The Age Question #34. Antonela Bujduveanu: „Cred că, indiferent de vârstă, este important să nu ne pierdem bucuria și pofta de viață”
Bucuria intră în povestea Antonelei Bujduveanu de la 17 ani, într-o iarnă. Strânsese banii primiți de ziua ei și l-a rugat pe psihologul liceului să o ducă la un orfelinat. Pregătise dinainte o listă cu copiii și vârstele lor, și un cadou pentru fiecare, mănuși, fulare, căciuli, dulciuri. Își amintește și acum îmbrățișările primite atunci, cu căldură și sinceritate, și spune că a înțeles, chiar din ziua aceea, cât de multă bucurie poate aduce un gest simplu în viața unui copil.
Astăzi, la 34 de ani, gestul acela a crescut într-un proiect de suflet. Antonela este jurist, soție și mamă, și conduce, alături de Eliza Cazan și Mihaela Stănișoara-Parteca, Asociația Schimbăm Povestea, prin care cele trei susțin copii cu proiecte, daruri și oportunități pentru un viitor mai bun. Este soția unui om politic, din partidul bun, cum aș zice eu celor care mă cunosc, dar pe Antonela o definește întâi cariera de jurist, de președinte de asociație, de mamă cu normă întreagă a doi copii (băiat și fată) și de soție în aceeași măsură fiindcă e firesc să-i fii alături celui drag.
Antonela a descoperit, surprinsă, cât de diferit simte acum vârsta de 34 de ani față de cum o vedea în copilărie. La 12 ani, când mama ei avea tot 34, diferența dintre ele i se părea enormă. E, de fapt, ideea din spatele rubricii The Age Question: cum simte fiecare, cu adevărat, vârsta pe care o are, dincolo de cifra din buletin.
La 34 de ani, Antonela respectă somnul și sportul, ca principii de prevenție pentru o viață lungă și sănătoasă. Aleargă de cel puțin trei ori pe săptămână, dimineața, cât timp copiii ei încă dorm, iar asta îi dă energie și un început bun de zi.
Cercetătorii de la Harvard arată că mișcarea, mai ales cu cât înaintăm în vârstă, reduce riscul de afecțiuni cronice precum diabetul, osteoporoza sau obezitatea. Alergatul Antonelei, la 34 de ani, este o investiție timpurie într-o vârstă și o viață mai bună.
Muncește de la 23 de ani, cum au făcut și părinții ei, și crede în familie, în echilibru și în puterea lucrurilor făcute din suflet. Alege curajul, în loc de teama de trecerea anilor, și își păstrează, orice s-ar întâmpla, firea optimistă și jovială. O viață lungă trăită bine înseamnă, pentru ea, împăcare cu sine, bucurie pentru ce are și oamenii dragi aproape; privește în urmă cu liniște și recunoștință și-și dorește să poată face asta toată viața. Sfatul pe care și l-ar da la o vârstă mai tânără e simplu: să se bucure, pentru că trăiește acum cea mai bună parte a vieții ei.
Bucuria, de la un orfelinat la Asociația Schimbăm Povestea

Câți ani ai?
34
Există o altă vârstă cu care te identifici în mintea ta? De ce?
Nu pot spune că mă identific cu o altă vârstă, dar mă regăsesc în entuziasmul pe care îl aveam la 23 de ani. Tocmai terminasem Facultatea de Drept și mă bucuram de prima vară fără cursuri, examene și sesiuni.
Încheiam un capitol important, urma să îmi încep primul job și eram nerăbdătoare să descopăr ce îmi rezervă viitorul. A fost o vară cu multe povești și începuturi frumoase. Cred că am păstrat ceva din starea mea de atunci, pentru că și astăzi privesc cu același entuziasm spre ceea ce urmează.
Te simți mai tânără decât vârsta ta, mai în vârstă sau exact cum te așteptai? Când simți cel mai mult vârsta pe care o ai?
