Carte apărută demult, în colecţia Cotidianul, chiar în primul număr. Recunosc că am citit-o la recomandarea unei prietene, şi am achiziţionat-o dintr-un anticariat de pe strada Doamnei.
Am reuşit să o parcurg într-o zi, pentru că te ţine cu sufletul la gură şi nici nu este prea groasă (170 de pagini). Din punctul meu de vedere, prezintă cu umor (dar cu gust amar) o viaţă pe care doar ţi-o poţi închipui dar te doare sufletul gândindu-te că ar putea fi adevărat, că unii copii au parte de acest tratament şi sunt crescuţi în astfel de medii. O experienţă de viaţă pe care merită să o citeşti.
Prezentarea –mai elevată- de pe copertă spune că este: „Un roman care te cucereşte de la primele rânduri, de un umor nebun şi scris cu o vervă cate te obligă să nu-l laşi din mână. Povestea unui pui de arab abandonat de părinţi şi crescut de o evreică bătrână care îşi recapătă energia când se uită la portretul lui Hitler. Copilul se învărte printre prostituate, proxeneţi, comercianţi de doi bani şi drogaţi, de la care învaţă toate lecţiile cinismului, dar – printre picături- şi lecţia iubirii totale, mai puternică decât moartea mamei sale de împrumut. O poveste simplă cu care Romain Gary a câştigat premiul Gouncourt pentru a doua oară, sub numele de Emile Ajar. Romancierul a păstrat secretul acestui pseudonim, care n-a ieşit la iveală decât după sinuciderea sa, în 1980, când a dispărut şi misteriosul Ajar”.
