Maria Gagiu, consultant și dezvoltator internațional de concepte Spa, Wellness și Longevity
|

Longevity mindset: Maria Gagiu: „Longevitatea începe cu ceea ce faci în fiecare zi”

Maria Gagiu este consultant și dezvoltator internațional de concepte Spa, Wellness și Longevity. Lucrează de peste 15 ani la nivel executiv global, în proiecte din unele dintre cele mai competitive piețe ale industriei, de la Maldive și Veneția la Dubai și New York. Pentru ea, un Longevity Mindset înseamnă disciplină, măsurare și consecvență: de la rutina de dimineață, somn și alimentație până la monitorizarea biomarkerilor și a VO₂ max. În acest interviu, vorbește despre propriul stil de viață, despre ce a învățat din cinci continente și despre diferențele dintre Spa, Wellness și Longevity.

Licențiată în Psihologie și formată ulterior în academii din Londra, Miami și Washington, Maria Gagiu și-a construit cariera în industria internațională a ospitalității de lux, unde a lucrat în proiecte de pe cinci continente, de la faza de pre-deschidere până la operațiunile de zi cu zi. Experiența sa include proiecte din Maldive, Italia și Orientul Mijlociu, iar activitatea profesională a fost recunoscută prin premii în piețe precum Dubai, Veneția, Maldive și New York. Astăzi, prin propria firmă de consultanță, lucrează cu investitori și dezvoltatori pentru crearea și dezvoltarea unor concepte de Spa, Wellness și Longevity, de la strategie și poziționare până la implementare și operaționalizare.

Parcursul profesional al Mariei are la bază interesul pentru relația dintre corp și minte, care a apărut încă din anii de studiu și s-a dezvoltat apoi prin contactul cu practici și culturi diferite. De la Ayurveda și terapiile tradiționale balineze până la cele mai noi tehnologii și protocoale de longevitate, experiența acumulată în proiecte internaționale i-a oferit o perspectivă amplă asupra felului în care oamenii caută astăzi sănătate, energie și o viață mai lungă.

Pentru Maria, însă, longevitatea se regăsește în propriile alegeri: somn, mișcare, alimentație, expunere la lumină, recuperare și monitorizarea unor indicatori precum biomarkerii și VO₂ max. Datele biologice devin pentru ea un instrument prin care își urmărește starea organismului și poate evalua efectele obiceiurilor sale asupra sănătății pe termen lung.

Experiența profesională i-a oferit și perspectiva asupra transformării industriei. Spa-ul, wellness-ul și longevitatea au puncte comune, însă răspund unor nevoi diferite și presupun niveluri diferite de personalizare, infrastructură și expertiză medicală. Maria vorbește despre această diferență din perspectiva unui profesionist care a construit și operat astfel de proiecte în piețe internaționale, unde standardele pentru industria de lux sunt ridicate, iar experiența clientului trebuie susținută de rezultate și de o execuție atentă.

Maria Gagiu într-un spațiu de wellness, în timpul unui eveniment

Longevity Mindset: date, rutină și consecvență

 

Ce înseamnă pentru tine longevity mindset? Ce faci concret ca să îți crești healthspan-ul, nu doar lifespan-ul?

Mentalitatea de longevitate înseamnă o orientare conștientă către optimizarea healthspan-ului – nu doar durata vieții, ci mai ales calitatea funcțională a acesteia. Este o combinație între prevenție, măsurare și intervenție constantă.

Pentru mine, înseamnă să iau decizii zilnice transformate în obiceiuri zilnice, care susțin funcțiile metabolice, cardiovasculare și cognitive pe termen lung. Mentalitatea de longevitate presupune o schimbare fundamentală de paradigmă: de la tratarea simptomelor la prevenție și optimizarea sistemică a organismului.

