Cum ar fi să ai 80 de ani și să urci scările fără efort? Să ai o minte limpede, fără dureri cronice, fără pastile zilnice? Te ridici din pat fără dureri, te încalți singur, faci o plimbare prin parc, poate chiar urci un deal. Mintea îți e clară, memoria intactă. Nu e science fiction. E scenariul realist pentru cineva care și-a luat destinul biologic în propriile mâini. Pentru că longevitatea nu înseamnă doar ani în plus, ci viață activă în anii aceia.
Asta susține geneticianul David Sinclair, profesor la Harvard și coautor al cărții ”Lifespan: De ce îmbătrânim șicum să nu o mai facem” (scrisă împreună cu Matthew D. LaPlante; carte apărută la Editura Lifestyle Publishing în 2020), care propune o abordare științifică, dar aplicabilă, pentru a prelungi sănătatea și a întârzia îmbătrânirea. De la stilul de viață până la suplimente și analize, totul contează dacă vrei să îți crești healthspan-ul.
Populația lumii începe să scadă, dar durata medie de viață crește. În țările dezvoltate, lifespan-ul trece de 80 de ani, iar Sinclair estimează că va ajunge curând la 113. Longevitatea devine o realitate, iar provocarea e alta: cum facem ca acei ani să fie trăiți cu sens, nu din pat la clinică?
David Sinclair zice franc: ”Nu este ușor de explicat îmbătrânirea la nivel fundamental. Va trebui să satisfacă toate legile cunoscute ale fizicii și toate regulile chimiei și să fie în concordanță cu secolele de observații biologice”.
După el una dintre cele mai bune modalități de anticipare a șanselor de supraviețuire pe care le are o persoană bolnavă este să analizăm vârsta la care a fost diagnosticată.
Pentru a înțelege cum este să fii bătrân (la 40 sau 50 de ani nu ne gândim ce înseamnă să îmbătrânești), încearcă acest mic experiment propus în carte: Folosindu-ți mâna nedominantă, scrie-ți numele, adresa și numărul de telefon, rotind piciorul opus în sensul acelor de ceasornic. „În mare parte, cam așa te simți la bătrânețe”, zice Sinclair.
Câteva teste simple pot determina vârsta biologică. Dar și numărul de flotări pe care le poți face (eu pot doar una și aia incorect J) este un bun indicator. Dacă ai peste 45 de ani și poți face mai mult de 20, o duci bine. Celălalt test: ”apleacă-te repede înainte și vezi dacă te poți ridica dintr-o singură mișcare. Un tânăr poate. O persoană de vârstă mijlocie are nevoie, de regulă, să se împingă cu o mână. Un om în vârstă trebuie să se ridice mai întâi într-un genunchi”.
- Vitalitatea e noua longevitate
Prelungirea vieții fără prelungirea calității vieții nu e o realizare. Sinclair vorbește despre healthspan, perioada din viață în care ești capabil, lucid, activ. El se opune definiției clasice a îmbătrânirii drept un declin inevitabil. Spune clar: ”Bătrânețea nu e un proces natural. E o boală. Mama tuturor bolilor.”
- Cele trei chei genetice ale longevității
Sinclair identifică trei seturi de gene esențiale pentru longevitate:
Sirtuinele: reglează repararea ADN-ului și metabolismul.
AMPK: activează procese metabolice când energia e scăzută.
TOR: un complex de proteine ce controlează creșterea celulară.
Aceste gene se activează când organismul este provocat: prin post, exerciții intense, frig, saună. De aici și filosofia Sinclair: corpul trebuie provocat, nu cocoloșit.
- Obiceiurile zilnice ale unui genetician care vrea să trăiască 150 de ani
David Sinclair aplică pe el ceea ce predică: sport regulat, cu antrenamente intense; Sauna + piscină rece sau dușuri reci; Mâncare cât mai simplă, vegetală, redusă ca volum; evită zahărul, carnea, produsele procesate; doarme la răcoare, aer curat, fără pături grele.
Ia suplimente zilnice: NMN, resveratrol, metformină, vitamina D, vitamina K2, aspirină (doze precise: 1000 mg NMN, 1000 mg resveratrol, 1000 mg metformină).
Își face analize regulate de biomarkeri.
- Ce sunt biomarkerii și ce ar trebui măsurat
Sinclair nu detaliază complet în carte ce analize face, dar literatura de specialitate sugerează următorii biomarkeri (atunci când voi avea un parteneriat cu o clinică vă voi spune concret ce se recomandă, sau ce indicații personalizate primesc eu):
Vârsta biologică (test ADN metilare, cum e testul Horvath)
Nivelul NAD+ (legat de energie celulară)
Glicemia pe nemâncate și hemoglobina glicozilată (HbA1c)
Profil lipidic complet (LDL, HDL, trigliceride)
Inflamație sistemică: CRP ultrasensibil, IL-6
Testosteron și hormoni sexuali (pentru ambele sexe)
Funcția tiroidiană: TSH, FT3, FT4
Insulina pe nemâncate
Markerii ficatului și rinichilor (ALT, AST, GGT, creatinină, uree)
Vitamina D, B12, magneziu seric
Aceste analize pot ghida intervențiile personalizate pentru menținerea vitalității și prevenția bolilor.
- Cum trăiești mai mult (fără să simți că trăiești la dietă)
Sinclair susține că postul intermitent este una dintre cele mai eficiente metode de a activa genele longevității. Pauzele lungi fără mâncare declanșează procesele de auto-curățare celulară.
“Trebuie cel puțin 16 ore pe zi fără mâncare pentru ca genele longevității să se activeze.”
Adăugă la asta mișcare, saună + expunere la frig, și ai rețeta de start pentru healthspan extins.
- Viitorul: reprogramarea genelor
Sinclair e implicat în cercetări care vizează reprogramarea epigenetică – adică rescrierea celulelor bătrâne pentru a reveni la o stare tânără. Deocamdată, e un proiect experimental. Dar ideea e deja pe masa bioeticii: dacă va fi posibil, cine va avea acces la astfel de terapii?
“Cred că bătrânețea este o boală. Cred că este tratabilă. Cred că o putem trata în timpul vieții noastre.”
- A iubi viața, nu a fugi de moarte
Mulți oameni care caută metode anti-îmbătrânire nu sunt obsedați de ideea nemuririi. Pur și simplu iubesc viața. Vor să fie lângă copiii lor. Să construiască. Să creeze. Să fie acolo când lumea se schimbă, nu spectatori izolați în durere.
“Cât timp rămânem sănătoși și viguroși, vârsta nu contează.”
Longevitatea nu mai e un vis vag sau o promisiune futuristă. Este, din ce în ce mai mult, o alegere. O decizie zilnică de a trăi prezentul într-un mod care nu sacrifică viitorul. Nu e despre nemurire. E despre a avea 80 de ani și a te bucura cu adevărat că ești acolo.
Așa că întreabă-te: ce faci azi pentru ca mâine să nu ai dureri?
Nu uita, Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
