Longevity Mindset: Evelina Necula. Familia, motorul care o ține sănătoasă și prezentă (II)

Familia e motivul pentru care Evelina Necula vrea să rămână sănătoasă cât mai mult. În prima parte a interviului am vorbit despre sport și rutina ei de dimineață, aici mergem mai adânc, spre genetică, scop și cei cinci piloni pe care îi folosește ca busolă, nourish, reset, move, sleep, upgrade. Evelina răspunde și la o întrebare pe care mi-am pus-o și eu de multe ori, până la ce vârstă și-ar dori să trăiască și dacă un asemenea reper îți schimbă alegerile zilnice. La final, găsești și lista ei de cărți, podcasturi și resurse, merită toate ascultate.

Prima parte a interviului cu Evelina Necula o găsiți aici.

Familia ei și genetica pe care o moștenește

Privind longevitatea în ansamblu, cum stau lucrurile în familia ta în ce privește speranța de viață? Crezi că acest aspect ți-a influențat alegerile?

E o discuție importantă despre cât e „nature” și cât e „nurture” în speranța noastră de viață. Probabil că istoricul părinților și al bunicilor ar fi mai relevant dacă am fi occidentali și am veni din familii unde trei-patru generații au beneficiat de aceleași condiții de civilizație de care beneficiem noi astăzi. Mă uit la afecțiunile cronice din familia mea ca la aspecte de ținut în vizor la fiecare set de analize, nu ca la o condamnare. Unele dintre ele dau semne ușoare și le mențin sub observație, altele nu sunt deloc acolo, iar unele cu greu s-ar putea manifesta vreodată, având în vedere stilul meu de viață activ. Cred că genetica joacă un rol, dar mai cred că mai am și eu ceva de zis acolo. Și viața are felul ei de a ne surprinde, așa că nu petrec prea mult timp uitându-mă după drobul de sare.

Dacă ar fi să recomanzi un singur obicei care, în opinia ta, are cel mai mare impact asupra longevității, care ar fi acela și de ce?

E simplu. Aș recomanda sportul. Sportul în aer liber în mod ideal și zilnic, dacă se poate. De ce? Pentru că le aliniază pe toate celelalte. Are talentul de a aduce cu sine multe obiceiuri sănătoase legate de somn și nutriție și de a nu mai lăsa loc celor nesănătoase să se manifeste prea des. De asemenea, impactul sportului în reglarea emoțiilor e remarcabil. Și un om cu emoții sănătoase are și relații sociale pe măsură și tot așa.

Aș vrea să te rog să privești longevitatea prin cei cinci piloni și să-mi spui, pe scurt, cum se traduc ei în viața ta:

Nourish: cum îți hrănești corpul și mintea? Mănânc deliberat ca să-mi susțin antrenamentele și ritmul de viață activ. Cam 2000 kcal/zi, cu focus pe proteine. Mă asigur că am la îndemână „planuri de urgență” sănătoase pentru zilele când nimic nu merge conform planului. Suplimentez țintit cu magneziu, fier, seleniu și am eliminat alcoolul în timpul săptămânii. Iar pentru partea emoțională, mă întorc constant la sensul a ceea ce fac și la relațiile mele: ritualurile de familie, prieteniile vechi și noi și felul în care pot fi sprijin cuiva sunt, pentru mine, o formă de hrană la fel de tangibilă ca și alimentația.

Reset: cum te recuperezi și îți reîncarci energia? Recuperarea mea vine din rutină și din ajustări inteligente când e nevoie. Fac fizioterapie și kinetoterapie când am eventuale leziuni. Las loc în programul meu și de activități care mă relaxează, fără presiune de performanță, cum ar fi înot, schi, trekking sau bicicletă în vacanțe.

Move: ce înseamnă mișcarea pentru tine, dincolo de performanță? Mișcarea e ancora mea zilnică și o sursă de bunăstare emoțională; alergarea e baza, sala e progresul vizibil, iar drumețiile sunt bucurie pură.

