#StillWriting cu Mihaela Stănișoară-Parteca: „Scriu la primul roman, un vis amânat mulți ani, căruia am decis să îi fac loc”

Mihaela Stănișoară-Parteca scrie, în fiecare dimineață, la o masă din cafeneaua Wild Souls din Atena, orașul în care locuiește de trei ani, alături de soțul ei diplomat și de copilul lor. Pune pe hârtie povestea primului său roman, un vis amânat de mulți ani. Momentul ideal nu vine niciodată dacă nu-i faci tu loc, iar Mihaela a decis, printre îndatoririle de mamă și de soție de diplomat, să își dedice timp acestui proiect.

La Mihaela Parteca am ajuns prin Eliza Cazan, care mi-a povestit, în interviul de la rubrica StillWriting, despre Asociația Schimbăm Povestea, pe care a fondat-o împreună cu Mihaela și cu Antonela Bujduveanu, și atunci am știut că vreau să le cunosc și pe ele.

Mihaela e de formație jurist, a lucrat în turism, are un doctorat în Administrarea Afacerilor și ani întregi de experiență în administrația publică centrală, ultima poziție ocupată fiind cea de director general adjunct. De când soțul ei e la post diplomatic la Ambasada României la Atena, și-a pus cariera în plan secund pentru câțiva ani, ca să crească un copil mic într-o țară străină și să sprijine activitatea diplomatică a familiei. Despre disciplina din spatele romanului și ce înseamnă pentru ea scrisul, povestește în rândurile de mai jos.

Mihaela despre roman: „Este probabil cea mai personală formă de scris pe care am experimentat-o”

Când ai început să ții un jurnal (sau un fel de agendă personală)? Dacă nu ții un jurnal în adevăratul sens, există totuși un mod în care îți „așterni” gândurile sau emoțiile?

Plăcerea de a scrie cred că a existat dintotdeauna. Am observat încă de la o vârstă fragedă că îmi este ușor să îmi aștern gândurile pe hârtie și să le dau o formă coerentă, chiar și atunci când scriam pentru un proiect sau un eseu și aveam deja un subiect bine stabilit.

Nu țin un jurnal în sensul clasic al cuvântului, însă am început, în sfârșit, să scriu un roman de dragoste, un vis pe care îl am de mulți ani, dar pentru care până acum nu am reușit să îmi fac suficient timp. Este probabil cea mai personală formă de scris pe care am experimentat-o. Personajele și dialogurile sunt create de mine de la zero, dar inevitabil ajung în ele și gânduri, emoții sau fragmente din felul în care eu privesc lumea, transformate și adaptate poveștii lor.

Cum arată obiceiul tău de a scrie? Ai o rutină anume sau e ceva spontan?

Înainte să încep efectiv romanul, scrisul meu era mai degrabă spontan. Notam în telefon câte un monolog, o replică sau un schimb de replici pe care mi-l imaginam între niște personaje care, la momentul respectiv, nici măcar nu existau cu adevărat. Cartea era încă doar o dorință pe care o țineam pentru mine. Inspirația putea veni dintr-o întâmplare personală, dintr-o scenă de film sau de serial pe care eu aș fi scris-o altfel sau chiar dintr-o imagine ori un citat care mă punea pe gânduri.

De când am început însă să lucrez serios la roman, scrisul a devenit o rutină. Cel mai bine scriu în prima parte a zilei. După ce îmi las băiatul la școală, merg la cafeneaua Wild Souls (din Atena), deschid laptopul și pentru câteva ore intru în lumea mea. Uneori scriu și seara, după ce adoarme băiatul meu și casa devine liniștită, dar diminețile rămân timpul meu preferat.

Ce fel de instrumente folosești? Ce agendă sau caiet preferi? Ai un brand preferat? 

Scriu direct pe laptop și am ales de la început să lucrez într-un format cât mai apropiat de cel în care îmi imaginez cartea finală. Probabil este și partea foarte organizată din mine care se manifestă aici. Îmi place să am capitole distincte și să știu ce rol are fiecare în firul poveștii.

Structura mă ajută și creativ: știu unde vreau să ajung, cât spațiu vreau să acord unei scene și când este momentul să merg mai departe. Încerc să păstrez un echilibru între detaliile care dau viață unei povești și ritmul care îl face pe cititor să vrea să întoarcă pagina.

