The Age Question #43: Alina Grecu, profesoara care alungă anxietatea de matematică
De 20 de ani, Alina Grecu alungă anxietatea de matematică din viața copiilor. Asta a făcut și cu copilul meu, pe vremea când avea nevoie de îndrumare și încredere la matematică.
Locuim în comune apropiate. Ne-am mai întâlnit prin oraș, cu diverse ocazii sau în comună, la cumpărturi. Am vorbit mereu firesc despre preocupările fiecăreia. Așa am aflat că Alina cocheta cu ideea de consiliere filosofică. Mi-a plăcut implicarea ei tot timpul. Îmi amintesc că în pandemie se plimba mult și avea un amic astronom cu care privea cerul. De-a lungul timpul, a ales mereu să treacă dincolo de rolul de profesoară de matematică, pentru că a avut preocupări care au scos-o din starea de confort a matematicii și au dus-o în domenii creative.
Mi-aș fi dorit și eu pre vremea mea un profesor care să-mi elimine anxietatea de matematică. Cred că sufeream de discalculie și nimeni nu mă credea că mi se face rău când văd cifre și formule și calcule în general. De aceea o admir din tot sufletul pe Alina și-i mulțumesc că a acceptat să răspundă la aceste întrebări.
Cine este Alina Grecu
Este doctor în Științele Educației. Predă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, ca asistent universitar. De 20 de ani îndrumă copiii la matematică. Caută mereu căi să îi împrietenească cu „regina științelor”. A creat jocul educațional „Ne jucăm cu Pitagora?”. Scrie despre educație și anxietatea de matematică în Ziarul Lumina și Contributors.
Vârsta și anxietatea de matematică, văzute de la catedră

Câți ani ai?
43 de ani.
Există o altă vârstă cu care te identifici în mintea ta? De ce?
Cred că mă identific cu vârsta de 39 de ani. Îmi e greu să cred că am trecut pragul de 40 de ani.
Te simți mai tânără decât vârsta ta, mai în vârstă sau exact cum te așteptai? Când simți cel mai mult vârsta pe care o ai? Te simți bătrână pentru vârsta ta? Tânără pentru vârsta ta? Exact cum trebuie? Ești în pas cu colegii tăi?
Mă simt mai tânără. Poate și pentru că lucrez cu copiii. Ei îți dau energie, te țin conectată la ce este nou. Au o inocență care te face și pe tine să nu iei viața prea în serios.
Ce îți place cel mai mult la vârsta pe care o ai acum?
Că pot fi generativă, cum ar zice Skinner. Sunt hotărâtă să dăruiesc din experiența mea de viață tinerilor. Astfel, scriu și traduc cărți pentru copii. Nu intru în competiție cu femeile tinere încercând să îmi ascund vârsta. Din contră, caut să construiesc cu tinerii.
Ce este dificil la această vârstă? Sau ce este dificil în a fi de vârsta ta?
Uneori mă confrunt cu stigma socială. Sunt femeie necăsătorită, așa că, la serviciu, mulți tind să mă încarce cu sarcini sau să pună reușitele mele pe seama faptului că nu am familie.
Ce te-a surprins cel mai mult la etapa aceasta a vieții, față de ce îți imaginai când erai mai tânără?
M-a surprins plăcut capacitatea mea de a construi și întreține relații. În tinerețe eram mai supărăcioasă. Dar cumva mi-am dat seama că tot ce rămâne după noi este povestea inimii. Ce am iubit. Cum am iubit. Pe cine am iubit.
Ce ți-a oferit înaintarea în vârstă până acum?
Mi-a oferit multe cărți bune, deși cărțile au apărut în viața mea ca o nevoie de a evada din lumea asta. Cărțile mi-au colorat viața. Am ajuns în înțelepciunea budistă, în universul dostoievskian, m-am identificat cu Zola, am vrut să fiu măcar pentru o zi Aurora Liiceanu ș.a.m.d. De fapt, viața asta mi-a oferit șansa unică de a nu trăi pe „pilot automat”, de a-mi cerceta viața. Cred că există o „artă de a trăi”, artă care, din păcate, nu se predă în școli. Fericirea are o componentă care se învață. Ține de a fi recunoscător, de a-ți face timp pentru ce îți place, de a fi departe de moduri defectuoase de a gândi.
