ELISABETH GILBERT este autoarea bestsellerului „Mănâncă, roagă-te, iubeşte”, bestseller internaţional, vândut în cinci milioane de exemplare în întreaga lume. Din ediţia românească, publicată la Editura Humanitas în 2008, s-au vândut în mai puţin de un an 30.000 de exemplare. Eu cred că numărul lor a crescut după apariţia filmului cu aceiaşi denumire, avându-i ca interpreţi pe Julia Roberts şi Javier Bardem.
Dar „Ultimul bărbat american”, mai puţin inspirată decât cartea ajunsă ecranizare, a fost finalistă în cursa pentru premiile National Book Award şi National Book Critics Circle Award. În 2002, New York Times a desemnat-o printre „cărţile remarcabile” ale anului.
În carte, autoarea face portretul acestui erou contemporan (Eustace Conway) care trăieşte, aşa cum ne-am dori mulţi dintre noi, în deplină armonie cu natura.
Nu am avut răbdare niciodată să o urmăresc la vreo emisiune Tv pe Aurora Liiceanu, să o ascult şi să văd dacă mă impresionează. I-am citit ocazional articolele din revistele de femei, mi-au plăcut, dar nu m-au impresionat ca şi cărţile sale.
Am început – şi cred că am nimerit bine – cu „Prin perdea”, carte uşor autobiografică, cu un limbaj comun omului simplu dar cu atât de multe metafore. Am aflat o grămadă de lucruri demult uitate de pre vremea lui Ceauşescu (aveam doar 14 ani când a venit Revoluţia), am aflat despre ea şi restricţiile/persecuţiile prin care a trecut. Din păcate, nu am subliniat foarte multe rânduri din carte, doar din neglijenţă, nu că nu mi-ar fi plăcut. Oricum, pentru că a povestit foarte mult despre relaţia cu fiul ei, m-am apucat să citesc şi „Scrisori către fiul meu” al lui Gabriel Liiceanu (tatăl biologic al lui Ştefan). Fiul celor doi trăieşte, studiază şi şi-a făcut o familie în Japonia.
În afara experienţelor interesante din care a ieşit cu succes, mi-a plăcut cum dă exemple din analizele psihologice pe care le-a făcut de-a lungul timpului unor pacienţi, dar şi cum observă ca un psiholog, totul.
Dacă aş putea pune în aplicare tot ce este scris în cartea asta, relaţia mea cu copilul dar şi cu cei dragi ar fi cu siguranţă mai bună. Tot ce ştiu este că până să o citesc, aş fi spus că nu e genul meu de carte, că nu mă regăsesc, că nu merită importanţă. Dar parcă a fost gând la gând cu bucurie, lucrurile se arată exact în spiritul în care simţeam eu nevoia să merg în viitorul apropiat. Cel mai bine este să las citatele să vorbească de la sine.
Cea mai tristă parte a vieţii nu este să mori, ci sa nu traiesti cu adevarat atat cat esti in viata.
Viaţa nu e decât o serie de oportunităţi strânse laolaltă pentru a forma un întreg.
Necazurile noastre sunt până la urmă o binecuvântare şi aduc cu ele lecţii pe care trebuiesă le învăţăm ca să trecem la următorul nivel de viaţă.
Cea mai mare înfrângere pe care o poate suferi un om constă în diferenţa dintre ceea ce eşti capabil să devii şi ceea ce ai devenit de fapt.
În loc să trăim viaţa pe care am fost destinaţi să o trăim, ajungem să trăim viaţa pe care ne-o impun ceilalţi.
Toţi avem datoria de onoare să trăim viaţa la maxim.Asta înseamnă să spui NU acelor lucruri despre care tu ştii că nu sunt potrivite pentru tine, ca să poţi spune DA adevăratelor tale priorităţi, acele lucruri care îţi vor îmbogăţi viaţa şi îţi vor aduce adevărata împlinire.
Când citești însemnările, gândurile sau doar ideile unui Papă trebuie cumva să iei aminte la ceea ce are de spus. Din fericire, Papa Ioan Paul al II-lea a fost unul dintre înțelepții care au putut comunica și pe înțelesul novicilor anumite norme/reguli/dogme religioase. Pontificatul său a durat 26 ani (1978 – 2005) și a fost al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice.
În cartea Memorie și identitate, de Ioan Paul al II-lea, suveranul Pontif poartă un dialog interesant și lejer, pe teme ce vizează libertatea și responsabilitatea, limitele impuse răului, despre patria natală (Polonia), despre Europa, dar și despre posibilitățile și riscurile democrației. În cele circa 180 de pagini, nu a fost loc probabil pentru toate ideile și principiile Suveranului Cetății Vaticanului. A fost primul papă de altă origine decât cea italiană de la 1522 încoace.