volume, în registre extrem de diferite: de la romane psihologice („Liberă!”, „Amn3zia”), la parodii („Diva de mahala”), proză scurtă umoristică, fantastică („Femeia dintre lumi”) și romane erotice publicate sub pseudonim. A tradus poezii, a făcut retroversiuni, a experimentat. Scrisul nu a fost niciodată o obligație, ci un fel de curgere interioară pe care nu și-a dorit să o constrângă într-un program fix.
Jurnalele vechi le păstrează, deși o parte au fost distruse — decizii pe care azi le simte cu un strop de regret. Dar în fiecare agendă, în fiecare pagină rămasă, se găsesc etape ale evoluției ei și un fel de vindecare discretă, făcută prin cuvinte. „Jurnalul este cea mai umană formă de scriere”, spune Cristina, iar într-o lume care accelerează, care automatizează totul și în care AI-ul devine omniprezent, jurnalul rămâne pentru ea un spațiu de intimitate și autenticitate, un loc unde omul rămâne om.
Astăzi, Cristina locuiește la Brașov, într-un „acasă” care se împarte între oraș, satul bunicilor și orice loc în care se află alături de familia ei. Iar scrisul o însoțește peste tot. Este parte din viața ei profesională, dar și un instrument de claritate, alinare, structură interioară.
Interviul de mai jos este o invitație în universul ei: un univers în care cuvintele nu descriu doar lumea, ci o și construiesc.
Jurnal și autenticitate: ritualurile de scris ale Cristinei Lincu
Când ai început să ții un jurnal (sau un fel de agendă personală)?
Aveam 10-11 ani când am început prima dată să-mi aștern gândurile pe hârtie, influențată, la acea vreme, de faptul că părinții mei traduceau romane și îi vedeam mereu, în timpul liber, lucrând cu ajutorul unei mașini de scris portocalii, mașină care ne însoțea inclusiv în concedii. Am început prin a scrie poezii, un roman fantastic pentru copii niciodată terminat și apoi, mai târziu, în adolescență, am continuat aventura literară, dar am început și un jurnal personal în care am scris mai mulți ani la rând.
Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?
Inițial, îmi propusesem o rutină adaptată programului meu, astfel încât să nu treacă nicio zi în care să nu-mi limpezesc gândurile cu ajutorul scrisului. Ulterior însă, această rutină a dispărut, alegând să scriu spontan. Abia când am început să scriu la primul meu volum de proză scurtă, am revenit (temporar) la o rutină care mi-a dat șansa să dedic mai mult timp scrisului.
Ce fel de instrumente de scris folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi?
Am început cu stilou, pix, caiete și agende, de preferat dictando. Adevărul este că, la începutul anilor ‘90, nici nu prea aveai altceva la îndemână. Îmi aduc aminte de o agendă din anul 1986 (ah, da, știu…), superbă, cu coperte negre, groase și elegante, că aproape îmi era rușine să scriu în ea și s-o „stric”. Mai târziu, am continuat cu „sfântul” word, dezvoltând preferințe pentru anumite fonturi (cum ar fi „Liberation Serif”).
Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?
În prezent, scriu aproape zilnic, scrisul devenind o a doua natură, o necesitate, o componentă firească a modului meu de a fi și de a naviga prin viață.
Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei, liste, planuri, schițe, desene, întrebări, colaje?
Idei de romane, fragmente de poezii, întrebări pentru articole și interviuri pentru platforma Chic-Elite, pe care am dezvoltat-o împreună cu prietena mea de-o viață Dana Tudor etc. Ah, da, și liste de „To do”! :)
Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi?
Am un spațiu unde scriu, nefiind neapărat și spațiul preferat, căci, dacă ar fi fost după preferințe, aș fi scris doar pe malul mării.
Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău?
Seara târziu. Când se așterne liniștea și reușesc să-mi aud gândurile.
Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)
Da. Muzică, indiferent de oră, și cafea, doar dacă încă se mai vede soarele pe geam. Iubesc lumânările parfumate, dar cumva nu le-am asociat niciodată cu scrisul. Dar acum, dacă stau bine să mă gândesc, mi-a dat o super idee. :)
Cum simți că te ajută acest obicei?