Cred că mă simt exact cum ar trebui la 34 de ani. Totuși, sunt momente când parcă mă întorc puțin în timp. Dimineața, când pregătesc ghiozdanele copiilor și ne grăbim să plecăm, retrăiesc emoția de elevă de altădată, neștiind ce zi mă așteaptă. Când sunt alături de copiii pe care îi sprijinim prin asociație (Asociația Schimbăm povestea, fondată împreună cu Eliza Cazan și Mihaela Stănișoara-Parteca), energia și bucuria lor mă fac să mă simt din nou copil. Iar când merg la părinții mei, în Constanța, și intru în camera mea, parcă redevin liceeană pentru câteva clipe.
Ce îți place cel mai mult la vârsta pe care o ai acum?
Îmi place tot la vârsta pe care o am acum și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Fac ceea ce îmi place și am o familie minunată. Mă bucur de etapa în care sunt și de tot ceea ce am construit până acum.
Ce este dificil la această vârstă? Sau Ce este dificil în a fi de vârsta ta?
La vârsta mea puțin dificil este tocmai că, aparent, nu sunt încă „în vârstă”. E un paradox pe care îl întâlnesc uneori: pentru unii oameni sunt prea tânără pentru lucruri mari sau pentru a mi se acorda, din start, încredere.
Dar de ce ar trebui ca munca, priceperea sau autoritatea să fie atribute doar celor „mari”? Eu nu le spun niciodată copiilor mei: „Lasă, ai timp să înveți sau să muncești când vei fi mare.” Din contră. Cred că avem datoria să îi încurajăm și să îi susținem pe cei care vin din urmă, să le dăm încredere și spațiu să crească. Pentru că viitorul este al lor, iar rolul nostru este să îi ajutăm să fie pregătiți pentru el.
Ce te-a surprins cel mai mult la etapa aceasta a vieții, față de ce îți imaginai când erai mai tânără?
M-a surprins să realizez că 34 de ani nu e deloc o vârstă atât de mare pe cât mi se părea în copilărie. Când aveam 12 ani, mama avea 34, și mi se părea foarte mare, nu bătrână, dar simțeam o diferență uriașă între noi. Oamenii ne spuneau că suntem ca trei surori, eu, sora mea și mama, și eu nu înțelegeam cum pot spune așa ceva. Acum, ajunsă chiar eu la 34 de ani, văd lucrurile cu totul altfel.”
Ce ți-a oferit înaintarea în vârstă până acum?
Cred că cel mai frumos lucru pe care mi l-a oferit înaintarea în vârstă este familia pe care o am alături de soțul meu și de copiii mei. Este cel mai important lucru din viața mea pentru care sunt foarte recunoscătoare.
Câți prieteni ai avut în tinerețe și câți ai acum? Câți din prietenii din tinerețe îți sunt prieteni și acum? (răspunde dacă ai în jur de 50 de ani)
Am văzut că această întrebare este adresată celor care au în jur de 50 de ani, dar am vrut să răspund și eu. 😊 Sunt absolventă a Colegiului „Mircea cel Bătrân” din Constanța, unde am fost atât la gimnaziu, cât și la liceu, și este un lucru de care mă mândresc foarte mult. Pot spune cu bucurie că prieteniile pe care le-am legat pe holurile școlii gimnaziale și apoi ale liceului sunt încă prezente în viața mea și că acei oameni fac parte și astăzi din ea. Mai mult decât atât, acum și copiii noștri s-au împrietenit și se joacă împreună.
Ce ai simțit că ai pierdut odată cu trecerea anilor? Cât de mult te întorci cu gândul la trecut și cum te influențează asta?
Cred că am pierdut puțin din libertatea de a face lucrurile spontan. Când eram mai tânără, aveam mult mai mult timp și puteam decide de pe o zi pe alta ce vreau sa fac. Acum, timpul meu este împărțit între familie, copii și proiectele pentru asociație, iar momentele în care pot să mă opresc și să nu am nimic de făcut sunt foarte rare. Nu regret deloc felul în care arată viața mea acum, dar uneori îmi este dor de acea versiune a mea care avea timp și nu se grăbea nicăieri.
