Roxana Diochețanu mi-e dragă pentru că vine dintr-o zonă culturală care îmi place, dar și pentru că mi-a fost recomandată cu încredere de Carla Francesca Schoppel. Între ele există câteva lucruri esențiale în comun: o relație cu jurnalul care nu se oprește la cuvinte și o formă de expresie care se mută în zona vizuală, în desen, în fragmente care țin loc de gânduri atunci când cuvintele nu sunt suficiente.
La Roxana, jurnalul începe ca un spațiu interior, în copilărie, construit din scenarii și imagini. A urmat un caiet cu lacăt, apoi desenul, iar astăzi lucrurile apar sub formă de cuvinte notate pe fugă, liste, schițe sau mici instrucțiuni pentru un „future me”, suficiente cât să o ajute să revină la o idee sau la o direcție începută.
A absolvit Facultatea de Istorie, secția Relații Internaționale și Studii Europene, și a continuat cu un master în Istoria Artei și Filosofia Culturii. Lucrează în cadrul casei de licitații Ans Azura și este curator la început de drum, implicată în zona artei contemporane, unde contribuie la alegerea artiștilor și la construirea unor expoziții și proiecte culturale. În cadrul Asociației Elite Art, a fost parte din inițiative precum „Aproape Eroi” și „From Waste to Wonder: Artă și Modă pentru viitor”.
În același timp, jurnalul ei a luat și o formă foarte concretă, un „Rețetar de Îndrăgosteală”, în care adună întâlnirile culinare dintre ea și partenerul ei, cu schițe și imagini lipite lângă rețete, un proiect personal pe care îl vede în timp ca pe o carte ilustrată.
Jurnalul întâlnirilor culinare, sub formă de Rețetar de Îndrăgosteală
Când ai început să ții un jurnal? Sau în ce mod îți „așterni” gândurile sau emoțiile?
O bună parte a copilăriei mele a fost marcată de un jurnal mental, plin de fantezii și scenarii în care eu eram protagonistă. Probabil venea din nevoia de a nu lăsa pe nimeni să pătrundă în mintea mea sau să citească despre asta. Ulterior, am descoperit un caiet cu lacăt și am început să notez acolo diverse evenimente sau situații care mă marcau sau mă fascinau. Cu timpul, am pierdut acest obicei și l-am înlocuit destul de repede cu desenul. Îmi plăcea să caut ilustrații în cărți și să le copiez sau să creez personaje asemănătoare celor pe care înainte doar le imaginam.
Acum, la maturitate, desenul a rămas, iar scrisul s-a transformat mai degrabă în endless to-do lists. De curând, însă, am început să țin un „jurnal” al întâlnirilor culinare dintre mine și partenerul meu. L-am numit Rețetar de Îndrăgosteală și în el schițez și lipesc imagini cu rețetele pe care le-am gătit împreună. Mi-ar plăcea să transform acest „jurnal” într-un proiect pe termen nedeterminat.
Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?
Nu reușesc să mă țin de o rutină propriu-zisă. De obicei, îmi notez rapid ce am de făcut în notes pe telefon și apoi transfer totul într-o agendă. Task-urile finalizate le evidențiez cu un marker verde neon, un mic gest care vine cu o satisfacție reală. Ce rămâne nefăcut migrează pe lista zilei următoare și tot așa. Aș numi asta mai degrabă o pseudo-rutină, pentru că apar mereu lucruri neprevăzute. În schimb, când vine vorba de idei creative sau concepte pentru expoziții, lucrurile funcționează diferit, acolo totul ține de spontaneitate. Cu cât ideea apare mai neașteptat, cu atât simt mai puternic dorința de a o duce mai departe.
Ce fel de instrumente folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat?
Pentru scris prefer stiloul, mai ales unul care să alunece ușor pe hârtie și să corespundă caligrafiei mele. Contează mult și hârtia să fie suficient de groasă, să nu lase cerneala să treacă pe verso.
În schimb, pentru desen nu sunt atât de pretențioasă. De multe ori simt că eu devin extensia instrumentului, fie că este creion, acuarelă sau marker. Îmi place să experimentez cu orice îmi cade în mână.
Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei, liste, planuri, schițe, desene, întrebări, colaje?
Cel mai des notez cuvinte random, nume de artiști sau sintagme. Mi se întâmplă des să uit ce voiam să spun sau ce voiam să caut, ceea ce nu e întocmai îmbucurător. Petrec mult timp în fața ecranelor și simt că asta mi-a afectat atenția și memoria, uneori am senzația că plutește o amintire acolo, undeva în spatele minții, dar nu reușesc să o prind. În cazul schițelor sau desenelor depinde, uneori las mici instrucțiuni pentru un „future me”, alteori desenul în sine e suficient ca reper vizual.
Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi?
Nu e neapărat un spațiu fizic, cât unul interior. Atâta timp cât sunt singură într-o încăpere, mă simt în largul meu să scriu sau să desenez.
Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău?
Deși aș vrea să nu fie așa, seara este momentul meu. Oboseala aceea specifică, combinată cu gândul că a doua zi trebuie să merg la muncă, creează un context în care, paradoxal, reușesc să mă concentrez cel mai bine.
Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)
Nu neapărat. Uneori simt nevoia de un stimul extern, cum este muzica, alteori de liniște totală. În general, însă, simt că ritualurile mă pot distrage, pașii de pregătire „a ceva/pentru ceva” împing mai departe în timp momentul pentru care mă pregătesc de fapt.
Scrii într-o singură limbă sau alternezi? În ce limbă scrii cel mai firesc pentru tine?
Cel mai des scriu în română, dar gândesc mult în engleză și inevitabil apare romgleza. Uneori notez și cuvinte din alte limbi pe care vreau să le rețin, cum este de exemplu komorebi (termen japonez care descrie lumina soarelui filtrată printre frunzele copacilor).
Desenezi în jurnal? Lipești imagini sau bilețele? Îl personalizezi într-un fel?
Da, îmi place să adaug mai mult decât cuvinte. Desenez, mâzgălesc, lipesc lucruri, este un mod de a mă recalibra atunci când pierd firul.
Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată?
Caietele din copilărie erau bine ascunse, iar acum caietele de schițe sunt tot destul de personale. Nu le țin neapărat închise într-un turn sub protecția unui dragon, dar nici nu mi-ar plăcea să le răsfoiască cineva fără acordul meu. În schimb, Rețetarul de Îndrăgosteală mi-ar plăcea, pe viitor, să devină o carte ilustrată.
Ce faci cu jurnalele mai vechi? A existat un jurnal anume (ca obiect) de care te-ai atașat foarte tare?
Depinde de spațiu. Tind să acumulez multe lucruri și, când devine prea mult, încerc să nu mă atașez excesiv de ele. Nu am păstrat multe caiete, dar există unul din liceu, un caiet de schițe, la care îmi place să revin și să văd ce mă preocupa și mă fascina.
Ce cărți de tip jurnal, memorii, autobiografii, scrisori ai în bibliotecă? Sau care ți-au rămas în minte din cele citite? Ce ai recomanda cititorilor?
Am urmat Facultatea de Istorie, iar în bibliografii apăreau frecvent jurnale sau biografii ale unor personalități precum Carol I sau Regina Maria. Pentru mine au fost o modalitate de a aprofunda epoci și mentalități. Pentru cei pasionați de istorie, pot deveni lecturi surprinzător de savuroase.
În zona artistică, mi se pare foarte valoros să parcurgi memorii, jurnale sau corespondență ale artiștilor și curatorilor, oferă un acces mai direct la procesele lor de gândire și la contextul în care au lucrat. În sensul acesta, aș recomanda Ștefan Bertalan. Emigrarea interioară de Erwin Kessler, o lectură care deschide o astfel de perspectivă.
Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?
Cred că jurnalul poate lua foarte multe forme, fie scris, analog sau digital, fie prin expresie vizuală. Toate pornesc dintr-o nevoie reală de a scoate la suprafață emoții și trăiri. Are, fără îndoială, o funcție cathartică și, uneori, poate deveni punctul de plecare pentru ceva mai amplu. Mi s-a întâmplat ca din astfel de notițe să apară idei de concepte pentru expoziții sau, mai nou, ideea Rețetarului de Îndrăgosteală.
Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?
Există o preconcepție că jurnalul trebuie ținut constant și după un anumit tipar. În realitate, nu înseamnă deloc asta. Este un spațiu personal în care trebuie doar să începi să așterni ce vine din interior, fără reguli.
Ce recomandări ai pentru cei care vor să fie inspirați în ceea ce fac sau scriu?
Să rămână constant curioși, indiferent de ceea ce le aduce bucurie. Să caute acele lucruri și să nu se oprească din acumularea de cunoaștere, fie că vine din experiențe simple, fie din studiu aprofundat.
Scurt Bio Roxana Diochețanu:
Roxana Diochețanu a absolvit Facultatea de Istorie, secția Relații Internaționale și Studii Europene. A continuat studiile cu un master în Istoria Artei și Filosofia Culturii. În prezent, se ocupă de consignare în cadrul casei de licitații Ans Azura. Este curator la început de drum, concentrată pe susținerea tinerelor voci din arta contemporană. Crede cu tărie că artiștii sunt voci esențiale ale societății și că trebuie încurajați să-și facă auzită perspectiva.
În cadrul Asociației Elite Art, a fost implicată în conceperea și dezvoltarea unor proiecte culturale finanțate din fonduri publice, precum Aproape Eroi și From Waste to Wonder: Artă și Modă pentru viitor, co-finanțate AFCN. Din când în când, se revendică și ca self-proclaimed illustrator.
Instagram Roxana Diochețanu: https://www.instagram.com/plainlyro/
Elite Art Gallery – https://www.eliteart-gallery.com/expozitii-elite-art-gallery-202/
Rubrica #StillWriting mai are interviuri cu: Anda Docea, jurnalist și scriitor, Cristina Lincu, de la Chic-Elite.ro, Ana Maria Ștefănescu, de la Drumul spre centru; Dana Tudor – de la Chic-Elite.ro; Antoneta Galeș, consultant în dezvoltare organizațională, coach, scriitoare, formator, facilitator de grupuri – antonetagales.ro ; Petronela Rotar, scriitoare și psihoterapeut – petronelarotar.ro; Mihail Vakulovski, poet; Carla Schopel de la Schopel Cut; Cristiana Pantici de la Zenobisme; Anca Zaharia de la https://ancazaharia.ro/ ; Oana Grecea (am răspuns și eu, aici)
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