Mă ajută să fiu „eu”. Să mă simt bine în pielea mea, să mă ascult, să mă înțeleg, să mă accept și, de ce nu, să mă cunosc.
Ți se întâmplă să scrii mai mult decât un jurnal? Poezie, eseuri, povești?
Da. Am publicat 9 volume până acum, inclusiv sub pseudonim. Romane psihologice (Liberă!, Amn3zia), parodice (Diva de mahala), proză scurtă umoristică (Eu, o mamă (im)perfectă?), proză scurtă fantastică (Femeia dintre lumi), romane erotice sub pseudonim. Am scris și poezii care însă nu au fost niciodată publicate (până acum). În general, am dedicat scrisului câte 2-3 ore pe zi, dar am avut de-a lungul timpului și zile, săptămâni sau chiar luni de pauză. Nu prea am pus presiune pe mine pentru respectarea „la sânge” a unui program strict și permanent, cum spuneam și mai sus, și asta pentru că nu pot să scriu „la comandă”. Ritual? Liniște și muzică.
Scrii într-o singură limbă sau alternezi? În ce limbă scrii cel mai firesc pentru tine?
Scriu doar în limba română. Am tradus câteva poezii cunoscute în limba engleză (sunt postate pe blogul meu, cristinalincu.ro, la retroversiuni) și mi-a plăcut foarte mult, dar mi-am dat seama că nu mă pot exprima în largul meu, că nu mă pot juca stilistic – așa cum îmi place – în altă limbă, deși consider că, de exemplu, limba spaniolă – pe care o cunosc destul de bine – ar putea fi chiar ofertantă din acest punct de vedere.
Desenezi în jurnal? Lipești imagini sau bilețele? Îl personalizezi într-un fel?
Nu am făcut asta niciodată. Pentru mine, cuvintele au fost suficiente. Ele au creat totul și astfel au înlocuit orice altă formă de exprimare sau personalizare.
Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată?
Nu mi-am lăsat niciodată jurnalele la vedere și nici nu au fost citite de nimeni vreodată. Pur și simplu, nu sunt destinate „marelui” public. Pentru acesta, am scris cărțile. :)
Ce faci cu jurnalele mai vechi? Le recitești? Le păstrezi?
Pe unele le mai recitesc, ce-i drept, foarte rar, pe altele le-am distrus deja – și acum îmi pare rău. În orice caz, nu am de gând să le public pe cele rămase. Este firesc ca acum să gândesc altfel, toate acele însemnări reprezintă atât etape ale evoluției mele, cât și metode de eliberare, clarificare și, de ce nu, vindecare, atât de necesare.
Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat?
Volumele Jurnalului și Memoriile lui Mircea Eliade.
Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?
Da, absolut. Este forma cea mai umană și mai personală de scriere. Și cred că azi, mai mult decât oricând în contextul apariției IA-ului, avem nevoie să rămânem umani, în permanentă căutare și evoluție.
Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?
Nu cred că există o „rețetă”, ci doar nevoia de a sta de vorbă cu tine însuți/însăți. Fie că alegi computerul, fie că alegi pixul și foaia de hârtie, nu trebuie decât să te lași în voia propriilor gânduri. Aparentul „haos” se va domestici pe măsură ce continui să ți te destăinui.
Te tentează jurnalele digitale sau preferi mereu hârtia?
Hârtia este mai intimă, mai personală, dar, până la urmă, cum te simți mai confortabil scriind – pe hârtie sau digital – este ceea ce contează și ceea ce trebuie să alegi, dincolo de trenduri și mode. Personal, prefer să scriu pe laptop și să citesc pe hârtie.
Ce recomandări / sfaturi sau vorbe înțelepte ai vrea să le împărtășești celor care vor să fie inspirați în ceea ce fac sau scriu?