Ce ți-ai fi dorit să știi despre îmbătrânire când erai mai tânără?
Că nu te mai poți întoarce vreodată la varianta ta tânără.
Ce credeai în tinerețe despre iubire, bani, relații, frumusețe și success și ce crezi acum?
Cred că, așa cum mi s-a insuflat încă de mică de către părinții mei, iubirea, armonia și aprecierea sunt cele mai importante. De acolo cred că pleacă totul. Dacă te simți iubit și apreciat, ai relații mai bune cu familia, colegii și prietenii, iar cu o minte liniștită și clară vine și succesul.
Interesant este că, deși au trecut anii și am văzut lucrurile din diferite perspective, în continuare cred exact la fel. Poate că s-au schimbat multe în jurul meu, dar aici nu mi-am schimbat deloc părerea. Poți să ai succes, bani sau să rezolvi o mulțime de lucruri, dar dacă ajungi acasă și nu ești liniștit și fericit, simți că, de fapt, nu ai câștigat mare lucru.
Ce vârstă simți că ai în interior? Cum s-a schimbat nivelul tău de energie de-a lungul anilor?
În interior, cred că mă simt mai tânără decât cei 34 de ani pe care îi am. Nu simt că mi s-a schimbat energia, ci mai degrabă că am învățat să o folosesc altfel. Am avut perioade foarte intense, mai ales în timpul celor două sarcini, când am descoperit că pot mult mai mult decât credeam. Și cred că și acum funcționez la fel: când spun că nu mai pot, de cele mai multe ori, mai pot puțin.
Ce ajustări legate de îmbătrânire ai făcut recent, în ceea ce privește stilul, frumusețea, sănătatea?
Încerc să am mai multă grijă de mine, în special să dorm suficient și să fac mișcare. Mă străduiesc să ies la alergat cel puțin de 3 ori pe săptămână, dimineața, cât timp copiii încă dorm. Mă ajută să mă simt mai bine, să am mai multă energie și să îmi încep ziua într-un mod bun.
Ce compromis refuzi să faci în fața trecerii timpului și de ce?
Refuz să las trecerea timpului să îmi schimbe firea optimistă și jovială. Chiar și în momentele grele, vreau să îmi păstrez umorul și încrederea că lucrurile se vor așeza. Cred că, indiferent de vârstă, este important să nu ne pierdem bucuria și pofta de viață.
De ce ești cea mai mândră în această etapă a vieții tale?
Sunt cea mai mândră de familia pe care o am și de felul în care am reușit să construiesc o viață care mă împlinește. Sunt mândră și de ceea ce am construit prin Asociația Schimbăm Povestea și de faptul că pot face ceva cu sens pentru ceilalți.
Ce speri să faci sau să experimentezi în anii care vin? Ce experiențe sau lucruri îți mai dorești să trăiești?
În anii care vin, îmi doresc să continui activitatea în cadrul asociației și să reușim să ajutăm cât mai mulți copii. Sper să le oferim sprijinul de care au nevoie și să văd că implicarea noastră aduce schimbări frumoase în viețile lor. Pe plan personal, îmi doresc să mă bucur de cât mai multe momente alături de familie și să trăiesc experiențe frumoase împreună cu cei dragi.
Ce te sperie în legătură cu înaintarea în vârstă?
Oh! Că imbatrânesc parinții mei.
Ce îți oferă liniște când te gândești la anii care urmează?
Soțul meu.

Ce sfat i-ai da versiunii tale mai tinere?
Bucură-te! Trăiești cea mai bună parte a vieții tale acum! Azi!
Pe cine admiri dintre oamenii mai în vârstă și ce ai învățat de la acea persoană?
Pe tatăl meu, fără doar și poate! De la el am învățat să am răbdare, să nu reacționez impulsiv și să aleg cu grijă oamenii pe care îi las aproape de mine. Încă din copilărie mi-a spus că, în afară de familie, pot alege cu cine să mă așez la masă și cui să îi ofer timpul meu. M-a învățat să aleg oamenii care îmi respectă valorile, care îmi fac bine și în preajma cărora pot fi eu însămi. Este un principiu după care mă ghidez și astăzi.