Nu este doar despre a adăuga ani vieții, ci despre a menține funcționalitatea metabolică, cognitivă și fizică pentru cât mai mult timp, iar deciziile zilnice sunt ghidate de acest obiectiv. Suntem expuși suprainformării și trendurilor , diferența este de validarea sustenabilă, de capacitatea de a integra știința, personalizarea și consistența într-un model coerent. Deci este stilul de viață repetitiv.

Ești într-o poziție rară: vezi zilnic diferența dintre Spa, Wellness și Longevity. Când ai simțit prima dată, personal, că „wellness-ul clasic nu mai e suficient”? A existat un moment de shift pentru tine?

Momentul de shift nu a fost unul brusc, ci rezultatul expunerii constante la realitate, din interiorul industriei. Lucrând direct în operațional, am observat că, deși experiențele erau impecabile din punct de vedere estetic și senzorial, ele nu produceau schimbări reale de prevenție și durabilitate în parametrii de sănătate.

Momentul de claritate a venit când am observat discrepanța dintre percepția de bine și realitatea fiziologică. Clienții expuși aceluiași tratament se simțeau relaxați, dar markerii metabolici, nivelul de energie sau capacitatea cardiovasculară reflectau niveluri diferite de la un subiect la altul.

A devenit evident că wellness-ul experiențial, fără măsurare și personalizare, are limite structurale, că există o limită a wellness-ului clasic ce poate oferi rezultat, dar nu poate susține transformarea universală de lungă durată. De acolo a început tranziția industriei, a celor din interior, către longevity, de corelare și colectare a datelor medicale individual, personalizare pe baza ADN-ului, a factorilor genetici, a mutațiilor genetice.

Care este vârsta ta reală și care este vârsta biologică (dacă ai făcut un astfel de test)? Care sunt rezultatele testului de VO2 Max?

Voi răspunde concret celei de-a doua părți a întrebării tale 😊 Biomarkerii indică o vârstă biologică cu 9 ani inferioară celei din buletin. Monitorizez constant VO₂ max, considerat unul dintre cei mai puternici predictori ai mortalității de orice cauză.

Vorbești mult despre biomarkeri și măsurare. Tu ce îți urmărești concret? (analize, wearable-uri, somn, recovery etc.). Ți-ai adaptat stilul alimentar la vreo dietă anume? Ai ceva recomandări în acest sens?

Abordarea mea curentă este personalizată pe date: compoziție corporală, markeri metabolici (glicemie în special), inflamație, profil lipidic, somn. Nu am fost niciodată adepta extremelor sau a trendurilor, mai ales când este vorba despre sănătate (diete, tratamente de sezon etc.). Cred în echilibru și biomarkerii îmi confirmă.

Cum activitățile zilnice ne bruiază involuntar echilibrul spre care tindem, am integrat un standard aplicat zilnic până ce a devenit obișnuință. Datele m-au ajutat să monitorizez limita devierilor acceptate de metabolismul meu – de exemplu, privarea de somn sau variațiile în alimentație (cât și pentru cât timp) – să ne amintim, totul este personalizat, raportat la baza genetică. Deci sugestia este personalizarea.

Care sunt obiceiurile pe care le-ai eliminat și cele noi pe care le-ai adoptat pentru o viață mai sănătoasă? De când a început această schimbare?

Am eliminat inconsistența: lipsa somnului și supraîncărcarea cronică. Am construit în schimb un sistem predictibil: mișcare, recuperare și ritm circadian stabil. Am monitorizat impactul semnificativ al ritmului circadian și al timingului meselor asupra recuperării și clarității mentale. Echilibrul meu înseamnă mese la interval regulat zilnic, nu fasting-ul. Este un exemplu clar că optimizarea nu vine întotdeauna din intervenții complexe, ci din ajustări precise.

Având acces la unele dintre cele mai avansate concepte din industrie, care sunt 3 lucruri pe care le faci constant pentru tine – nu pentru că „se poartă”, ci pentru că ai văzut rezultate reale?