Sleep: ce reguli sau priorități ai legate de somn? Dorm în jur de 7h/noapte, caut întuneric complet și evit stimulii seara; știu că somnul poate fi afectat de „performance stress” și îmi fac „rezerve” de somn bun în zilele dinaintea evenimentelor importante.

Upgrade: ce faci conștient pentru a evolua și a preveni declinul? Îmi fac analize anual (și la 6 luni când e nevoie), am un calendar de screening-uri și îmi măsor progresul prin date (VO₂ max/fitness age etc.); mă antrenez structurat, cu obiective și comunitate (Seven) ca să rămân puternică și autonomă pe termen lung.

Familia, motivul pentru care vrea să trăiască bine cât mai mult

Până la ce vârstă ți-ar plăcea să trăiești și de ce? Crezi că a-ți seta o țintă de acest tip influențează motivația și alegerile zilnice?

L-am auzit recent pe Elon Musk spunând că oamenii trebuie să mai și moară ca să iasă la iveală idei noi, pentru ca inovația și transformarea să-și urmeze cursul. Mi s-a părut o formulare brutală, dar cu un sâmbure de adevăr. Nu cred că scopul este să trăim cu orice preț, oricât și oricum. E ok să mai și murim. Probabil că e și sustenabil. În cazul meu, mi-ar plăcea doar ca, până atunci, să trăiesc bine, să-mi păstrez autonomia, curiozitatea și să pot fi de folos celor din jur.

Tocmai am împlinit 45 de ani și-mi place să cred că nu am ajuns încă la jumătatea vieții mele. Că mai am potențialul să trăiesc bine tot atâția ani și încă ceva în plus. Mă sperie însă vulnerabilitatea bătrâneții. Sentimentul de neajutorare și de a fi o povară pentru cei din jur. Mai ales pentru cei dragi.

La cât sunt eu de energică și de voluntară, mă văd îmbătrânind ca o matriarhă simpatică pe care o iubesc nepoții și strănepoții, însă care ține familia legată de un set riguros de ritualuri, tradiții. Aș vrea să fiu prin preajmă atâta cât am sens, cât pot să fiu de ajutor, să îndrum, să inspir și apoi, aș vrea ca amintirea mea să-i însuflețească pe cei dragi în momentele grele și să le trezească un sentiment de mândrie și de apartenență, așa cum simt și eu astăzi față de bunicii și străbunicii mei.

Ce te face să zâmbești sincer? Care a fost ultima bucurie simplă, recentă, care ți-a rămas în minte?

L-am văzut pe băiețelul meu prezentând un proiect de grup la un târg de științe și m-a copleșit curiozitatea lui candidă, entuziasmul cu care a despicat subiectul în cele mai riguroase detalii și pasiunea cu care și-a convins colegii să-l urmeze în acest proiect. Și m-am bucurat la fel de simplu și de plenar seara acasă, când l-am învins la whist și și-a reprimat tentația de a mă provoca mai departe și a pierdut senin. I-am explicat că el fusese foarte bun, însă la fel și eu. Și că e ok.

Cât de importante sunt relațiile sociale pentru tine? Câte persoane simți că sunt cu adevărat aproape și pe care te poți baza într-un moment dificil? (adică câți prieteni ai pe care îi poți suna noaptea, la orice oră?)

Am un nucleu de prieteni și familie care au un rol important în viața mea, atât în momentele frumoase, cât și în cele dificile. Sunt o mână de oameni pe care i-aș putea suna fără rezervă dacă aș avea nevoie de ajutor și la care m-aș duce negreșit dacă m-ar suna. Ce mă bucură e să văd că acest cerc se lărgește deseori la nevoie și că pot să primesc și să ofer ajutor și în afara nucleului aceluia strâns de relații de o viață. Se întâmplă asta în relație cu vecinii, cu colegii de la birou sau cu cei de la club, cu mămicile de la școală, cu oameni care sunt în preajma mea acum, chiar dacă n-au fost dintotdeauna.

Care este persoana față de care simți cea mai mare apropiere și ce o face atât de specială în viața ta?

