Pe Anca Zaharia o citesc de mult. Am descoperit-o inițial prin textele de pe SerialReaders.com, acolo unde, cu ani în urmă, ne învârteam amândouă în bula celor care scriu și citesc despre cărți. Între timp, am urmărit-o și pe site-ul personal, https://ancazaharia.ro/, unde publică texte personale, recenzii, fragmente de jurnal și literatură. Pe Instagram și TikTok vorbește sincer, relaxat și fără pretenții despre cărțile pe care le citește, despre ce traduce, ce o revoltă și ce o salvează. Are o comunitate implicată – semn că vocea ei ajunge acolo unde trebuie.
Anca nu e doar scriitoare, ci și traducătoare, editor, fost librar, om de comunicare și fondatoarea https://subversiv.ro/ – o platformă editorială curajoasă, care adună în jurul ei autori ce refuză compromisurile și vocea „corectă” pe care o cere mainstreamul. A publicat poezie, proză și texte de graniță – dintre care „Jurnal de librar” și „Pământul Plath” sunt cele mai personale, mai aproape de genul confesiunii.
Am invitat-o să inaugureze rubrica #StillWriting, dedicată celor care țin jurnal, în orice formă – ca exercițiu de sinceritate, ca obicei de viață sau ca formă de a se ține întregi. A acceptat și a povestit despre jurnalul pierdut al copilăriei, despre visul ca instrument terapeutic și despre cum pixul cu gel negru și hârtia liniată pot deveni aliatul perfect într-o lume haotică. A scris despre cum e să-ți pierzi vocea când ești prea tânăr să o poți apăra, și despre cum ajungi – mai târziu – să o recuperezi, cu ajutorul unui jurnal.
Scrisul, în cazul ei, nu e disciplină, ci nevoie. E spontan, intens, fără filtru. Uneori vine din vis, alteori din revoltă, alteori din liniște. Jurnalele ei nu sunt obiecte frumoase de Instagram, ci spații reale de procesare: pentru frici, speranțe, idei, gânduri care dor. Și tocmai de aceea sunt atât de prețioase.
#StillWriting – De ce ținem (încă) un Jurnal
Departe de a fi un obicei demodat, ținerea unui jurnal e privită azi, inclusiv în psihologie, ca un instrument de reglare emoțională, autocunoaștere și chiar vindecare. Un articol din The New York Times subliniază că jurnalul nu trebuie să fie „literar” ca să fie valoros: e suficient să fie sincer.
Studiile citate de PositivePsychology.com și Talkspace arată că scrisul ajută la reducerea stresului, îmbunătățește claritatea mentală, susține somnul și chiar sistemul imunitar. Iar Suleika Jaouad, într-un material pentru New York Times, spune că jurnalul a fost pentru ea un spațiu de libertate totală – singurul în care putea fi cu adevărat vulnerabilă, în cele mai grele perioade din viață.
Pentru Anca Zaharia, jurnalul e și o arhivă a viselor, și un loc de reflecție, și o formă de asumare. Nu e ceva ce face zilnic, cu regularitate, ci doar când simte nevoia. Și exact din această libertate vine și forța răspunsurilor de mai jos.
Când ai început să ții un jurnal? Sau cum îți „așterni” gândurile, emoțiile?
În copilăria mea nu exista intimitate absolut deloc, lucru care bineînțeles că m-a marcat pe multe planuri și care a avut impact și asupra scrisului meu, nu știam să mă exprim altfel, poate că aș fi ales pictura sau muzica, dar am rămas fixată pe scris.
Am început de câteva ori jurnale, dar erau găsite, o vreme m-am cenzurat în ce scriam, însă nu mai vedeam rostul dacă nu implica sinceritate absolută despre tot ce trăiam, iar de la un punct încolo am preferat scandalurile și agresiunile fizice obișnuite, nu voiam să „ofer” și eu un motiv, deși acum știu că e oarecum stupid să pun presiunea și judecata aceasta tot pe mine, copilul de atunci, în loc să am pretenții mai mari de la adulți.
Așa că am abandonat munca asta de introspecție prin scris vreme de aproape 30 de ani, am reluat-o începând cu 2016, când într-un caiet am început să scriu în detaliu despre ce visez noaptea – partea bună e că-mi amintesc tot ce visez, de cele mai multe ori sunt conștientă-n vis că visez, iar dimineața mi-e foarte ușor să povestesc despre tot, demers care m-a ajutat și în câteva direcții ale psihoterapiei, am înțeles multe despre mine fără prea multă nevoie de decodificare, deseori parcă-i mai clar în vis ceva decât în viața de zi cu zi, când nu văd pădurea din cauza copacilor.
