Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Tag: Paris

“Se numea Sarah”, de Tatiana de Rosnay

Interesantă şi emoţionantă. Bazată pe fapte reale, chiar dacă mare parte din ea este şi ficţiune. Mă bucur să citesc iar o carte scrisă de o jurnalistă, rod al unui efort de documentare depus de ea. Asta mă încurajează cumva, adică contrazice zicala că toţi ziariştii sunt nişte scriitori rataţi. Autoarea alternează momentele din prezent cu cele din trecut, din amintirea eroinei pe care de fapt nu a întâlnit-o niciodată, ci a întruchipat-o din cercetările şi documentările ei. La care a adăugat, cu sensibilitate, multă emoţie venită dintr-o bogată imaginaţie. Sper să pot vedea şi ecranizarea într-o zi, şi să nu mă dezamăgească, ca majoritatea filmelor făcute după cărţi. Romanul Elle s'appelait Sarah scris în anul 2006 a fost vândut ca drept de traducere si editare in douazeci de tari si la sfarsitul anului 2009 atinsese 2 milioane de exemplare vandute in intreaga lume. In anul 2010 romanul a fost ecranizat, pe un scenariu semnat de Gilles Paquet-Brenner si Serge Joncour, in regia lui Gilles Paquet-Brenner si avandu-i in distributie pe Kristin Scott Thomas, Mélusine Mayance si  Niels Arestrup.

Read More

Monica Lovinescu, “Jurnal Esential”

Pe lângă plăcerea citirii unui jurnal, gen literar preferat de mine, am dorit foarte mult să ştiu mai multe despre Monica Lovinescu. Pomenită destul de des în scrierile lui Liiceanu, ea „se revanşează” relatând despre el multiple însemnări. Dar nu asta este esenţa Jurnalului Monicăi Lovinescu, fiinţă despre care nu ştiam decât că este fiica criticului literar Eugen Lovinescu şi cea care a încălzit sufletele românilor cu emisiuni la Europa Liberă (pe care eu chiar dacă le auzeam rar în casă, nu le înţelegeam). Revenind la această culegere de note din intervalul 1981 – 2000, cartea este în fapt o punere pe tapet a activităţilor oamenilor de cultură din ţară şi din afara ei, a zbaterii românilor de a ieşi de sub dominaţia lui Ceauşescu. Adică, chiar dacă am trăit acea epocă, se pare că de la Paris lucrurile se ştiau cu mult mai bine decât le percepeam noi, la nivelul omului simplu. Spre exemplu, se pare că încă din 1985 erau semnale cum că Ceauşescu va fi dat jos, ori că au existat multiple tentative de protest în ţară, purtate de grupuri de oameni simpli. De asemenea, tot din Jurnal am aflat de bunele şi proastele obiceiuri ale lui Andrei Pleşu, de întâlnirile ideologice şi culturale ale lui Gabriel Liiceanu. Acesta din urmă a fost foarte apreciat de Monica Lovinescu şi soţul ei Virgil Ierunca. Prietenia lor a avut şi componente umane, Liiceanu oferindu-se spre exemplu să îngrijească de ei la bătrâneţe, dacă aceştia ar fi acceptat să se mute definitiv la Bucureşti. O carte-istorie, cu valoare mai mult de oglindă a unei epoci, decât literară. Dar merită citită. Părerea mea.

Read More