Mama a fost și rămâne busola mea. Felul în care ne-a crescut, pe mine și pe sora mea, modelul de dăruire, responsabilitate, conduită morală, eleganță, credință, pe care ni l-a oferit e un standard greu de egalat, dar e o orientare constantă în alegerile de zi cu zi. Și blândețea și acceptarea de care ea a dat dovadă mereu și-au pus amprenta pe viața mea. Faptul că a știut să aibă încredere în mine, deși eram altfel decât ea. Am avut dintotdeauna alt temperament, altă energie și totuși a avut răbdare să-mi cultive spiritul, reziliența și să mă modeleze doar în aspectele esențiale și să mă îndrume doar în momentele-cheie.

Simți că ți-ai clarificat scopul în viață? Ce din ceea ce faci zilnic este profund aliniat cu acest scop – și ce simți că nu mai este?

Cred că am înțeles la ce sunt bună și unde pot aduce valoare în viața celor din jur. Este loc în viața mea ca să-mi exercit aceste aptitudini, însă nu simt că mi-am împlinit menirea. Cel puțin nu pe deplin. E ok, într-o oarecare măsură, să fim permanent „în construcție”.

Privind retrospectiv, care au fost cele mai mari eșecuri sau momente dificile? Cum te-au modelat ele și ce te-au învățat despre tine?

Am eșuat cel mai tare când am încercat să lucrez după regulile altora, într-un domeniu care nu mă reprezenta, doar din ambiția de a demonstra că pot și de a-mi „atașa” în CV niște reușite remarcabile pe care bugetul respectivului proiect le făcea posibile. Pentru că dinamica pieței muncii era mult mai rigidă decât astăzi și pentru că crescusem într-o paradigmă unde să renunți nu era o opțiune, a trebuit să treacă mai bine de un an și jumătate și câteva crize importante de sens, de sănătate și de energie ca să-mi caut un alt scop. Din fericire, fix din vidul acesta de motivație de a lucra pe pilot automat pentru un obiectiv cu care nu mă identificam a venit și curajul de a deveni antreprenor. O satisfacție neașteptată a venit cu 10-12 ani mai târziu, când business-ul la care meșterisem s-a vândut și o parte dintre vechii colegi m-au recomandat noilor administratori drept cineva care ar putea să reașeze comunicarea și marketingul companiei respective. M-am simțit onorată că s-au gândit la mine, însă criza de sens era tot acolo, iar eu eram deja departe pe un alt traseu profesional și personal. Am învățat că, și în cele mai dificile contexte, tot oamenii contează și că poți alege să cultivi relații sănătoase chiar și în medii sau în situații toxice.

Recunoștința care o leagă de familia ei

Dacă te uiți la vârsta și stilul tău de viață, care crezi că sunt principalele riscuri de sănătate la care ai putea fi predispusă și ce faci activ pentru prevenție?

Cred că primul risc este să mă bazez prea mult pe faptul că mă simt bine. Când ai multă energie și poți să alergi 20 de kilometri într-o dimineață, e ușor să-ți imaginezi că asta te scoate cumva din statisticile obișnuite. Evident că nu te scoate.

Am o tiroidă pe care o monitorizez, am avut perioade cu fier și feritină mici și știu deja că, dacă nu sunt atentă, corpul mă taxează destul de repede pentru lipsa de somn, nutriție insuficientă sau prea multe antrenamente legate între ele. Mă uit și la istoricul medical din familie și țin în vizor lucrurile care ar putea să apară odată cu vârsta, fără să-mi construiesc însă viața în jurul fricii că o să apară.

Fac analize, screening-uri, controale, corectez carențele când apar. Și fac mult sport. Poate prea mult, ar spune unii. Dar am devenit mai bună și la a asculta semnalele mici. Anul acesta, de exemplu, am învățat că o durere mică la călcâi sau la tibie nu trebuie tratată ca o dovadă de caracter. Nu câștigi nimic dacă alergi eroic până transformi o problemă de câteva zile într-una de câteva luni.