Fundamentele validate: somnul, exercițiul fizic și reglarea stresului. În ciuda complexității industriei, aceste trei variabile rămân decisive.

Cât de important este somnul pentru tine și ce faci pentru a avea un somn de calitate? Câte ore dormi pe noapte?

Calitatea somnului este cea mai eficientă intervenție de regenerare sistemică. Resetarea mea metabolică se face la 7 ore de somn în 24 de ore (fie continuu, fie etapizat).

Calitatea somnului o optimizez prin stimulare senzorială olfactivă (cel mai accentuat simț pe care îl dețin) și stimularea circulației periferice (dry brush).

Cum îți menții sănătatea mentală și emoțională? (meditație, relații, hobby-uri etc.) La ce locuri sau comunități apelezi pentru echilibru?

Sunt profund interconectate cu sistemul nervos autonom. Prin prisma job-ului de a crea și promova echilibrul, adesea este parte integrantă din activitatea job-ului; adică un Audit implică evaluarea serviciilor pe care le primesc fie de spa (masaj), fie wellness (sesiuni de Pilates).

Suplimentar, abordez și Reglarea: lumina naturală, natura, limite clare și conștient respectate, relații sociale ce mă stimulează și „me-time” (petrec timp cu mine sau îl dedic hobby-urilor mele: inovație – studiez, muzică, cinema).

Ce rol joacă alimentația pentru tine? Ai reguli personale sau un protocol pe care îl urmezi?

Nu sunt adepta dietelor trendy sau extreme, sunt adepta limitelor, a consecvenței, a repetiției. Metabolismul trebuie stimulat, reglat, balansat, nu șocat. Și așa îl protejăm de intoleranțe, alergii etc.

Protocolul meu este simplu și stabil, fără fluctuații drastice. Nu consum mâncare gătită ce incorporează multe ingrediente, mănânc simplu, cu proteină la fiecare masă și nu foarte diversificat, consum aceleași câteva alimente de ani buni, indiferent de țara în care mă aflu.

Pofta vine mâncând, iar eliminarea reduce pofta; eu nu sunt gurmandă, am câteva alimente de bază pe care le consum zilnic. Și sigur, cantitatea este definitorie.

Cât de multă mișcare faci săptămânal și ce tipuri de exerciții preferi?

Am o rutină matinală de aproximativ 30 de minute de stimulare a circulației sanguine și limfatice (față și corporal). Lumina naturală mă stimulează mental, deci fac multă mișcare în aer liber (de la plimbări la jogging). Și sigur, adaug sesiuni de greutăți pentru susținerea musculară. Nu respect riguros un standard din cauza călătoriilor dese, însă minim două săptămânal sigur sunt integrate.

Maria Gagiu, consultant internațional în Spa, Wellness și Longevity, în aer liber

Longevitatea între experiență, știință și viața de zi cu zi

 

Din tot ce ai testat (spa, recovery, biohacking, terapii), ce ți-a schimbat cu adevărat energia sau claritatea mentală, nu doar starea de relaxare?

Am creat multe protocoale și am testat cam tot ce înseamnă serviciu Spa Wellness Longevity la nivel internațional.

În funcție de necesitate, toate au beneficiile specifice măsurabile, fie că vorbim de reflexologie (resetare energetică), de IV cocktail, de terapiile hot-cold sau de serviciile de protocoale de intervenție pentru îmbunătățirea calității somnului.

Ai spus că multe spa-uri schimbă brandingul, dar nu și substanța. Din experiența ta personală, ce terapii sunt cu adevărat utile pe termen lung și care sunt doar „feel good”?

Există trend-ul de a redefini SPA-ul în Wellness și, recent, Wellness în Longevity – distincțiile sunt clare, în baza serviciilor oferite. Important este să înțelegem faptul că toate serviciile au valorile lor incontestabile, în funcție de rezultatul urmărit, iar clientul trebuie să primească exact ce i se promite.