Ce ai simțit că ai pierdut odată cu trecerea anilor? Cât de mult te întorci cu gândul la trecut și cum te influențează asta?
Am pierdut ambiția. Nu mai alerg după succes, mai exact după acea definiție a succesului care mi-a fost impusă de cei din jur. Acum definiția mea de succes este una simplă: succes = confort emoțional.
Ce ți-ai fi dorit să știi despre îmbătrânire când erai mai tânără?
Mi-aș fi dorit să știu despre conceptul „speranță de viață”. Cum deciziile noastre ne pot influența durata vieții. De îmbătrânire nu scapă nimeni, dar este fundamental să nu o privim drept o limitare. Chiar zilele trecute am văzut filmul „Hoinar prin munți”. Uite că dl Mititeanu a parcurs peste 30 de vârfuri montane după vârsta de 70 de ani.
Ce vârstă simți că ai în interior? Cum s-a schimbat nivelul tău de energie de-a lungul anilor?
Vârsta mea interioară nu e aceeași: uneori am încă 16 ani și mă bucur de zăpadă, de dans; uneori am 60 de ani și mă găsesc stoică, cu nasul în Marcus Aurelius.
Ce ajustări legate de îmbătrânire ai făcut recent, în ceea ce privește stilul, frumusețea, sănătatea?
Am reluat drumețiile montane. Merg lunar într-una. Încă port rochii deasupra genunchiului. Iau colagen. Și am grijă de ten. Vorba cântecului: „Everybody’s Free to Wear Sunscreen”.
Ce compromis refuzi să faci în fața trecerii timpului și de ce?
Eu cred că îmi pasă de oamenii din jur. Și nu accept ca eu să fiu tratată bine, iar colegul meu să nu fie. Nu îmi plac salariile confidențiale, primele netransparente, orice formă de bullying, de fapt.
De ce ești cel mai mândră în această etapă a vieții tale?
Sunt mândră că am în jur oameni care țin la mine. Sunt mândră de felul meu autodidact. Sunt mândră de elevii mei. Mă bucur că nu le e frică de matematică. Că știu ce e cu π și cu Fibonacci. Îl știu și pe Solomon Marcus, dragii de ei.
Ce speri să faci sau să experimentezi în anii care vin? Ce experiențe sau lucruri îți mai dorești să trăiești?
Mi-ar plăcea să învăț să înot. Voi lua niște cursuri în toamna aceasta. Mi-ar plăcea să invit mai des oamenii pe la mine pe acasă: la o masă (dar cine va găti? :) sau la o proiecție de film sub vița-de-vie din curtea mea.
Ce te sperie în legătură cu înaintarea în vârstă?
Mă sperie că nu voi mai avea forță fizică. Atât.
Ce îți oferă liniște când te gândești la anii care urmează?
Până la urmă, nu atitudinea pe care o adoptă omul în fața provocărilor vieții este cea mai mare libertate a sa? Îmi oferă liniște această posibilitate a alegerii atitudinii în fața provocărilor vieții. Solomon Marcus spunea că omul are nevoie de împrospătare, de ceva nou. Este un gând care îmi dă libertate, mai ales că în fiecare zi poți alege să faci ceva pentru prima dată, de la a gusta caracatiță gătită până la a juca biliard cu un amic din copilărie.
Ce sfat i-ai da versiunii tale mai tinere?
Să facă mai mult sport. Să aibă mai multă autocompasiune. Startul în viață e inegal. Unii pornim la linie, unii în avans, iar alții în spatele liniei. Contează ce faci cu ce ți s-a dat, dar contează să lași loc și neprevăzutului. Cumva noi, spre deosebire de vechii greci, nu mai înțelegem tragediile. Ne amăgim că totul depinde de noi. Că viața este meritocratică. Nu este.