Și mai e ceva ce mi se pare tot mai important: sala. Acum zece ani aș fi spus că alergarea rezolvă aproape tot. Acum cred că forța e asigurarea mea pentru anii următori. Vreau să pot alerga, sigur, dar vreau și să pot ridica, împinge, căra, urca, să-mi păstrez echilibrul și autonomia cât mai mult.

Ai ritualuri zilnice sau săptămânale clare legate de mișcare, nutriție sau echilibru? Dacă da, care sunt acelea la care nu ai vrea să renunți?

Sportul de dimineață. Asta e probabil cel mai clar.

Îmi place enorm ideea că, atunci când majoritatea oamenilor abia se trezesc, eu am terminat deja ceva important pentru mine. Uneori alerg înainte de răsărit și mă întorc acasă când băiețelul meu se pregătește de școală. Îmi dă un sentiment foarte bun că sportul meu nu concurează cu timpul familiei sau cu programul de lucru.

Mai e structura săptămânii. Alergări, tehnică, sală, long run. Nu trebuie să mă trezesc în fiecare dimineață și să mă întreb dacă am chef. Planul există deja, iar chef-ul vine de obicei după primele 10 minute.

Cu mâncarea am ritualuri mai puțin spectaculoase. Să am mereu ceva decent de mâncat la îndemână. Să nu ajung flămândă la ora 3 după-amiaza și să descopăr că singura opțiune este un covrig. Să am iaurt, fructe, shake proteic, avocado, rondele de orez, un baton. Genul acela de logistică plictisitoare care, de fapt, îți salvează dieta.

Și nu aș renunța la cititul de seară cu băiețelul meu. Chiar dacă uneori eu adorm prima.

Crezi că slow living este compatibil cu performanța și leadershipul? Trăiești deja așa sau este o direcție spre care tinzi?

Nu cred că sunt cea mai bună ambasadoare pentru slow living. Îmi place să fac multe lucruri. Îmi place să am proiecte, să călătoresc, să mă antrenez, să învăț, să mă întâlnesc cu oameni, să mă bag în tot felul de aventuri. Dacă îmi lași o zi complet liberă, există șanse mari să inventez ceva până la prânz.

Dar cred că am început să înțeleg că slow living nu înseamnă neapărat să faci puțin. Poate să însemne să nu faci totul pe pilot automat.

Mai ales în leadership am învățat asta. Eu am multă energie și pot să ajung foarte repede de la o idee la concluzie și apoi la „hai să facem”. Nu toată lumea funcționează așa. Uneori trebuie să încetinești ca să-i auzi și pe ceilalți, să le dai timp să proceseze și să construiești împreună cu ei, nu să ajungi tu prima la destinație și apoi să te întrebi unde a rămas echipa.

Deci nu știu dacă tind spre slow living. Poate mai degrabă spre intentional living. Să fac în continuare multe lucruri, dar să nu pierd sensul lor doar pentru că alerg prea repede între ele.

Pentru ce ești cel mai recunoscătoare în viața ta, în acest moment?

Pentru familie, în primul rând.

Pentru băiețelul meu și pentru faptul că am privilegiul să-l văd devenind el însuși. E una dintre cele mai fascinante experiențe ale vieții mele să observ cum apar în el trăsături pe care le recunosc și altele care sunt complet ale lui.

Pentru Daniel, care îmi este partener de viață și de business și care are și el un rol în echilibrul meu. Mă susține, mă provoacă și, poate cel mai valoros, îmi ține oglinda. Și atunci când strălucesc, și în clipele mai puțin glorioase. E genul de relație în care nu primesc doar confirmare, ci și perspectivă, și cred că asta mă ajută enorm să cresc. Sau să nu greșesc de prea multe ori la fel.

Pentru mama mea și pentru sora mea. Pentru sentimentul acela foarte stabil că, oricât de departe aș merge, există un nucleu unde aparțin.

Sunt recunoscătoare și pentru corpul meu. Nu spun asta în sens estetic. Îi sunt recunoscătoare că mă duce unde vreau eu să merg. Pe munte, la maraton, în lacuri reci, pe bicicletă, pe pârtie. Că se adaptează, că învață, că devine mai puternic chiar și acum.