„Feel good” este orice serviciu SPA. Pentru rezultate pe termen lung îmbinăm serviciile SPA cu serviciile Wellness. Pentru a ști ce servicii concret sunt benefice fiecărei persoane în parte, apelăm la Longevity, adică la datele medicale, măsurarea biomarkerilor și personalizarea serviciilor în funcție de aceste date. 

Care sunt terapiile pe care le incluzi tu personal într-o rutină lunară sau trimestrială? (ex: sauna, cold exposure, terapii de lumină, masaj terapeutic, IV etc.)

Terapia corporală cu alge, masajul limfatic și sauna infraroșu pentru reducerea inflamației corporale și detoxifiere, monitorizarea metabolică – testări ce îmi creează protocolul terapiilor ce include inovații, reglarea sistemului nervos și oxigenare regenerative, programe de neuroWellness. Activând în domeniu, rutina mea este folosită și statistic și experimental.

Cum alegi între o experiență de spa și una de tip medical wellness / longevity? Ce criterii te fac să spui: „asta merită”?

Scopul celor 3 este diferit și toate merită dacă se aliniază dorinței tale, scopului tău.

Dorești relaxare? Dorești long term health? Dorești să îți cunoști factorii biologici și să personalizezi programele de wellness? Atunci te îndrepți spre serviciile aferente. Eu le adopt pe toate.

Există trenduri din wellness pe care ai ales conștient să NU le urmezi?

Nu urmăresc trendurile, nu am fost nici la 20 ani, nu sunt nici azi adepta trendurilor de marketing. Sunt pro-inovație și pro-experiențe unde există o susținere științifică, non-trend unde există doar marketing. Cum fac diferența? Sunt participantă activă în multe proiecte de Inovația în Industrie, susțin activ proiecte de cercetare și inovație. Identific diferența și spun NU fără ezitare.

Rolul tău implică ritm intens și decizii constante. Care este „non-negociabilul” tău zilnic pentru sănătate, chiar și în perioade aglomerate?

Somn, rutina matinală 30 min despre care am vorbit mai devreme și expunerea la lumină naturală.

Construiești concepte pentru alții. Cât de diferit este ceea ce vinzi ca experiență față de ceea ce trăiești tu personal, zi de zi?

Crearea conceptului implică locație, cultură, viziune, pe lângă alte multe aspecte de logistică, juridice etc. Nucleul viziunii se dezvoltă întotdeauna în concordanță cu propriile mele valori. Așa cum spuneam, eu sunt adepta business-ului sustenabil, nu de trending.

Dacă ai avea acces nelimitat la toate resursele din industrie, cum ar arăta rutina ta ideală de longevity într-o zi obișnuită?

Ar fi o rutină construită în jurul principiilor biologice fundamentale, nu neapărat în jurul complexității. Ziua ar începe cu expunere la lumină naturală și mișcare pentru reglarea ritmului circadian (30 min rutina matinală).

Aș integra și un antrenament structurat care să combine forță și capacitate cardiovasculară, monitorizat în timp real prin date. Recuperarea ar avea un rol la fel de important, cu sesiuni de termoterapie, cold exposure și intervenții targetate pentru sistemul nervos. Pe parcursul zilei, aș avea cocktail-ul IV și aș lucra în intervale de focus profund, alternat cu pauze reale, pentru a evita supraîncărcarea cognitivă.

Seara ar fi dedicată downregulation-ului: me time, stimulare minimă și optimizarea somnului. Chiar și cu acces nelimitat la resurse, esența ar rămâne aceeași: consistentă, personalizare și respectarea propriilor ritmuri biologice.

Ce crezi că fac greșit oamenii care spun că „au grijă de sănătatea lor”, dar rămân în zona superficială de wellness?

Lipsa consistenței, marea tendință de supraestimarea a intervențiilor superficiale, supraexpunerea la informații comerciale care în final vulnerabilizează receptorii și metabolismul.