Scrii zilnic sau doar când simți că ai nevoie?

Scriu în fiecare zi din timpul săptămânii, aproximativ trei ore pe zi. Mi-am dat seama destul de repede că, pentru mine, disciplina este foarte importantă. Nu vreau să las romanul să depindă exclusiv de inspirație sau de dispoziția unei anumite zile.

Îl tratez, într-un fel, ca pe o responsabilitate profesională: mă așez și scriu. Diferența este că aceasta este o „muncă” pe care o aștept cu nerăbdare. Nu mă obosește, ci mă relaxează și mă desprinde pentru câteva ore de tot ceea ce se întâmplă în jur. Evident, sunt zile în care scriu mai ușor și zile în care inspirația vine mai greu, dar încerc să nu negociez prea mult cu rutina pe care mi-am creat-o.

Ritualul din jurul romanului: „masa mea preferată din cafenea, laptopul, o cafea rece și apă”

 

Ce notezi, de obicei? Gânduri, vise, idei, liste, planuri, schițe, desene, întrebări, colaje?

Dacă mă gândesc mai bine, aplicația Notes din telefon este probabil jurnalul meu contemporan. Acolo se amestecă aproape tot ce înseamnă viața mea de zi cu zi: liste de „to do”, programul și meniul băiatului, cumpărături, idei, planuri de vacanță și, din când în când, câte o replică sau o idee pentru carte.

Nu este un jurnal în sens romantic, cu pagini scrise de mână, dar este cu siguranță locul în care îmi organizez viața și în care ajung multe dintre gândurile pe care nu vreau să le pierd.

Ai un spațiu preferat unde îți place să scrii sau să reflectezi?

Da. Am o cafenea preferată (Wild Souls) și chiar o masă preferată la care îmi place să mă așez cu laptopul și să scriu. A devenit într-un fel „biroul” meu pentru roman.

În paralel, încerc să îmi creez și acasă un spațiu dedicat scrisului, un colț care să fie al meu și în care să mă simt confortabil și inspirată. Cred că locurile încep să capete o energie a lor atunci când le asociem constant cu ceva ce ne face bine.

Există un moment al zilei care se potrivește cel mai bine cu scrisul tău?

Prima parte a zilei, fără îndoială. După ce îmi las băiatul la școală, am câteva ore în care mintea mea este cel mai limpede și mă pot concentra foarte bine. Uneori apare însă și inspirația de noapte, când adoarme toată lumea din casă și se face liniște.

Ai un ritual legat de asta? (muzică, băutură caldă, liniște, mirosuri, lumânări etc.)

Ritualul meu este destul de simplu: masa mea preferată din cafenea, laptopul, o cafea rece și apă. Este suficient cât să îmi transmită că începe timpul meu de scris.

Iar în serile în care scriu acasă și am dispoziția potrivită, uneori schimb cafeaua rece cu un pahar de vin roșu.

Cum simți că te ajută acest obicei?

Mă hrănește sufletește. Cred că sentimentul vine mai ales din faptul că, în sfârșit, îmi acord mie însămi timpul necesar pentru un vis pe care l-am avut foarte multă vreme: acela de a scrie o carte și, sper eu, de a deveni într-o zi un autor publicat.

Dincolo de rezultatul final, există ceva foarte valoros și în faptul că am început. Mult timp a fost un „mi-ar plăcea cândva”. Acum este ceva ce fac în fiecare zi.

Romanul pe care Mihaela credea că îl va scrie

Ți se întâmplă să scrii mai mult decât un jurnal? Poezie, eseuri, povești? Câte ore pe zi scrii? Ai un ritual de a intra în flow? Ai scris cartea pe care credeai că o vei scrie?

Sunt, deocamdată, un scriitor aspirant. Cartea pe care credeam că o voi scrie este chiar cea la care lucrez acum. Nu pot spune încă „am reușit”, dar îmi place foarte mult faptul că pot spune „am început”.

Sper să reluăm conversația peste o vreme și atunci să îți pot spune că am dus povestea până la capăt și că romanul meu și-a găsit cititorii.

Desenezi? Lipești imagini sau bilețele? 

Nu, deloc. Probabil aici se vede din nou partea mea practică: pentru mine scrisul este mai mult despre cuvinte și structură decât despre obiectul în care scriu.

Îl ții ascuns sau îl lași la vedere? Îl citește cineva vreodată? 

Până acum nu am împărtășit cu nimeni ceea ce am scris din roman. Simt nevoia să îl termin înainte să îl las să intre sub privirea altcuiva.

Este un proiect foarte personal și vreau să îi dau întâi forma în care cred eu, înainte să încep să ascult părerile celorlalți. După aceea, cu siguranță va veni și momentul în care va trebui să îi dau drumul în lume.

Ce jurnale celebre sau autori de jurnale te-au inspirat?

Nu am un jurnal celebru care să mă fi influențat în mod special. Sunt mult mai apropiată de ficțiune și de romane. Dacă ar fi să aleg o carte la care mă întorc cu drag, ar fi Mândrie și prejudecată, de Jane Austen.

Îmi plac inteligența dialogurilor, observația fină asupra oamenilor și felul în care relațiile dintre personaje se construiesc prin lucruri spuse, dar și prin foarte multe lucruri nespuse.

Ce cărți de tip jurnal, memorii, autobiografii, scrisori ai în bibliotecă? Sau care ți-au rămas în minte din cele citite? Ce ai recomanda cititorilor?

Aici prefer să fiu sinceră: nu citesc suficient de mult acest gen încât să simt că pot face o recomandare cu adevărat asumată. Lecturile mele merg mai degrabă către ficțiune, așa că las recomandările de memorii și jurnale celor care cunosc mult mai bine genul.

De la idee la primul capitol: cum a pornit romanul Mihaelei

Crezi că genul „jurnal” este unul relevant și astăzi? În ce fel te ajută sau te inspiră?

Cred că nevoia din spatele jurnalului este foarte actuală, chiar dacă forma s-a schimbat. Eu nu țin un jurnal în sens clasic, dar descopăr în scrierea romanului ceva foarte asemănător: posibilitatea de a da o voce unor gânduri și trăiri pe care poate nu le-am exprimat suficient în viața reală.

Doar că eu le împrumut personajelor mele. Le transform, le așez în alte contexte și, pentru câteva ore, evadez din realitatea mea în lumea lor. Mi se pare una dintre cele mai frumoase forme de libertate pe care mi le oferă scrisul.

Ce i-ai spune cuiva care vrea să înceapă să țină un jurnal, dar nu știe de unde să pornească?

Să înceapă pur și simplu. Și apoi să continue.

Eu cred foarte mult în consecvență. Dacă aștepți de fiecare dată să ai timp, dispoziție și inspirație în același moment, riști să amâni la nesfârșit. Scrie puțin, dacă atât poți în ziua respectivă, dar scrie. Uneori inspirația vine înainte să începi, alteori te găsește abia după ce te-ai așezat la masă.

Ce recomandări, sfaturi sau vorbe înțelepte ai vrea să le împărtășești celor care vor să fie inspirați în ceea ce fac sau scriu?

Pentru mine a funcționat foarte bine să transform inspirația în acțiune cât mai repede. În ziua în care ideea romanului meu a devenit suficient de clară, nu am lăsat-o pentru „când voi avea timp”. Am scris imediat o scurtă descriere, ca textul de pe coperta a patra a unei cărți, apoi am făcut fișele personajelor și am început să împart firul narativ în capitole.

La sfârșitul acelei zile am avut un sentiment extraordinar de satisfacție. Cred că acela a fost momentul în care dorința de „a scrie cândva o carte” s-a transformat într-un proiect real.

Așa că sfatul meu ar fi să nu așteptăm condițiile perfecte. Să ne facem puțin loc pentru lucrurile pe care spunem că ni le dorim și să facem primul pas cât timp entuziasmul este încă acolo.

Mihaela, acasă între Atena, București și Constanța

Unde locuiești în prezent? Unde este acasă pentru tine?

În prezent locuiesc în Atena, împreună cu soțul meu și copilul nostru. Soțul meu este diplomat și se află aici la post, iar noi îl însoțim.

După trei ani, Atena a devenit și ea „acasă”. Dar acasă pentru mine nu mai este un singur loc. Este și Bucureștiul, orașul în care m-am mutat în urmă cu mai bine de un deceniu și în care mi-am construit o mare parte din viața adultă. Iar pentru copilul din mine, acasă va rămâne probabil întotdeauna Constanța, la părinții mei, în locul în care am crescut.

Poate că, odată cu anii, „acasă” devine mai puțin o adresă și mai mult suma locurilor în care sunt oamenii și bucățile de viață care contează pentru noi.

Pentru anul acesta te gândești să renunți la ceva din ce faci și/sau să adaugi ceva nou în rutina vieții tale? Ce ți-ar simplifica cel mai mult viața? Ce obiceiuri te bucură nespus?

Nu simt nevoia să renunț la ceva, ci mai degrabă să fac loc unor proiecte care au sens pentru mine. Unul dintre ele este implicarea mea în Asociația Schimbăm Povestea. Este un proiect care mă bucură enorm, atât prin oamenii alături de care îl construim, cât și prin misiunea lui.

Cred profund că educația poate schimba destine, iar facilitarea accesului la educație pentru copiii din medii defavorizate este una dintre acele cauze în care simt că merită să investesc timp și energie.

În plan profesional, la întoarcerea în România, îmi doresc să fac și pașii necesari pentru a preda la nivel academic. Este o direcție care vine firesc după anii de studiu și experiența profesională acumulată și pe care mi-ar plăcea foarte mult să o dezvolt.

Iar dacă mă gândesc la lucrurile care mă bucură nespus, dincolo de proiecte și planuri, este timpul petrecut cu familia mea în formula ei extinsă. Sunt foarte legată de familie și îmi plac momentele în care reușim să fim cu toții împreună: părinți, copii, bunici, frați, oameni dragi. Poate și pentru că în această perioadă locuim departe de casă, am ajuns să prețuiesc și mai mult timpul acesta simplu, în care nu trebuie să facem neapărat ceva special. Faptul că suntem împreună este, de multe ori, suficient.

Din ce îți câștigi existența? Care e jobul tău principal și cât din ceea ce faci acolo are legătură cu scrisul?

Profesional, sunt director general adjunct în administrația publică centrală, în domeniul turismului. Am studiat și am lucrat în turism și ospitalitate cea mai mare parte a vieții mele profesionale, iar parcursul academic m-a dus până la studiile doctorale în Administrarea Afacerilor.

Scrisul, deși într-o cu totul altă formă decât cel literar, a fost mereu prezent în munca mea. Am lucrat de-a lungul anilor la campanii naționale de marketing, documente și acorduri bilaterale, legislație și poziții oficiale ale României, dar și la discursuri pentru demnitari români, inclusiv la nivel de prim-ministru. Așa că, privind retrospectiv, probabil am scris mult mai mult în viața profesională decât realizam.

În prezent sunt suspendată din funcție pe perioada în care îmi însoțesc soțul, diplomat în cadrul Ambasadei României la Atena. Este o etapă diferită a vieții mele: mă dedic creșterii copilului nostru, îmi scriu romanul, sunt implicată în proiectele Asociației Schimbăm Povestea și, atunci când este nevoie, îl sprijin pe soțul meu în activitățile diplomatice și cele dedicate comunității românești.

Este poate o perioadă mai puțin liniară profesional, dar una în care am descoperit că pot face loc unor lucruri pe care, într-un ritm obișnuit de viață, le-am amânat multă vreme.

Scurt BIO Mihaela Stănișoară-Parteca

Mihaela Stănișoară-Parteca este jurist, profesionistă în turism și doctor în Administrarea Afacerilor, cu ani de experiență în administrația publică centrală. Locuiește în prezent în Atena, este mamă și implicată în Asociația Schimbăm Povestea, proiectul prin care aduce educația mai aproape de copiii care au cea mai mare nevoie de ea. Într-un capitol nou, foarte personal, al vieții ei, scrie primul roman, un vis amânat mulți ani, căruia a decis, în sfârșit, să îi facă loc.

O găsești pe Instagram: @parteca_mihaela. Asociația Schimbăm Povestea are propriul cont: @schimbam_povestea.

Citește și celelalte interviuri din rubrica #StillWriting.