Și sunt foarte recunoscătoare pentru oamenii care au intrat în viața mea la momentul potrivit. Prieteni, colegi, antrenori, oameni care mi-au deschis câte o ușă sau mi-au arătat o direcție pe care singură poate n-aș fi văzut-o.

Cred că la 45 de ani am mai degrabă sentimentul că am primit foarte mult de la viață decât că mi se cuvine ceva de la ea.

Ești antreprenor în zona de educație și tehnologie. Cum vezi legătura educației și tehnologiei cu Longevitatea? Crezi că oamenii și-ar putea face planuri de viață sănătoasă apelând la AI?

Anul acesta la Romania Startup Awards am observat că erau de vreo cinci ori mai multe startup-uri înscrise pe health și longevity decât pe educație. M-a amuzat și m-a pus un pic pe gânduri, având în vedere că eu lucrez tocmai în educație.

Dar, de fapt, cred că educația este una dintre infrastructurile invizibile ale longevității. Foarte multe dintre deciziile care ne influențează sănătatea nu sunt decizii medicale, ci decizii de învățare: să înțelegi ce înseamnă o analiză, de ce contează masa musculară, ce face somnul, cum îți afectează alimentația energia, când trebuie să mergi la screening, ce surse merită crezute și care sunt doar hype. Ca să alegi bine, trebuie mai întâi să înțelegi.

Aici văd și o legătură directă cu ceea ce fac eu ca antreprenor în educație. Cred că una dintre marile provocări ale următorilor ani va fi să-i învățăm pe oameni nu doar conținuturi noi, ci să navigheze inteligent printr-un volum uriaș de informație, să pună întrebări bune și să ia decizii mai bune pentru ei. Iar sănătatea este probabil unul dintre domeniile unde această competență va mege cel mai departe și va conta cel mai mult.

Și da, cred că AI poate avea un rol foarte mare. Eu am deja un roboțel de fitness și nutriție pe GPT cu care mă sfătuiesc aproape zilnic. Îi arăt antrenamente, etichete de produse, analize, îl întreb despre recuperare, pantofi, nutriție. Uneori îmi confirmă ce știu, alteori îmi dă o întrebare mai bună pe care să i-o pun medicului sau antrenorului.

Mai nou, planificăm și meniul săptămânal al familiei cu AI, ceea ce este mult mai puțin SF decât sună. Înseamnă pur și simplu că nu mai ajungem miercuri seara să ne uităm unii la alții și să întrebăm „noi ce mâncăm azi?”.

Nu cred că AI trebuie să devină medic sau nutriționist. Cred însă că poate să fie un profesor foarte bun între două consultații, între două antrenamente, între două momente în care ai acces la un specialist. Poate să-ți explice, să te ajute să structurezi informația, să-ți amintească ce ai decis și să-ți facă mai ușor de aplicat niște alegeri bune. Iar dacă educația înseamnă, până la urmă, să transformi informația în comportament, aici mi se pare că AI poate avea un impact enorm.

Cauți să cultivi prietenii cu oameni de toate vârstele? Ce găsești cel mai satisfăcător în prieteniile tale cu persoane mai tinere decât tine? Dar cu cele mai în vârstă?

Da. Și îmi place foarte mult asta!

La oamenii mai tineri îmi place energia. Ador curiozitatea lor, faptul că nu li se pare nimic bătut în cuie. Ei pot să se uite la ceva ce noi facem de 20 de ani și să întrebe foarte sincer: „dar de ce faceți așa?”. Uneori au dreptate și uneori pur și simplu n-au apucat încă să afle de ce, dar îmi place întrebarea. Și-mi place că sunt mai dispuși să încerce. Să schimbe meseria, orașul, sportul, tehnologia, ideea. E contagios.

La oamenii mai în vârstă îmi place că au văzut deja câteva ture din același carusel. Nu aleargă după fiecare hype și nu se sperie de fiecare criză. Au capacitatea asta extraordinară de a pune lucrurile în context și de a-ți spune uneori, foarte simplu, „stai liniștită, am mai văzut asta”.