Ce te face să zâmbești sau să râzi – când a fost ultima oară când te-ai simțit fericită dintr-o bucurie simplă?

Zâmbesc foarte des, îmi zâmbesc mie, zâmbesc oamenilor pe stradă; zâmbesc în timpul conversațiilor – din repetiție constantă devenită obișnuință – zâmbetul este contagios; râd la fel de ușor, nu există „acel stimul” specific, este reflecția echilibrului și a stării de bine – oricând, oriunde.

Cât de importante sunt relațiile sociale pentru tine (prieteni, familie, comunitate)? Știi că relațiile-socializarea sunt unul dintre cei mai puternici predictori ai longevității, demonstrat inclusiv de studiile longitudinale de la Harvard?

Oamenii trăiesc printre oameni, important este să ne formăm „grupul de bine” – al meu este Familia (de sânge și câteva, puține persoane integrate).

Care este persoana de care te simți cel mai apropiată și ce o face atât de specială?

Este persoana care oferă echilibru și claritate, nu doar confort. Este persoana care mă dezbracă de gândurile introverte.

Crezi că „slow living” este o mentalitate care duce la longevitate? Trăiești deja așa sau ți-ai dori?

Da, dar slow-living-ul intenționat, nu forțat: acel slow-living echilibrat, nu dezinteresat.

Până la ce vârstă ai vrea să trăiești și ce te-a determinat să alegi acest număr? Ești de-acord că persoanele care țintesc, să zicem, centenarul, sunt mai motivate să facă ceva pentru a atinge acel prag? (sau că pozitivitatea și a te vedea trăind mult sunt un factor important în atingerea țintei?)

Exact 100 de ani, dar cu funcționalitate ridicată, de aceea susțin Integritatea Industriei de Longevitate. Obiectivul stabilit sigur că influențează deciziile și comportamentul zilnic.

There’s no goal without a plan, right?

Ți-ai identificat scopul în viață? Ce crezi că ți-a fost menit să faci în lumea asta? Ce faci zilnic care se aliniază puternic cu scopul tău? Ce nu se aliniază?

De la vârsta de 5 ani am făcut sport. De atunci am fost în continuu atrasă și expusă experiențelor de sănătate fizică și mentală, dorinței de găsire a „acelui echilibru”. Sunt licențiată în Psihologie Clinică. Viața m-a pregătit pas cu pas să contribui la maturizarea unei industrii aflate încă între percepție și știință, benefică umanității de la mic la mare, indiferent de cultură, mediu social sau educațional. Și asta încă mă face fericită când mă trezesc în fiecare dimineață.

Care crezi că au fost cele mai mari eșecuri ale tale? Privind retrospectiv, pentru ce te-au pregătit acestea?

Burnout-ul a fost un punct de recalibrare, o lecție despre limite și sustenabilitate.

Pe baza vârstei și datelor tale demografice, care sunt principalii trei factori de risc la care ești predispusă?

Stresul cronic, disfuncția metabolică și lipsa recuperării – trei dintre cei mai importanți acceleratori ai îmbătrânirii biologice.

Ai construit concepte pe 5 continente, în culturi foarte diferite. Ai observat diferențe reale în felul în care oamenii înțeleg și practică longevitatea? Ce ai „împrumutat” pentru tine din aceste culturi?

Da, există diferențe reale. În unele culturi există mai multă disciplină, integrare naturală a mișcării și alimentației, în altele există acces la tehnologie și inovație. Ce am „împrumutat” este combinația dintre simplitatea stilului de viață și precizia datelor, echilibrul între natural și științific, între simplitate și inovație.

Mai multe interviuri din rubrica Longevity Mindset puteți găsi aici.

Health is the new wealth! Amor fati, Oana Grecea

Dacă ești preocupat/ă de sănătate, sensul vieții, stare de bine, abonează-te pe Substack la Longevity Mindset → substack.com/@oanagrecea

Similar Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *