Ajungem, la un moment dat, să nu mai vrem doar timp. Vrem sens. Vrem direcție. Vrem să nu trăim degeaba – să nu ne trezim, la final, că am fost cuminți, punctuali, eficienți, dar goi. Că am bifat, dar n-am simțit. Că am muncit, dar n-am ales. Că am trăit, dar n-am câștigat nimic din viața aia. Nimic care să ne țină în picioare când toate celelalte se clatină.
Într-un moment în care mă preocupă din ce în ce mai puțin cum îmi optimizez programul și din ce în ce mai mult cum îmi protejez claritatea interioară, am dat peste o carte care m-a pus pe gânduri: “O viață câștigată: Scapă de regrete, alege să fii împlinit” de Marshall Goldsmith (editura Act și Politon, 2024). E o carte despre asumare, sens și despre prețul pe care-l plătim atunci când nu ne dăm voie să ne trăim viața pe bune.
„Regretul este contraponderea deprimantă la găsirea împlinirii într-o lume complexă”, zice Goldsmith. Poate știți, ca și mine, cum e. Regretul nu vine dintr-o singură decizie proastă, ci din acumulări de tăceri, amânări, alegeri făcute pe pilot automat. Regretul care vine nu din ce-am făcut, ci din tot ce n-am avut curaj să facem. Din amânări, din „nu acum”, din „poate după ce termin cu asta”. Din obediență. Din rușinea de a spune: asta vreau eu, nu ce credeți voi că ar trebui să vreau.
Marshall Goldsmith numește asta boala occidentală a lui „voi fi fericit când…” – iar eu, ca mulți alții, am fost contaminată.
Goldsmith e elegant și direct în același timp. Te obligă să-ți pui întrebările grele – cele pe care le tot eviți pentru că sunt incomode, dar fără de care nu te poți schimba. Te întreabă, de exemplu, dacă viața pe care o trăiești azi e un mod real de a-ți găsi împlinirea sau doar o formă de resemnare, pentru că nu-ți poți imagina o alternativă.
M-a izbit întrebarea asta: „Îmi trăiesc viața actuală pentru că acesta e modul în care aleg să găsesc împlinirea sau pentru că nu-mi pot imagina o alternativă?”
„Trăim o viață câștigată atunci când alegerile, riscurile și efortul pe care ni le asumăm în orice moment corespund unui obiectiv esențial din viața noastră, indiferent de rezultatul final.”
Autorul îți cere să te oprești și să te întrebi pentru cine trăiești cu adevărat. Pentru validarea celorlalți? Pentru părinții din capul tău? Pentru un CV? Sau pentru o viață în care „realizarea, implicarea, menirea, sensul, relațiile și fericirea” sunt pe bune, nu doar cuvinte puse pe un vision board?
Citind, am realizat că trăim adesea versiunea altcuiva despre viață și mă confrunt în prezent cu dilema asta din perspectiva fiicei mele. Nu crede că o diplomă de facultate valorează ceva, iar exemplul personal o ia ca o transpunere a vieții mele asupra ei. Nu vreau să facă ca mine dar nici nu-mi iese din cap că varianta mea este cea potrivită ei. Oricum, nu am suficiente argumente să o conving de nimic. Dar regret că nu mă ascultă, de frică să nu simtă lipsa diplomei așa cum am simțit-o eu până mi-am luat-o. Referitor la facultate, Goldsmith mă susține spunând așa: “Facultatea este locul în care mergem să ne reinventăm, să rupem legăturile cu trecutul, să devenim persoana care ne-am dorit întotdeauna să fim, dar am fost împiedicați de oameni care știau mai bine”.
Ne e greu să recunoaștem că greșim sau regretăm ceva, pentru că am fost învățați că adaptarea e virtute și că autocontrolul e maturitate. Dar nu e maturitate să te blochezi într-un rol care nu-ți mai vine. Nu e înțelepciune să refuzi schimbarea doar ca să pari consecvent. „Trăim o viață câștigată atunci când alegerile, riscurile și efortul pe care ni le asumăm în orice moment corespund unui obiectiv esențial din viața noastră, indiferent de rezultatul final.”
Poate că, la o anumită vârstă, nu mai vrei să demonstrezi nimic nimănui, dar începi să-ți dai seama cât de puțin ți-ai fost loial ție însăți. Și atunci, în loc să-ți spui „e prea târziu”, ajungi la ideea asta:
„Nu este niciodată prea târziu pentru a reflecta, fiindcă, atâta vreme cât respiri, mai ai timp.”
Factorii împlinirii identificați de Goldsmith ca un câștig:
- Menirea
- Sensul
- Realizarea
- Relațiile
- Implicarea
- Fericirea
Cel mai relevant indicator al acțiunilor tnoastre îl reprezintă acțiunile din prezent. “Cel mai relevant indicator cu privire la persoana care vei fi în cinci ani este persoana care ești acum“.
Ce înseamnă, de fapt, o viață câștigată
Una dintre ideile cu impact din carte este aceea că o viață câștigată presupune trei lucruri:
- să-ți trăiești propria viață, nu versiunea altcuiva,
- să faci un obicei zilnic din „a câștiga” – chiar și în cele mai mici alegeri, și
- să legi acele alegeri de ceva mai important decât ambiția personală.
Am stat și m-am gândit, ca să văd mai clar: ce e important pentru mine? Unde am confundat efortul cu sensul? Ce-ar rămâne din mine dacă aș închide mâine toate proiectele, toate conturile, toate rolurile?
Goldsmith reia testul celebru al bezelei – despre autocontrol și satisfacția amânată. Dar nu ne cere să devenim martiri în numele perfecțiunii. Dimpotrivă, spune el: „Viața este un permanent test al bezelelor, dar nu există o medalie pentru cele mai multe bezele nemâncate.” Asta m-a făcut să mă simt mai bine. Uneori trebuie să alegi sacrificiul. Alteori, trebuie doar să-ți dai voie să te bucuri. Dar să nu amânăm mereu “bezeaua” (recompensele), uneori e bine să profiți atunci de ea…
Marshall Goldsmith propune cititorilor să noteze: „Care este calitatea lor nebănuită, cea care i-ar face pe oameni să spună – cine-ar fi știut?”. Și ne cere să nu mai confundăm cine sunt cu cine eram. „Persoana care ai fost cândva nu este egală cu o sentință pe viață de a rămâne aceeași persoană astăzi sau în viitor.”
Nu vi s-a întâmplat să gândiți într-un fel despre o persoană și apoi să vă surprindă cu o altă atitudine? Dar totuși să o “judecați” după ce știați, cândva, despre ea?
Un alt mesaj care m-a pus pe gânduri: „Regretul este prețul pe care-l plătești pentru neplata prețului.” Adică pentru fiecare dată când n-ai avut curajul să plătești prețul real – al disciplinei, al sincerității, al asumării – vei plăti, în schimb, un preț mai mare, pe termen lung: regretul. Și, sincer, e un schimb prost.
Cartea vorbește mult despre claritate, dar și despre sacrificiu. Despre cum nu poți avea totul, dar poți alege ce contează. Despre cum nu e sănătate mentală să tragi de tine în toate direcțiile și nici înțelepciune să te risipești pentru că „așa trebuie”.
Îți propune un model clar: realizare, implicare, menire, relații, sens, fericire. Aceștia sunt factorii care definesc, în viziunea autorului, sentimentul de împlinire autentică. Nu toți deodată, nu la cote maxime, ci într-un echilibru personal și viu.
Pentru mine, „O viață câștigată” este cartea care pune în cuvinte ceva ce simțeam vag, dar nu știam să formulez: că longevitatea reală e aceea în care nu-ți pierzi sufletul între deadline-uri. Despre cât și cum vreau eu să trăiesc am scris un articol aici.
M-a făcut să-mi pun întrebări despre aspirație, nu doar ambiție. Despre sens, nu doar realizări. Despre cum să devin omul pe care l-aș respecta.
Cartea are, din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai coerente mesaje despre regret și împlinire pe care am citit-o după 40 de ani. O recomand nu doar celor care vor să-și „recalibreze” viața profesională. Ci și celor care au nevoie de un nou start interior. Uneori, în mijlocul vieții. „Aspirația presupune să înveți să te preocupe ceva nou. Când aspiri, alegi să fii, într-o mică măsură, un parior.”
Poate că aici e diferența între viața trăită și cea câștigată: în capacitatea de a-ți schimba pariul. De a merge pe o miză care are sens pentru tine, nu doar șanse de succes.
Printre exercițiile propuse în carte e unul simplu, dar dureros în potențialul lui: două scrisori – una pentru sinele tău din trecut, alta pentru cel din viitor. O formă de reconectare și reconstrucție. Nu le-am scris încă. Dar le voi scrie. Și poate vrei și tu să încerci.
Ce mi-a mai plăcut e că Goldsmith nu idealizează nici succesul, nici eșecul. Nu îți vinde ideea că „tu poți orice”. Dimpotrivă. Îți arată că relevanța deciziilor tale de azi se vede în ce fel de om vei deveni peste cinci ani. Că nu e vorba doar de vise, ci de practici, de oameni din jur, de obiceiuri zilnice.
Te provoacă să te întrebi:
- Ce ai învățat săptămâna asta?
- Cu ce te mândrești săptămâna asta?
- Ce alegere mică ai făcut azi care te apropie de viața pe care vrei s-o trăiești?
Și mai ales: Ce poți face diferit, acum, cât încă respiri?
O viață câștigată nu e o carte motivațională. E o carte care curăță, decantează, taie din zgomot. O carte care te întreabă – pe bune – ce fel de longevitate vrei? Doar ani de trăit? Sau o viață care contează?
O viață câștigată nu e despre ideal. E despre coerență și claritate. Despre cum îți folosești puținul timp rămas — fie că ai 30, 50 sau 70 de ani. Și poate mai ales, despre cum să trăiești fără ca regretele să-ți roadă nopțile.
Pentru că, așa cum spune autorul: „Regretul este prețul pe care-l plătești pentru neplata prețului.”
Health is the new wealth!
AMOR FATI,
Oana