Cred că am nevoie de ambele categorii ca să nu devin nici rigidă, nici complet amețită de tot ce e nou.

Ce resurse recomanzi cititorilor interesați de longevitate, fie că vorbim de cărți, podcasturi, filme, specialiști sau alte materiale care ți-au influențat propria gândire și meșteșugul în această zonă?

Peter Attia, în primul rând. Îmi place foarte mult ideea lui de a te pregăti astăzi pentru lucrurile pe care vrei să le poți face în ultima decadă a vieții. Mi se pare o schimbare foarte bună de perspectivă. Nu „vreau să trăiesc până la 90”, ci „ce vreau să pot face la 90 și ce trebuie să construiesc acum ca să mai pot face lucrurile acelea atunci?”.

Huberman are foarte multe resurse utile. Uneori poate fi copleșitor volumul de informație și eu nu sunt genul care-și transformă viața într-un laborator cu 14 protocoale în fiecare dimineață, dar găsesc acolo foarte multe explicații bune.

Recomand în particular seria lui de podcasturi cu Matthew Walker despre somn (vezi mai jos linkurile episoadelor). De acolo am rămas inclusiv cu ideea de „sleep banking” înaintea unor evenimente importante și cu mai multă liniște față de nopțile proaste dinaintea unei curse sau a unei prezentări.

Și The Diary of a CEO. Are Steven Bartlett, printre altele, două conversații despre sănătatea și longevitatea femeilor pe care le-am trimis deja mai multor prietene. (Evelina face referire la episoadele: Hormone & Fertility Experts: We’ve Been Lied To About… – Experți în hormoni și fertilitate: Am fost mințiți cu privire la… + Women’s Exercise Debate: The 7 Weight Loss Lies = Dezbatere despre exercițiile fizice la femei: Cele 7 minciuni despre pierderea în greutate).

Pentru mine e important și faptul că discuția despre longevitate începe să țină cont mai serios de diferențele dintre bărbați și femei și de etapele prin care trece corpul unei femei.

Și Ben Bruno pe partea de fitness. Îmi place că are umor și bun-simț, că recomandă lucruri absolut naturale și firești și că nu promovează niciun trend. O antrenează, printre altele, pe Jessica Biel, care arată senzațional, dar și pe mama lui, care are o mobilitate fantastică pentru vârsta ei. Îmi place și ca om și de aceea mi-e ușor să-l cred și să-l apreciez ca specialist.

În rest, încerc să nu-mi aleg un guru. Ascult, citesc, compar, întreb oameni care știu mai mult decât mine și apoi văd ce se potrivește cu viața mea.

Seria despre Somn (Huberman Lab Guest Series – Dr. Matthew Walker)

Episodul 1: The Biology of Sleep & Your Unique Sleep Needs (Biologia somnului, fazele sale (REM și non-REM) și cum să îți calculezi necesarul individual de somn).

Episodul 2: Protocols to Improve Your Sleep (Reguli de bază și avansate pentru un somn bun: lumina, temperatura, efectele cafelei, alcoolului și suplimentelor).

Episodul 3: Using Sleep to Improve Learning, Creativity & Memory (Cum optimizează somnul stocarea amintirilor, învățarea motrică și cognitivă, plus rolul strategic al puiului de somn)

Episodul 4: Improve Sleep to Boost Mood & Emotional Health (Legătura profundă dintre somnul REM și sănătatea mintală; cum acționează visele ca o terapie nocturnă pentru stress)

Episodul 5: Dr. Matt Walker: The Science Of Dreams, Nightmares & Lucid Dreaming (Ce se întâmplă în creier în timpul viselor, de ce apar coșmarurile și mecanismele din spatele visării lucide).

Episodul 6: Sănătatea generală și declinul cognitiv (Ultimul episod (sesiunea de întrebări și răspunsuri) în care se discută impactul pe termen lung al lipsei de somn asupra sistemului imunitar și riscului de demență).