Acum vreo 5 ani am început și un jurnal de lectură, însă prea rar am energie pentru el, simt că-mi fură din timpul pentru citit, iar însemnările necesare pentru recenzii le fac oricum pe unde apuc.
Mai recent, de vreo doi ani, am început să scriu și într-un jurnal luat „la plesneală” din Cărturești. E vorba de ”The Resilience Journal. 365 Days to Balance and Peace of Mind”, de Sandra E. Johnson, care îmi place la culme în special pentru că mă obligă să scriu concis, într-un spațiu fix, despre un subiect anume.
Cel mai recent, un jurnal cum mi-aș fi dorit să pot scrie în copilărie: banalitățile și durerile de zi cu zi, unii s-ar distra foarte tare să știe că-s atât de clișeică, așa că-i ajut. Pe de altă parte, cred că-nainte de toate acestea a fost „Jurnal de librar”, cartea care a apărut în 2017 și e alcătuită din ce mi s-a întâmplat în anii precedenți, deci începând cu 2013-2014, cât am lucrat ca librar. Textele acelea au fost înainte publicate pe Facebook, deci am putea spune că e primul meu jurnal. Și public, acum parcă nici nu-mi pot imagina asta. Mult curaj, mare tâmpenie, în măsuri egale.
Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?
Nu știu dacă e de bine sau de rău, nu mai judec multe lucruri astfel, dar la mine e mereu spontan scrisul, îl practic dacă mi se întâmplă ceva, dacă îmi vine o idee anume, nu prea mi-a ieșit niciodată să-mi zic „acum scriu” și să-mi iasă ceva cu sens fie și numai pentru mine.
Ce fel de instrumente folosești? (pix, stilou, aplicație) Și ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat? Preferi un anumit tip de paginare – cu foi albe, dictando, linii punctate sau cu pătrățele?
Probabil pentru că am rămas blocată în eșecul de acum 30 de ani, nu m-am putut adapta la uneltele din zilele noastre, astfel că scriu numai pe agende sau caiete, musai liniate sau cu puncte, niciodată de matematică (antipatie veche) sau cu foi albe (că ajung să scriu pe diagonală), întotdeauna cu pixuri cu gel negru. Foarte important este să aibă spirală metalică sau să nu fie prea dur în zona cotorului, mă crispează să nu pot ajunge până la capăt de rând sau să scriu denivelat, să mă tot izbesc cu mâna-n margine, cred că e singurul aspect care nu e negociabil. Cu restul mă descurc.
Încă nu-mi permit să discut branduri, dar caietul în care notez ce visez, de exemplu, e de la Miquelrius și mi se pare predestinat și pentru că pe copertă are masca aceea specifică Zilei Morților de la mexicani.
Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?
Am perioade, fie că vorbim de zile consecutive sau săptămâni în șir, când pare că sunt într-o misiune, că-s plătită să scriu. Altfel, nu, doar când am nevoie. Într-un fel, eu mă bucur că n-am nevoie mereu.
Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei, liste, planuri, schițe, desene, întrebări, colaje?
De cele mai multe ori, gânduri, frustrări, nemulțumiri, speranțe, vise și visuri, câte o părere despre ce citesc, ce cărți mi-aș lua dacă mi-aș permite, ce frici mă chinuie. Las deoparte listele și planurile concrete, acelea își au locul în agenda de birou, acolo unde totul e structurat pe zile, intervale orare, liste de to do și deadline-uri. Nu aș putea să amestec cele două dimensiuni. Visez să pot să mă organizez cândva să mă pot exprima prin colaj, e o artă pe care o admir de la prea mare distanță, cu timiditate, însă sper să-mi adun fărâmele de colaj într-o bună zi, sunt absolut convinsă că m-ar face fericită.
Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi?
Partea bună la momentul când te pocnește muza e că trebuie să i te supui, așa că scriu oriunde mă apucă și se poate. Am o preferință tot mai pronunțată, cu toate acestea, pentru natură, liniște, clișeica apă curgătoare, fundalul cu frunze care freamătă în vânt, ciripit de păsărele și sunetul peștilor care cad cu un plescăit înapoi în baltă sau al lebedelor care caută de mâncare pe sub apă, caut activ să stau mai departe de oameni și de dramele lor, îmi ajung ale mele, plus că nu mă bag unde știu că nu pot să ajut, iar în multe locuri ce sens are să fii dacă nu contribui cu ceva?
Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău?