Pe cine admiri dintre oamenii mai în vârstă și ce ai învățat de la acea persoană?
Bunicii mei au murit când eram mică. Așa că nu am mulți oameni în vârstă în jur. Am prețuit câțiva profesori de-ai mei, cum ar fi Ieronim Mihăilă, profesorul de astronomie din facultate. Era un om blând și generos în a te îndruma pe calea cunoașterii. O prețuiesc pe Aurora Liiceanu: scrie mult și bine.
Ce obicei zilnic te ajută să îți păstrezi energia și starea de bine?
Zilnic citesc. Zilnic merg destul de mult pe jos.
Cum îți sărbătorești zilele de naștere în prezent și ce înseamnă ele pentru tine acum?
În ultimii ani nu mi-am sărbătorit ziua de naștere. Pentru că ea a devenit prilej de introspecție. Este important să ne trăim viața fiind de partea noastră, și nu în mod egoist, ci doar făcându-ne timp pentru ce ne face bucurie.
Cum te gândești la finalul vieții?
Mă văd foarte bătrână, la un azil, alături de alte bătrâne simpatice.
Ce ai vrea ca oamenii mai tineri să înțeleagă despre îmbătrânire?
Că trebuie să îți accepți vârsta cu seninătate. Fiecare etapă a vieții are beneficiile sale.
Ce moment sau întâmplare din viață a schimbat cel mai mult direcția în care ai mers?
Studentă fiind, stăteam mult la bibliotecă, la BCU, la sala de filozofie. Acolo am descoperit o carte scrisă de Marie Cardinal: „Cuvinte care eliberează”. Așa am aflat de psihoterapie și am decis că voi apela și eu la un psiholog. Asta mi-a schimbat viața. M-am născut a doua oară datorită psihoterapeutului care m-a îndrumat mai mulți ani.
Care este cel mai mare regret al tău în viață? Dacă ai putea să o iei de la capăt, care este cel mai mare lucru pe care l-ai face diferit?
Cred că aș fi mai atentă la oamenii cărora le dedic timpul și energia mea. Târziu am înțeles cât de valoros este timpul.
Ce se află sus pe „lista ta de dorințe”? Ce speri să realizezi, să atingi sau de ce pur și simplu te bucuri înainte de a muri?
Sper că voi reuși să fac mai multe pentru copiii din Domnești, satul de unde sunt eu.
Ce principiu sau idee îți ghidează viața în prezent?
Cred că oamenii sunt cele mai importante idei. Putem învăța atâtea unii de la alții.
Dacă ar fi să descrii etapa actuală a vieții tale într-o singură propoziție, cum ar suna?
La răscruce de vânturi.
Ce înseamnă pentru tine o viață lungă trăită bine?
A face pluta în Marea Egee. Nu e prea greu. Dar trebuie să îți ții echilibrul și calmul.
Ce cărți, autori sau documentare recomanzi cuiva care vrea să privească viața și trecerea timpului cu mai multă înțelepciune?
Orice carte scrisă de Irvin Yalom. Poeziile lui Rumi. Și ale lui Omar Khayyam. Filocaliile.

Ce loc din lume ai recomanda cuiva care are nevoie să se reconecteze cu sine sau cu natura?
Plum Village din Franța. Sau, mai aproape, Delta Dunării.
Ce obicei de stil de viață, legat de mișcare, hrană, odihnă sau timp pentru tine, ai recomanda cuiva care vrea să îmbătrânească bine?
Să fie generos. Asta îi va aduce mereu bucurie și noi prieteni.
Dacă într-o zi ar trebui să apară câteva rânduri despre tine într-un necrolog sau într-o scurtă notă biografică, ce ai vrea să scrie acolo și cum ai vrea să te țină minte oamenii?
„Alina alină”, cum îmi zicea un amic.

Mai multe articole din rubrica The Age Question puteți citi aici.

Dacă ești preocupat/ă de sănătate, sensul vieții, stare de bine, abonează-te pe Substack la Longevity Mindset → substack.com/@oanagrecea

