O carte „grea”, care te provoacă să fii la înălţimea cuvintelor exprimate, ca să poţi înţelege subtilităţile autorului. Dar o carte care merită citită.
Volumul de eseuri Bunul-simţ ca paradox are un efect de “alarmare a inteligenţei”: o alertă produsă în interiorul structurilor betonate ale inteligenţei, menită să o elibereze, să-i insufle, astfel, curajul firescului sau, cum spune autorul, “îndrazneala de a fi banal” (firescul e în fond un act de curaj): cu alte cuvinte, inteligenţa este îndemnată spre o permanentă “dislocare” din sine, pentru a se salva de la osificarea în propriile abstracţii şi a se lepăda de aroganţele ce o mărginesc, act de curaj ce este posibil doar prin mijlocirea vitală a bunului simţ. Luciditatea, întemeiată în bunul simţ, nu poate fi decât liberă: mişcarea ei nu e nici haotică, nici mecanică, ci coerentă. E o coerenţă vie care exclude deopotrivă risipirea în haosul afectelor şi încremenirea în mecanica abstracţiilor. Această coerenţă se naşte din tensiunea în care se reunesc (sub semnul bunului-simţ), susţinându-se şi sporindu-se reciproc, luciditatea şi sentimentul; scindarea acestei unităţi vii face ca ambele părţi esenţiale să sucombe iremediabil în prostie, ratând, ca atare, libertatea. Cum spune Paleologu, nu inteligenţa este contrariul prostiei; “contrariul prostiei e bunul-simţ”.