Am observat că am mai multă inspirație și un oarecare spor dimineața devreme sau noaptea târziu. Dacă mă trezesc la 04:00-05:00, cum mi se întâmplă măcar de vreo 4-5 ori pe lună, scriu cu sete și cu sens, mi se pare mie, parcă nicicând în rest n-am atâta claritate, deseori nu mă recunosc. Și o zic în cel mai bun sens. Iar seara, mai ales dacă am avut parte de o zi liniștită în natură, sunt un șuvoi care se revarsă – deși mai puțin coerent – pe foaie.
Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)
Nu știu dacă mai e ritual dacă nu e obligatoriu, parcă nu-i, așa-i? Deci nu e musai, dar ajută mult un alt val de imagini clișeice: fotoliu confortabil, păturică și căldură, dar și cu geam deschis, prin care să adie vântul și poate chiar să intre frigul, muzică ambientală, instrumentală, în surdină, cafea fără cofeină și cu lapte fără lactoză, lumânări parfumate, luminițe mici, fără becuri aprinse. Dacă se aprinde un bec în tavan, mi-au murit toate gândurile atunci, pe loc.
Cum simți că te ajută acest obicei?
Mă înțeleg mai bine, mă judec mai puțin, iar felurile acestea mai blânde de a mă raporta la mine ajută, în cele din urmă, să-i văd și pe alții prin lentile mai calme, mai îngăduitoare. Să găsesc explicații acolo unde mai demult nu găseam, chiar dacă nu și scuze. Dacă cineva va citi aceste rânduri și se va gândi că e total fals, cu el sau ea am fost absolut îngrozitoare, țin să reamintesc că nu e de datoria nimănui să accepte creștinește nedreptăți și mizerii și să întoarcă celălalt obraz, ci dimpotrivă.
Ți se întâmplă să scrii mai mult decât un jurnal? Poezie, eseuri, povești?
Încă e destul de proaspăt volumul „Pământul Plath”, care iese la vreo zece ani de la debutul meu, timp în care am scris și publicat (prea) multă poezie. Scriu și păreri despre diverse, nu aș îndrăzni să le numesc eseuri, dar în general rămân numai pentru mine, sunt sigură că n-ar ajuta lumea cu nimic, există alții foarte buni pe direcția asta. Scriu proză scurtă, mă joc cu romanul, ambele de vreo 10-15 ani, cu proză scurtă am și participat la concursuri în liceu și facultate și-s recunoscătoare că am câștigat, am trăit multe luni cu cei 100-200 de lei primiți ca premiu, însă nu cred că le voi publica vreodată, rămâne de văzut când și cum și dacă, cel mai important e să scriu, mă bucur că mai văd cât să scriu, că pot să-mi folosesc mâinile după ce 8-10-12 ore pe zi traduc sau corectez sau redactez ori fac social media pentru businessuri care îmi plac mult sau puțin, e un miracol fiecare secundă pe care mi-o acord și-n care nu sunt prea obosită să mâzgălesc ce-mi trece prin cap.
Scrii într-o singură limbă sau alternezi? În ce limbă scrii cel mai firesc pentru tine?
Deși firesc mi-e să scriu în română, mi se întâmplă și să observ că unele lucruri sună mai bine în engleză, dar aș considera acele bucăți ca fiind excepții.
Desenezi în jurnal? Lipești imagini sau bilețele? Îl personalizezi într-un fel?
Din cine știe ce motiv, am lipit gărgărițe în jurnalul în care notez ce visez, acum parcă le-aș dezlipi, dar în același timp mă gândesc la zecile de tipuri de sticky notes și abțibilduri pe care le adun ca un hârciog obsedat să facă nu știu ce cu ele, că încă am în cap vocea din copilărie care zicea să pun deoparte lucrul nou, să nu-l stric, să nu-l consum, cine știe când și dacă mai pun mâna pe așa ceva, mai bine ascundem în dulap ca să-l devoreze moliile. Lupt constant cu vocea asta și chiar zilele acestea mi-am dat seama că e posibil să intru într-o nouă era, cea în care împac fetița trecută cu femeia actuală și decid să-mi împopoțonez lucrurile exact așa cum vreau, împăcând și personalitatea roz cu fundițe, și pe cea goth.
Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată?
Tot ce scriu e pe birou sau noptieră, mult mai la îndemână decât în copilărie, doar că acum nu mai sunt înconjurată de oameni discutabili. Soțul meu citește când și dacă îl rog eu să se uite peste o zi anume, când mi-e lene să-i povestesc ce am visat dacă tocmai am scris despre asta.
Ce faci cu jurnalele mai vechi? Le recitești? Le păstrezi? Te-ai gândit vreodată să le publici sau să le distrugi? A existat un jurnal anume (ca obiect) de care te-ai atașat foarte tare?
Păstrez tot ce am scris de mână pentru simplul fapt că mi-e drag scrisul meu, prețuiesc și efortul de a fi învârtit atât cu pixul în foaie, numai de agendele de lucru m-am mai despărțit, și nu cred că ceva din ce conțin jurnalele mele ar putea fi vreodată de interes pentru publicare. Asta dacă nu devin brusc nu știu ce personalitate importantă și/sau controversată, atunci va avea altă însemnătate să citească publicul larg despre cum visez sute, mii de variații pe tema apocalipsei ori despre cum nu cred că-mi ajung banii nici luna asta pentru tot ce e nevoie să fac.
Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat?
Din păcate, citesc mult mai puține jurnale decât mi-aș dori, dar compensez pentru sărăcie și curiozitate cu jurnale de călătorie, pe care le devorez aproape fără discernământ. Mi-a plăcut mult „Est, spre Siberia”, de Cristian Scutariu, ocazie cu care am început să-l urmăresc și pe social media, are un fel tragicomic de-a privi lumea care pentru mine e revigorant.
Ce cărți de tip jurnal, memorii, autobiografii, scrisori ai în bibliotecă? Sau care ți-au rămas în minte din cele citite?
O autobiografie la care mă tot gândesc e una pe care am tradus-o anul trecut pentru Curtea Veche Publishing, în special pentru că e o temă delicată cea abordată acolo, sănătatea psihică și stigmatizarea care vine la pachet cu orice ar fi „greșit” la tine: „Sociopata, o autobiografie”, de Patric Gagne. În rest, biblioteca mea e plină de tot ce nu mi-a displăcut profund, nu mă despart prea des și ușor de cărțile în care am găsit fie și o fărâmă din ce căutam.
Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?
Îmi vine să fac o pledoarie serioasă pentru orice formă în care ne putem exprima, doar-doar mai conving niște oameni că nu trebuie să fii artist ca să te exprimi, să te cunoști și să te vindeci prin intermediul artei, dar știu și că unii nu sunt pregătiți pentru discuția asta, alții pur și simplu nu vor, alții nu știu că există și aceste căi. Văd relevanța pentru mine, sunt mai bine făcând ce-mi place, în modul în care îmi place, iar pe termen lung poate inspir fie și-un alt suflet să lase încrâncenarea și să îmbrățișeze curiozitatea.
Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?
Pot spune ce sfat mi-am dat mie și a funcționat: lasă ce-a fost și nu s-a putut, ce te-a rănit și sabotat, pune pe foaie ceva din ce-ți trece prin cap și fă-o așa cum vrei, nu cum „trebuie”. E posibil să iasă ceva ok, cine știe, poate chiar ceva demn de publicat, cel puțin în unele cazuri.
Ce obiect nu lipsește niciodată de lângă jurnalul tău?
Pixul cu gel negru. Dacă și scriu, cafeaua.
Te tentează jurnalele digitale sau preferi mereu hârtia?
Tentația există, îmi dau seama de beneficii, dar creierul meu încă se ține cu toate puterile de hârtie, fac parte din grupul acela de oameni care vor să o simtă, să o pipăie, să o miroasă.
Dacă ai transforma jurnalul tău într-o carte, ce titlu ar avea?
Oh, mi se pare o întrebare grea, sunt tentată să zic că mi-e imposibil să dau un răspuns, dar cred că „Am supraviețuit”, care e și vers în una dintre cărțile mele, e cât se poate de potrivit.
SCURT BIO Anca Zaharia
Anca Zaharia a scris pentru Revista Hyperliteratura, Serial Readers, Zile și Nopți, Cinemap, Dilema veche, Fain de România, Revista Golan. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, traduce cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri de la noi. A publicat „Sertarul cu ură”, „Jurnal de librar”, „Suicid”, „Eu n-am trăit războiul” și „Pământul Plath”. În 2025 a fondat subversiv.ro.
Pe Anca o găsiți și pe:
Facebook: https://www.facebook.com/thezaharia/
Instagram: https://www.instagram.com/ancazaharia.ro/
TikTok: @ancazaharia.ro
Goodreads: https://www.goodreads.com/author/show/14492645.Anca_Zaharia
Munca ei merită susținută aici: https://www.patreon.com/ancazaharia/membership
(am răspuns acestor întrebări și eu, aici)
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