Ce obicei zilnic te ajută să îți păstrezi energia și starea de bine?
Pentru energie, alergatul de dimineață mă ajută foarte mult. Iar pentru starea de bine, după ce culcăm copiii, eu și soțul meu stăm adesea de vorbă, povestim cum ne-a fost ziua și despre planurile pe care le avem pentru viitor. Sunt momente simple, dar foarte importante pentru mine.
Cum îți sărbătorești zilele de naștere în prezent și ce înseamnă ele pentru tine acum?
Îmi sărbătoresc zilele de naștere cu familia mea, oriunde și oricum. Atâta timp cât suntem împreună și suntem cu toții sănătoși, nu mai contează nimic altceva.
Ce moment sau întâmplare din viață a schimbat cel mai mult direcția în care ai mers?
Aveam 17 ani când am trăit un moment care mi-a influențat direcția în viață. Strânsesem câțiva bani cu ocazia zilei mele de naștere și i-am cerut psihologului liceului să mă însoțească la un orfelinat. Am cerut dinainte lista copiilor și vârstele lor și am pregătit pentru fiecare câte un cadou. Era iarnă, așa că le-am cumpărat mănuși, fulare, căciuli și dulciuri.
Îmi amintesc foarte clar ziua aceea. Stăteam în mijlocul copiilor și îi strigam pe rând, după listă, ca să își primească darurile. Când veneau spre mine, mă îmbrățișau cu atâta căldură și sinceritate, încât momentul acela mi-a rămas în suflet. Cred că atunci am înțeles cât de mult poate însemna un gest simplu și cât de multă bucurie poți aduce în viața unui copil.
Care este cel mai mare regret al tău în viață? Dacă ai putea să o iei de la capăt, care este cel mai mare lucru pe care l-ai face diferit?
Nu am un regret. Dacă aș putea să o iau de la capăt, aș face totul la fel. Cred că fiecare alegere, fiecare experiență și fiecare greșeală m-au adus exact în locul în care sunt astăzi.
Ce principiu sau idee îți ghidează viața în prezent?
Echilibrul este cel care îmi ghidează viața. Încerc să nu mă îndepărtez de principiile mele, să fac bine ori de câte ori pot și să nu uit niciodată că familia este cea mai importantă.
Dacă ar fi să descrii etapa actuală a vieții tale într-o singură propoziție, cum ar suna?
Etapă de dezvoltare!
Ce înseamnă pentru tine o viață lungă trăită bine?
Să fii împăcat cu tine, să te bucuri de ceea ce ai și să îi ai aproape pe oamenii pe care îi iubești, să poți privi în urmă cu liniște și recunoștință.
Ce cărți, autori sau documentare recomanzi cuiva care vrea să privească viața și trecerea timpului cu mai multă înțelepciune?
Marcus Aurelius – Gânduri căre sine însuși.
Ce loc din lume ai recomanda cuiva care are nevoie să se reconecteze cu sine sau cu natura?
Nu știu ce loc aș putea recomanda altcuiva, pentru că fiecare își găsește liniștea în felul său. Eu, când simt nevoia să mă reconectez, merg la părinții mei, în locul în care am copilărit. Acolo mă bucur de timpul petrecut împreună și de serile în care stau la povești cu mama până târziu. Iar mâncarea pregătită de ea face întotdeauna întoarcerea acasă și mai frumoasă.
Ce obicei de stil de viață – legat de mișcare, hrană, odihnă sau timp pentru tine – ai recomanda cuiva care vrea să îmbătrânească bine?
Aș recomanda să doarmă bine și să facă mișcare cât mai des. Cred că odihna și mișcarea sunt foarte importante pentru a îmbătrâni frumos și sănătos.


Dacă ești preocupat/ă de sănătate, sensul vieții, stare de bine, abonează-te pe Substack la Longevity Mindset → substack.com/@oanagrecea