Pentru inspirație, aș recomanda literatura universală. Orice aveți chef să citiți, oricând și oriunde. Și, dacă se poate, să călătoriți. Nimic nu-ți deschide mai mult orizontul, nu te îmbogățește și nu îți bucură mai mult sufletul, din punctul meu de vedere, decât aceste două direcții de acțiune, nu credeți?
Unde locuiești în prezent? Unde este acasă pentru tine?
În prezent locuiesc în Brașov și este acasă pentru mine. Dar acasă este și satul bunicilor unde am copilărit și oriunde mă aflu alături de familia mea.
I-am cerut Cristinei permisiunea să redau și aici o poezie scrisă de ea:
„Rătăcitorului
Am început jocul… sau jocul ne-a început pe noi?
Nu ştiu, dar urmăm cu fidelitate regulile-i.
… a câta oară se repeta „unicul”?
Când tocmai te bucurai că eşti secătuit şi deja mumificat
Vine (şi e o zi normală)
şi-ţi bate cu degetul îndoit în cutia craniană
Zgâlţâindu-ţi creierul chircit: Haide!…
te cheamă cu voce de femeie beată…
Te împotriveşti prosteşte
şi porneşti pe urmă-i înjurând…
dar curând uiţi
Si iată-te din nou în joc…
ştii, nu-i aşa?
Ştii că a început iar.
Să vezi cum vei găsi fântâni proaspete…
altele şi altele
Cuvinte noi, virgine…
pe care să le chinui cu acelaşi foc
Dar cu alt sens… mereu altul,
mereu altul, obositor de altul…
şi asta când credeai că ai ars tot şi că
Te-ai scurs,
Când aşteptai cu ochii-ntredeschişi a scârbă,
neantul.
Ce ironie să vezi acum în culori,
Când nu mai voiai decât un pat de spital,
O amintire jerpelită cu pretenţii de vierme
Să-ţi scurme rămăşiţele pământeşti încă în viaţă…
Ce ironie!
Când începuseşi să îţi croieşti
O ideologie
bună de vândut la tarabe, între coperţi.
(1995)”
Scurt BIO Cristina Lincu:
Blogger premiat (în 2014 amcâștigat SuperBlog, cel mai longeviv concurs de blogging creativ din România); co-fondatoare alături de Dana Tudor a platformei chic-elite.ro și designer de conținut la diferite proiecte online (cristinalincu.ro, catchy.ro, marketingfocus.ro, confesiunileuneifeterele.ro etc). Între 2001 și 2009, în perioada șederii sale la Madrid, a fondat și condus un proiect dedicat românilor din diaspora, compus din ziar de limba română, emisiuni radio bilingve, portal web și evenimente românești (sub denumirea „Român în Lume”). Tot în cadrul acestui proiect, a coordonat publicarea unei antologii bilingve de poezie – „Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania” (Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, în 2004).
În mai 2017, a publicat prima sa carte „Mamă de 3, femeie de 10! sau… invers?”, reeditată în octombrie 2018 cu titlul „Eu, o mamă (im)perfectă?”, în noiembrie 2018, primul roman „Amnezia”, la începutul anului 2020, romanul „Liberă!”, în iunie 2024, volumul de povestiri aproape fantastice „Femeia dintre lumi”, iar în mai 2025, romanul-parodie „Diva de mahala”. De asemenea, a mai publicat patru romane erotice sub pseudonim.
De meserie, consultant în comunicare și creator de conținut. În viața de zi cu zi, soție și mamă de 3 băieți.
Pe platformele de socializare, o găsiți pe Facebook, Instagram și Tik-Tok.
Rubrica #StillWriting mai are interviuri cu: Ana Maria Ștefănescu, de la Drumul spre centru; Dana Tudor – de la Chic-Elite.ro; Antoneta Galeș, consultant în dezvoltare organizațională, coach, scriitoare, formator, facilitator de grupuri – antonetagales.ro ; Petronela Rotar, scriitoare și psihoterapeut – petronelarotar.ro; Mihail Vakulovski, poet; Carla Schopel de la Schopel Cut; Cristiana Pantici de la Zenobisme; Anca Zaharia de la https://ancazaharia.ro/ ; Oana Grecea (am răspuns și eu, aici)
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
